Aseara, in cadrul Festivalului "Anonimul" a avut loc sesiunea de "intrebari si raspunsuri" al carei invitat special a fost Ken Loach. Publicul a umplut campingul din Green Village si l-a provocat pe regizor cu intrebari dificile. Una dintre ele a fost daca "isi da seama ca prin filmul 11`09``01-September 11, cu care a venit la Anonimul (scurt-metraj de 11 minute) preia toate ticurile propagantei anti-americane, comuniste, de acum 50 de ani". (Abordarea problematicii "11 septembrie " Loach o face in acest scurt-metraj din prisma exportarii terorii in alte tari de catre SUA; si vorbeste despre cazul Chile- 11 sept. 1973 – cand soldati americani antrenati sa tortureze "au scris" un capitol din istoria Chile: 30.000 de civili morti).
Au fost foarte multe intrebari din partea publicului. Iata cele mai interesante:
De ce are arta nevoie de propaganda? (Se stie ca Loach abordeaza teme de stanga in filmele sale...)
K.L.: Prin film iti exprimi punctul de vedere legat de modul in care e organizata lumea. Propaganda e altceva: a reduce lumea la un slogan.
Intrebat daca va colabora cu regizori romani (pentru Tickets a colaborat cu un iranian si cu un italian) Ken Loach a spus ca el este nord-european deci are viziunea si problemele/intrebarile unui om din aceasta zona. A povestit cum pentru filmul Tickets, de exemplu, era preocupat de detalii legate de mersul trenurilor, pe cand ceilalti doi regizori il gandeau metaforic – un tren metaforic..
Irina Margareta Nistor l-a invitat pe Loach sa vada productia lui Mungiu despre anii comunismului astfel incat sa se convinga ca pot fi puncte de vedere si interes comune.
Ken Loach, regizor de film si de televiziune e cunoscut pentru abordarea sa de tip realism social/naturalism si vederi socialiste, evidente in temele sociale precum oamenii fara casa ( Cathy come home) sau saracia ( Riff Raff). Nascut intr-un mediu muncitoresc, debuteaza ca actor si regizor de televiziune in anii ’60. Filmul sau de debut, Kes ( povestea unui baietel si a soimului sau), 1969, e cel mai cunoscut. Abordand teme de stanga, filmele intampina dezinteres si cenzura din partea televiziunilor in anii ’70 –’80,[ probabil din cauza guvernului de dreapta...], insa in anii ’90 castiga trei premii la Cannes. Din nou castiga la Cannes Palme d’Or cu The wind that shakes the barley, 2006), un film despre razboiul civil fratricid din Irlanda anilor ’20. Filmul este si un succes de casa, castiga aprecieri dar si critici din partea cercurilor conservatoaare din Anglia. Stilul lui Ken Loach mizeaza mult pe autenticitate, mergand pana la utilizarea actorilor neprofesionisti care redau mult mai natural un anumit mediu (de exemplu, in filmul Bread and roses a ales doi actori care au fost imigranti: actrita din rolul principal, Pilar Padilla, a trebuit sa invete engleza inainte de film). Un alt procedeu a fost luarea prin surprindere a actorilor, nedezvaluindu-le fiecaruia intreg scenariu (in filmul Kes, actorul copil e facut sa creada ca pasarea cu care juca in film a fost ucisa; evident,nu e asa).
Loach a criticat fervent cenzura filmului, considerand ca e o diferenta majora intre violenta din filmele comerciale si violenta ca redare a realitatii, motiv pentru care s-a opus ratingului dat unora din filmele sale.
