Vin Diesel, onorat printr-o nouă ceremonie la Hollywood

de Cristina Grigore în 3 Apr 2015
Actorul şi-a lăsat amprentele în faţa Chinese Theatre. În urmă cu doi ani, i-a fost oferită o stea pe Bulevardul Celebrităților

Însoțit de familie și colegii de platou din Fast and Furious 7, actorul Vin Diesel (47 de ani), a fost ieri invitatul de onoare al ceremoniei ținută în fața cinematografului Chinese Theater din Hollywood. Astfel, amprentele mâinilor și picioarelor sale au devenit parte a patrimoniului ce a adunat “semnăturile” în  ciment ale celebrităţilor din Cetatea Filmului.

Evenimentul, scrie Deadline.com, a avut loc cu doar câteva zile înainte de lansarea, în Statele Unite, a lui Fast and Furious 7. Este o nouă dovadă de apreciere din partea industriei cinematografice pentru celebrul actor de acţiune, după ce în 2013, a primit o stea pe Bulevardul Celebrităţilor.

Partenera de viaţă a lui Diesel, Paloma Jimenez, a adus pe lume, în urmă cu doar câteva săptămâni, cel de-al treilea copil al cuplului. Fetiţa a fost botezată Pauline, în amintirea regretatului star al lui Fast and Furious, Paul Walker. Micuţii Hiana Riley (8 ani) şi Vincent Sinclair (6 ani), nu au pierdut ocazia de a se fotografia, după ceremonie, alături de tatăl lor şi colegii acestuia de platou,  printre care Tyrese Gibson, Jordana Brewster, Michelle Rodriguez, Ludacris şi Luke Evans.

Diesel a anunţat recent că acţiunea celei de-a opta părţi a lui Fast and Furious se va desfăşura la New York.

Exploreaza subiecte similare:

Vin Diesel, actor, Fast and Furious 7

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
XShadowX pe 3 aprilie 2015 11:29
Vin Diesel este un actor foarte bun si emblematic pentru aceasta industrie ...
spartacus pe 5 aprilie 2015 14:33
Era si timpul...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells