Dacă te-ai plictisit de comediile fără haz de la Hollywood (deşi anul ăsta nu a fost chiar prost, condimentat cu Domnişoare de onoare şi A naibii dragoste), poţi încerca umor spaniol cu Primos/Verii, de vineri pe ecranele din ţară (deocamdată Bucureşti şi Constanţa). Regizorul Daniel Sánchez Arévalo este unul dintre eroii comediei iberice, toate cele trei filme ale sale de până acum bucurându-se de succes de casă.
De fapt ar trebui să ştii că atât Albastru închis aproape negru, cât şi Gordos/Graşii, au câştigat Premiul publicului în cadrul festivalului Transilvania. Şi Verii a putut fi văzut prima oară în România tot la TIFF, în iunie, dar iată că acum filmul îşi face loc şi pe marile ecrane din ţară.
Cel mai comercial proiect al lui Daniel Sánchez Arévalo de până acum îl are în vizor pe Diego (Quim Gutierrez, devenit celebru o dată cu Albastru închis), un trentagenar în criză după ce este părăsit de logodnică chiar înaintea nunţii. Distrus de eveniment, Diego va face tot posibilul să meargă mai departe, iar ajutorul cel mai consistent îl va primi din partea verilor săi, Julian (Raúl Arévalo) şi Miguel (Adrian Lastra), fiecare cu problemele lui şi tare doritori să se rupă puţin de programul zilnic. Planul? Să ajungă în satul copilăriei pentru ca Diego s-o poată recuceri pe iubita lui din adolescenţă, superba Martina (Inma Cuesta, aşteaptă scena de pe plajă sau uită-te la trailerul de mai jos ca să-i vezi formele desăvârşite).
Ce urmează este un adevărat slalom printre situaţii trăsnite, iar Arévalo face ceea ce ştie mai bine: să îmbine umorul şi emoţia (iar aici şi romantismul), reuşind un feel-good movie mai profund decât te-ai putea aştepta. Verii îţi va reaminti că adesea cea mai eficientă cale de a ajunge la inima unui spectator este să-l amuzi, dar şi să-i atingi coarda sensibilă. Chiar dacă uneori situaţiile comice sunt exagerate, filmul ţi se insinuează în atenţie, iar periplul lui Diego, Julian şi Miguel are toate şansele să-ţi dea de gândit şi să te înveţe ceva despre viaţă, ca acei populari profesori ai copilăriei care-şi ritmau lecţiile de la catedră cu o glumă-două, pentru a nu-şi plictisi elevii.
Despre actori numai de bine: Quim Gutierrez este foarte bun în rolul anxiosului Diego, care-şi vede viitorul dat peste cap când se trezeşte singur în faţa altarului. Actorul are şi un monolog interpretat la marele fix şi compensează inteligent excesele lacrimogene ale personajului. În film apare şi un alt obişnuit al lui Arévalo, Antonio de la Torre (a jucat şi în Albastru închis, dar şi în Graşii), în rolul beţivului satului, schimbat şi el de prezenţa catalizatoare a celor trei veri.
Dacă nu te interesează tribulaţiile însângerate ale personajelor din Saga Amurg: Zori de Zi - Partea I, Verii va fi cu siguranţă o alternativă eficientă. Este amuzant, colorat şi energic, dialogurile sunt proaspete, iar evenimentele imprevizibile (cu excepţia unui deznodământ pe care-l vezi venind de departe). Ce mai, pe noi vizionarea filmului ne-a făcut să ne simţim de parcă ne-am fi aflat pe o plajă din Spania, cu un pahar de sangria rece şi parfumată în mână şi cu o mega-fiesta dezlănţuită în jur...
De văzut!
Poţi vedea mai jos un trailer subtitrat în limba română:
Verii: amuzant şi emoţionant!
de Ştefan Dobroiu în 17 Nov 2011Citeşte şi:
Taguri:
Daniel Sanchez Arevalo, Raúl Arévalo, Quim Gutiérrez, Adrián Lastra, Inma Cuesta, Primos, Azul oscuro casi negro, Gordos, Antonio de la Torre, Bridesmaids, Crazy Stupid Love.
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Trei kilometri până la capătul lumii în competiție la Cannes, o dramă sfâșietoare despre homofobie, corupție și minciuni
Premiera internațională a filmului românesc Trei kilometri până la capătul lumii a avut loc vineri după-amiază la Cannes într-o zi însorită cu cer senin atât pentru cinefili, cât și pentru cinematografia românească. - Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos
- Totul despre familia Lefkovics - O poveste despre familie, traume și vindecare
- Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex
- How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Live
Alien: Covenant
Arthur Christmas
Porțile albastre ale orașului
Emmanuelle Seigner
Who's Afraid of Virginia Woolf?
Gravity
Mona Lisa Smile
Black and Blue
Oliver Hardy
Sheree J. Wilson
Hawthorne
Paris, je t'aime
7 Khoon Maaf
Thandiwe Newton
Un surâs în plină vară
The Imaginarium of Doctor Parnassus
Catherine Siachoque
In America
Primeval
Martin Scorsese
Rocky Balboa
Amy Adams
Rich Man, Poor Man
Imperium: Augustus
Patrick J. Adams
Lake Placid 3
Candelaria Molfese
Stéphane Audran
NCIS: Los Angeles
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
- Jennifer Lawrence
- Olivia Wilde
- Alessandra Ambrosio
- Taylor Swift
- Anne Hathaway
- Robert Pattinson
- Născuţi azi
Trailere filme
- Horizon: An American Saga -...
- The Blue Angels
- A Quiet Place: Day One
- Bad Boys: Ride or Die
- Never Let Go
- Ultraman: Rising
- MoviePass, MovieCrash
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Firebrand
- Kinds of Kindness
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Verii: amuzant şi emoţionant!
Părerea ta
Spune-ţi părereaM-am plictisit de filmele lui Justin Pipa si Madonna give me four.
De abia astept! Astept si altceva decat filmele americane .
Chiar m-am saturat de "comediile hollywoodiene" ! Nu au nici un haz unele. Iti vine sa plangi la unele , nu sa razi!
Si mie imi plac comediile!
"Dacă te-ai plictisit de comediile fără haz de la Hollywood (deşi anul ăsta nu a fost chiar prost, condimentat cu Domnişoare de onoare şi A naibii dragoste),....."
Ce sa ma plictisesc.... la "Crazy, stupid love!" imi venea sa ma bag sub scaun de penibilul unor situatii.
Cred ca si Ryan Gosling a facut "Drive" ca sa simta ca joaca in ceva.
Mie mi s-a parut ca nu s-a simtit prea confortabil in comedioara de care scriam sus. A mai incasat niste bani.
Sper PRIMOS sa fie amuzant si "altfel" ! :-))
:))