Utøya - 22 iulie, din 17 august la cinema

de Cinemagia în 8 Aug 2018
Filmul reface în timp real atmosfera aproape sufocantă a masacrului

Pe 22 iulie 2011, în Oslo, o puternică explozie declanșată de o mașină capcană a ucis opt persoane. Două ore mai târziu, autorul atentatului ajungea pe insula Utøya, unde avea loc o tabără a tineretului laburist. Prinși în capcană și fără cale de scăpare, 69 de tineri au murit și 110 au fost răniți în urma atacului armat. Filmul ce documentează evenimentele se va lansa pe marile noastre ecrane vineri, 17 august.

La șapte ani de la atacul care a şocat Norvegia și întreaga lume, Erik Poppe aduce pe ecrane povestea tinerilor care au înfruntat teroarea, confuzia și durerea zilei de 22 iulie 2011. Arătat în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2018, în cadrul competiției internaționale, filmul a avut un puternic impact atât în rândul spectatorilor, cât şi al presei internaţionale, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Utøya - 22 iulie urmăreşte prin intermediul unui personaj fictiv de 19 ani, Kaja, cele 72 de minute interminabile în cursul cărora extremistul de dreapta a urmărit şi împuşcat tinerii prinşi fără scăpare pe insuliţa din apropiere de Oslo.

Scris din mărturii și fapte cunoscute, creat în urma unui dialog cu mare parte din supraviețuitori și filmat într-un singur plan-secvență, filmul reface în timp real atmosfera aproape sufocantă a masacrului.

 Utøya - 22 iulie va rula în cinematografele din România începând cu data de 17 august. 

Exploreaza subiecte similare:

Utøya 22. juli

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells