Victoria şi Abdul, o prietenie ascunsă deliberat timp de un secol

Lumea întreagă o cunoaște pe Victoria, lider-simbol care a condus un imperiu, dar cine a fost Abdul? „Ea a fost regina Angliei, iar el, un umil funcționar din India”, spune scriitoarea Shrabani Basu, autoarea cărţii Victoria & Abdul: The True Story of the Queen’s Closest Confidant. „Prietenia lor a șocat curtea Marii Britanii, și a dus la o adevărată revoltă a apropiaților reginei”.

Povestea prieteniei lor, ascunsă deliberat timp de un secol, este spusă acum pentru marile ecrane în Victoria şi Abdul.

În 2001, scriitoarea Shrabani Basu se documenta pentru o carte despre curry și istoria acestui de fel de mâncare. A aflat că reginei Victoria îi plăcea mult să mănânce curry. Basu a vizitat domeniul Osborne, reședința reginei din Isle of Wight, și a fost intrigată de două portrete și un bust din bronz care înfățișau un bărbat indian cu alură regală. În dressingul reginei a observat încă un portret al acestui bărbat, situat direct sub cel al lui John Brown, celebrul favorit al reginei Victoria. La o scară mai mare, camera Durbar, decorată din plin cu comori din India, era aranjată ca un monument al fascinației reginei pentru „bijuteria coroanei”. Deși era și Împărăteasă a Indiei, Victoria nu a călcat niciodată în acel teritoriu. „Din motive de securitate, ea nu a putut merge în India, așa că a ordonat ca India să-i fie adusă în reședința ei”.

În 2006, scriitoarea Shrabani Basu a vizitat castelul de la Balmoral, din Munții Scoției, unde a văzut casa de oaspeți Karim, construită la cererea reginei Victoria pentru Abdul. Atunci și-a dat seama că misteriosul indian cunoscut sub numele de Munshi (învățător) avusese o mare importanță pentru regină, și și-a propus să afle cine a fost acesta.

Bertie, fiul reginei, cunoscut mai târziu ca regele Eduard al VII-lea, a distrus toată corespondența dintre mama sa și Munshi, dar nu s-a gândit să se atingă și de jurnalele ei hinduse. În aceste jurnale, Basu a descoperit povestea reginei Victoria și a îndrăgitului său Munshi, Abdul Karim. Scrise de mână în urdu, jurnalele au stat în Arhivele Regale complet nedescoperite de vreun istoric victorian din cauza necunoașterii acestei limbi.

Basu spune: „Eu înțeleg urdu, dar nu pot citi. Abdul scrisese cu caractere romane pentru Victoria, și pe acelea am putut să le descifrez. Pe cele scrise în urdu le-am dat la tradus. Erau 13 volume”. Din aceste pagini a ieșit la lumină povestea de prietenie dintre Victoria și Abdul.

Exista și un alt volum care aștepta să fie descoperit, și investigațiile lui Basu au dus-o la Karachi, în Pakistan.

Abdul nu a avut niciodată copii, dar un strănepot de-al său a condus-a la jurnal, depozitat într-un camion. Abdul a început jurnalul în 1887, când a fost chemat tocmai din India pentru a lua parte la Jubileul de Aur al reginei, de sărbătorire a 50 de ani pe tronul Marii Britanii. Jurnalul său i-a conferit lui Basu confirmarea la prima mână a ceea ce văzuse în înscrisurile în limba urdu: „În sfârșit găsisem vocea lui Abdul.”

Detaliile au captivat-o pe autoare: „Abdul avea 24 de ani când a fost trimis din India în UK. I-a atras atenția reginei, care l-a promovat rapid. A aranjat să i se dea lecții suplimentare de engleză, ca să poată conversa cu el mai ușor. El i-a dat lecții de urdu în fiecare seară, i-a citit poezii, cei doi au devenit, astfel, inseparabili. Anturajul său a complotat împotriva lui, amenințând, astfel încât prințul de Wales (titlul lui Bertie la acea vreme) a intervenit. Dar Victoria i-a ținut piept cu dârzenie”.

Aceste jurnale au inspirat-o pe autoare să scrie Victoria & Abdul: The True Story of the Queen’s Closest Confidant.

Beeban Kidron, cineastă laureată cu BAFTA, de la compania Cross Street Films, a citit un articol de ziar despre carte, în 2010, și a fost imediat captivată de poveste: „Ce m-a intrigat a fost faptul că era o poveste nespusă, o nestemată ascunsă timp de un secol. Era o revelație această relație foarte apropiată a reginei Victoria cu un slujitor, și încă unul musulman. Reacția anturajului regal era grăitoare, dar și relevantă pentru ce se întâmplă acum în lume, și anume, tensiunea dintre culturi, și nevoia de a avea mintea deschisă”.

Partenerul lui Kidron de la Cross Street, Lee Hall, scenarist nominalizat la premiile BAFTA pentru Billy Elliot, o auzise pe Basu într-un interviu la radio, și fusese, de asemenea, intrigat de poveste, așa că a făcut astel încât să o întâlnească pe autoare. În acest moment, Cross Street nu era singura companie de producție interesată de ecranizarea cărții lui Basu. Dar reacția lor la poveste rezona cu viziunea autoarei. Kidron își amintește: „I-am suscitat interesul lui Shrabani prin faptul că noi vedeam povestea ca pe cea a unui străin; a fost o ciocnire între clase și culturi, și am simțit că are fi revigorant să vedem lumea Victoriei din punctul de vedere al unui tânăr obișnuit din Agra, care a ajuns la vârful unui imperiu”.

„De asemenea, am simțit că acest film va putea fi amuzant și distractiv, perfect pentru publicul larg, o poveste despre familia regală pe care oamenii nu au mai văzut-o până acum, dar care să poarte și un mesaj despre prejudecăți”.

Basu le-a oferit celor de la Cross Street drepturile de ecranizae, astfel că s-a procedat la dezvoltarea proiectului, împreună cu Christine Langan de la BBC Films, care era entuziasmată de ideea de face un film mainstream cu mesaj social. Punctul de turnură a fost acela când Kidron și Hall au mers cu Victoria şi Abdul la prietenul lor de-o viață, și colaborator frecvent, Eric Fellner, copreședinte al companiei de producție Working Title, una din cele mai prolifice din lume. Producătorul nominalizat la Oscar spune: „Am văzut-o ca pe o poveste a timpurilor noastre, și șitam că Lee e un scenarist cu abilitățile necesare pentru a adapta cartea lui Shrabani”.

Producătorii au început lucrul la un film care avea să ofere privirii spectatorului interioare somptuoase, peisaje excepționale, și costumele pe care ne așteptăm să le vedem într-un film istoric, dar pregătind, în același timp, o poveste despre prietenie și loialitate care urma să fie o surpriză totală.

Talentul de a nara cinematografic o poveste istorică dintr-o perspectivă amuzantă este marca proprie regizorului Stephen Frears, nominalizat la Oscar.

Când a venit timpul să fie identificată actrița care ar putea întrupa statura, mândria, inteligența, spiritul și fragilitatea „Bunicii Europei”, nu era decât o singură persoană pe care toată lumea o avea în minte. Frears a mai colaborat cu Judi Dench, și știa ce actriță extraordinară era, dar mai și semăna cu Victoria! „Dar interpretase deja rolul Victoriei în Mrs. Brown, în 1997, și mi-era teamă că ar fiputut respinge din start ideea”.

Din fericire pentru toți cei implicați, Judi Dench a fost atrasă de ideea de a se revizita un personaj fascinant la o vârstă mai înaintată. Dench spune: „Am fost foarte încântată. Fusesem absorbită de povestea ei când am făcut Mrs. Brown, mi-am făcut temele, așa că mi-am zis de ce nu? O admir pe Victoria, fiindcă a fost un om remarcabil, iar acum aveam o poveste irezistibilă, care tocmai fusese scoasă la lumină”.

Cele două relații care au stat în centrul celor două filme s-au cristalizat în perioade diferite din viața Victoriei, dar Dench consideră că au avut o legătură: „Victoria era fericită când era cu soțul ei, Albert, apoi cu asistentul ei scoțian, John Brown, apoi, cu Abdul. Continuitatea constă în faptul că ea era relaxată complet în compania cuiva care o scutea de porcăriile curții regale, de oamenii care îi spuneau într-una că trebuie să facă aia, și aia, și care o suprasolicitau”.

 Dench se simte ea însăși foarte legată de India, de când a filmat acolo pentru The Best Exotic Marigold Hotel:  „Acolo e căminul meu spiritual. Aștept cu nerăbdare să mă întorc acolo”.