„Vara s-a sfârşit”- din 5 mai în cinematografe

de Cinemagia în 5 Mai 2017
Primul film românesc din ultimii 25 de ani în care personajele principale sunt interpretate de copii

Lungmetrajul „Vara s-a sfârşit”, în regia lui Radu Potcoavă, va rula din 5 mai 2017 în cinematografele din România.

Cel de-al treilea lungmetraj semnat de Radu Potcoavă, primul film românesc din ultimii 25 de ani în care personajele principale sunt interpretate de copii, a avut premiera mondială anul trecut, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Montréal.

Acțiunea din „Vara s-a sfârşit” are loc într-un mic oraș de la malul Dunării, în timpul vacanței de vară. Mircea (Nicholas Bohor) acceptă să-l ajute pe Alex (Dan Hurduc) să-și însceneze răpirea și să-și șantajeze tatăl mai tot timpul absent, nerealizând consecințele pe care astfel de jocuri le pot avea.

Vara s-a sfârșit este un film despre copilărie. Despre cum era în anii '90, când nu aveam nici smartphone-uri, nici tablete și nici Facebook. Când să fii online însemna să ieși în curtea școlii, maidanul din spatele blocului era cel mai tare afterschool, iar blugii largi și șapca cu Chicago Bulls erau cel mai tare status (și un statement, în același timp). Am făcut acest film cu gândul la prietenii mei din copilărie și la copilăria mea, implicit. Sunt sigur că fiecare dintre noi am avut în preajmă câte un Alex pe care să îl admirăm sau o Ioana de care să fim îndrăgostiți în secret și, mai ales, poate unii dintre noi am fost chiar Mircea, copilul cuminte și tăcut. Îmi doresc ca filmul să ne aducă aminte de ei și de noi, fie chiar și pentru un moment”, declară regizorul Radu Potcoavă.

Din distribuție fac parte actorii: Nicholas Bohor, Dan Hurduc, Ofelia Popii, Șerban PavluValentin Popescu, Virginia Rogin, Dorian Boguță, Crina Tofan și Mihai Albu.

Regizat de Radu Potcoavă, după un scenariu al Cristinei Bîlea, filmul are imaginea realizată de Oleg Mutu și montajul de Cătălin Cristuțiu, Mălina Ionescu semnează scenografia, iar Svetlana Mihăilescu costumele. Pelicula are muzică originală compusă de Cristian Călin, integrată în coloana sonoră realizată de Alex Dragomir.

„Vara s-a sfârşit” este produs de Velvet Moraru, prin ICON production, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și suportul financiar al Cinema City.

Exploreaza subiecte similare:

Vara s-a sfârșit, Radu Potcoavă, Dan Hurduc, Nicholas Bohor, Ofelia Popii, Şerban Pavlu, Valentin Popescu, Virginia Rogin, Dorian Boguta, Crina Tofan, Mihai Albu, Svetlana Mihăilescu, Oleg Mutu, Cătălin Cristuţiu, Mălina Ionescu, Alex Dragomir

Alte știri din cinema

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells