Benedict Cumberbatch este identificat ca John Harrison în Star Trek Into Darkness - fost membru al corpului de comandă al Flotei Stelare, unul dintre cei mai talentaţi, dar acum răzvrătit, care îşi foloseşte geniul în scopuri de data asta distructive. Star Trek În întuneric 3D rulează deja în cinematografele IMAX şi 3D din toată ţara, în regim de avanpremieră, arătând spectaculos şi ţinând spectatorul în tensiune pe întreaga durată a filmului.
Despre personajul său, Benedict Cumberbatch spune că "nu este obişnuitul erou negativ, pentru că este înzestrat cu meticulozitate şi inteligenţă. Pe lângă latura intelectuală, Harrison este un luptător feroce, aşa că au existat scene cu o coregrafie fascinantă, cu arme şi cu luptă corp la corp, care mi-au plăcut în mod special..."
Într-un interviu oferit de distribuitorul RoImage cititorilor Cinemagia, Benedict Cumberbatch rememorează clipa în care a păşit pe nava spaţială Enterprise devenind instantaneu unul din fanii Star Trek. Era prima lui zi pe platourile de filmare de la Star Trek Into Darkness, fiind nepregătit pentru amploarea şi pentru strălucirea acestui platou de filmat - o reconstituire impresionantă a navei Enterprise - ceva ce oglindea şi, în acelaşi timp, era mai bun decât toate celelalte nave spaţiale pe care le mai văzuse în filme încă din copilărie. După prima scenă filmată, regizorul J.J. Abrams l-a luat pe Cumberbatch într-o vizită a întregului platou - inclusiv labirintul de coridoare care reconstituie variatele spaţii ale navei spaţiale. "Era minunat", îşi aminteşte actorul.
Ca să devină eroul negativ al filmului, Cumberbatch a avut de trimis o înregistrare cu el lui J.J. Abrams. Cu ajutorul unui prieten, Cumberbatch şi-a înregistrat proba pe I-Phone şi a transmis-o echipei filmului, care a fost plăcut impresionată de material şi l-a ales imediat în locul lăsat liber de Eric Bana, cel care jucase rolul maleficului Nero în primul Star Trek în regia lui J.J.Abrams. "Bana era la rândul lui strălucit în rolul negativ, nu mai era el însuşi. Era foarte impresionant", continuă Cumberbatch."A fost o onoare pentru mine să fiu următorul actor pentru rolul eroului negativ din Star Trek".
În ultima vreme, Cumberbatch a lucrat cu câţiva regizori celebri - ca Steven Spielberg la War Horse, unde a jucat rolul maiorului Jamie Stewart, ca Peter Jackson la The Hobbit (dragonul Smaug), şi acum J.J. Abrams. Actorul este bucuros de schimbarea personajului care l-a făcut celebru - şi anume Sherlock Holmes - cu eroul negativ din Star Trek Into Darkness, descriind materialul final pentru 3D şi IMAX ca fiind "uluitor". "Singurul lucru de care mă tem în filmul acesta extraordinar este ca jocul meu să fie nelalocul lui aici".
Iată în continuare interviul cu acest actor ce are trăsături atât de speciale, dar mai ales este foarte talentat.
Î: Ce ne puteţi spune despre personajul dvs., John Harrison?
Cumberbatch: Harrison este un terorist, deşi nu este personajul negativ obişnuit, fiind mai mult genul care are o planificare şi o atitudine cerebrală în spatele acţiunilor sale. Este, de asemenea, şi un luptător feroce, corp la corp sau înarmat. Am avut nişte scene cu o coregrafie fantastică, ceva ce mi-a plăcut enorm. Însă Harrison e un personaj periculos, chiar şi atunci când nu e în mişcare.
Î: Este motivat politic?
Cumberbatch: Cred că, în universul filmului, este. E partizanul unei ideologii politice.
Î: Se consideră mai degrabă un luptător pentru libertate decât un terorist?
Cumberbatch: Aşa cred.
Î: Aţi pomenit scenele de luptă. Ce fel de pregătire aţi urmat pentru rol?
Cumberbatch: A trebuit să consum 4000 de calorii pe zi, timp de o lună şi jumătate. Înainte de asta, mâncam de
cinci ori pe zi şi era suficient, însă am mărit raţia în ultima lună, ceea ce n-ar fi trebuit să spun (râde).
Î: Cum e să păşeşti pentru prima dată pe platoul de filmare de la Star Trek?
Cumberbatch: E fascinant. Prima dată pe platou, m-am uitat către Puntea de comandă - eram, de fapt, în spaţiu şi mă uitam în jur. Desigur, unora dintre scenele filmate în platou li se va adăuga fundalul ulterior. Însă, după scena asta, regizorul mi-a zis "Vino şi uită-te la Puntea de comandă". Am mers cu el acolo şi se vedea întregul platou - era uluitor. Am devenit dintr-o dată cel mai mare fan Star Trek (râde). Atunci când ajungi să faci parte din film la nivelul acesta, înseamnă că eşti un pic obsedat. Există aici ecouri din imaginile altor nave spaţiale, acelea pe care le-ai văzut în alte filme de-a lungul anilor. Şi, cu toate că asta te face să creezi multe asocieri, este totuşi ceva unic la filmul lui J.J. Abrams. Şi, ca să ştiţi, toate platourile filmului sunt fenomenale, iar regizorul este atât de entuziast. Este ceva natural la el - nu e ca entuziasmul enervant al majoretelor - e vorba că este motivat să facă întregul film. Multe scene, de altfel, nu sunt prelucrate în computer, e pur şi simplu acţiune filmată, ceea ce e cu atât mai incitant.
Î: Ce cascadorii aţi făcut?
Cumberbatch: Tot felul, printre altele am fost tras pe podea cu frânghia, la viteză mare. Am sărit de la înălţime legat cu cabluri - pentru că la un moment dat personajul meu sare de pe un pod.
Î: Vă deranjează ca publicul să vadă în dvs. un erou negativ?
Cumberbatch: Nu, deoarece tocmai am jucat rolul unui tip, Little Charles, într-un film numit August: Osage County.
E vorba despre un bărbat de 37 de ani, care mai trăieşte încă deasupra garajului părinţilor săi, care nu reuşeşte să-şi facă o viaţă proprie şi care tocmai s-a îndrăgostit de verişoara lui. Cu alte cuvinte, e un dezastru. Este un om foarte vulnerabil şi sensibil. Am jucat şi eroi negativ, dar nu numai: Sherlock, de exemplu, este un anti-erou, un om complicat şi ambiguu din punct de vedere moral - într-un fel este angelic, dar el nu se consideră aşa. Însă nu e nici rău, nu. Prin urmare, nu mă deranjează.
John Harrison (Benedict Cumberbatch) este un fugar - cum îl numeşte James T. Kirk (Chris Pine) - și a instituit teroarea, aruncând în aer întreaga flotă, alături de tot ceea ce reprezenta ea şi lăsând lumea noastră în haos... Regizorul J.J. Abrams a descris personajul lui Cumberbatch drept "un amestec de Hannibal Lecter, Jack din The Shining şi Joker-ul din Batman"... Este un personaj foarte periculos, nu numai prin forţa fizică excepţională ci şi prin măiestria în folosirea armelor şi în manipularea psihologică a celor din jur.
Îl puteţi urmări deja, în toată desfăşurarea de forţe, pe marile ecrane din România.
Părerea ta
Spune-ţi părerea