Video mapping Star Wars: Ultimii Jedi pe faţada Hotelului InterContinental din București

de Cinemagia în 8 Dec 2017
Înainte de a-i vedea la cinema, îi putem urmări pe 9 şi 10 decembrie, între orele 18:30-21:30

Ce e mai cool decât droidul BB-8, mai impresionant ca o luptă cu lightsaberele şi cel puţin la fel de spectaculos precum universul „Star Wars” creat de George Lucas în 1977? Inovatorul proiect de video mapping prin care este anunţată lansarea celui mai nou film din celebra serie: „Star Wars: Ultimii Jedi”.

Forum Film România (distribuitorul francizei în ţara noastră) vă invită pe 9 şi 10 decembrie 2017, între orele 18:30-21:30, să luaţi parte la un spectacol de video mapping fascinant, realizat cu ajutorul unei tehnologii de proiecţie la cel mai înalt nivel pe plan internaţional, pe faţada uneia dintre cele mai emblematice clădiri din Bucureşti – Hotelul InterContinental, care şi-a oferit sprijinul pentru acest eveniment special.

„Povestea şi personajele create de vizionarul George Lucas acum 40 de ani reprezintă un capitol semnificativ din lumea filmelor, cu atât mai mult cu cât el este unul dintre pionierii efectelor speciale în cinematografie. Iar promovarea acestor filme este pentru noi o continuă provocare, dorindu-ne mereu să facem din fiecare lansare «Star Wars» un moment remarcabil. Astfel, pentru premiera de anul acesta a «Star Wars: Ultimii Jedi»”, am decis să creăm un proiect inedit de video mapping, pe o suprafaţă de aproximativ 1,000 de metri pătraţi. Efectele speciale şi apariţia unora dintre navele spaţiale din universul «Star Wars» vor anunţa chiar în inima oraşului lansarea mult-aşteptatului blockbuster.”, a declarat Andreea Zidaru, General Manager Forum Film România.

„Star Wars: Ultimii Jedi”, cea mai nouă producţie Lucasfilm, îi readuce pe marile ecrane pe eroii îndrăgiți într-o nouă aventură epică, care promite descoperirea unor secrete vechi de generații. Filmul este distribuit în cinematografe de Forum Film România şi va fi disponibil în avanpremieră începând din14 decembrie 2017, în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos, subtitrat si dublat. Biletele s-au pus deja în vânzare la cinematografele partenere.

Despre Forum Film România

Forum Film România s-a înfiinţat în anul 2010 şi a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney. În afară de România, companiile Forum Film coordonează distribuţia peliculelor Disney şi în Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi Israel. În Israel, colaborarea Disney cu Forum Film a fost începută în urmă cu aproape 50 de ani. În ultimii ani, pe lângă Disney, compania distribuie şi titluri ale studiourilor MGM,Weinstein, FilmNation, Relativity şi alţi independenţi. Distribuitorul de filme este parte a grupului Cinema City International, activ pe diverse segmente ale pieţei cinematografice, inclusiv operarea de cinematografe şi distribuţia de filme.

 

Exploreaza subiecte similare:

Star Wars: The Last Jedi

Alte știri din cinema

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
unkn0wn pe 8 decembrie 2017 16:00
SW: Force Awakens a fost foarte slab, sper sa nu vedem aceeasi porcarie cu john boyega si actrita aia slaba la care se adauga harrison ford zis si tutankamon....
Phantom_sub pe 10 decembrie 2017 15:14
Nu-ţi place, nu te uiţi. Simplu. Dacă e s-o dăm în limbaj de stradă, unde ajungem?
Dimz pe 9 decembrie 2017 16:42
Presimt inca o mizerie.
mihnea_aspru95 pe 9 decembrie 2017 16:53
Să vedem și cu ce secvențe, pe fațadă :)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells