Urzeala tronurilor IV: actorii despre personajele lor în noul sezon

de Cinemagia în 27 Mar 2014
Sezonul al patrulea al îndrăgitului serial Urzeala tronurilor va avea premiera pe 7 aprilie la HBO și pe HBO GO. Sezonul trei se difuzează perioada aceasta pe post

Având la bază cea mai bine vândută serie de cărți fantasy, serialul Urzeala tronurilor este o poveste epică despre trădare și nobilimea de pe tărâmul fictiv Westeros, unde verile și iernile pot dura ani de zile, iar pofta de putere o veșnicie.

Șapte familii nobile luptă să dețină controlul asupra ținutului mitic Westeros. În paginile ce urmează veţi afla ce declară actorii despre personajele lor şi evoluţia lor pe parcursul seriei.

La începutul sezonului IV, încurajați de măcelul de la Nunta Roșie din Riverlands, unde au murit multi membri ai casei Stark, Lannisterii țin cu dinții de Tronul de Fier, dar oare pot trece peste propriile orgolii și peste amenințările noi, aflate în curs de desfășurare în sud, nord și est? 

În timp ce Stannis Baratheon continuă să-și construiască armata în Dragonstone, apare un nou pericol din sud, atunci când Oberyn Martell (Vipera Roșie din Dorne), rivalul casei Lannister, ajunge în Debarcaderul Regelui pentru a participa la nunta lui Joffrey și Margaery Tyrell, și, ulterior, pentru a-și pune adevăratele planuri în aplicare. În nord, Rondul de Noapte, aflat în pragul dezbinării, este amenințat de armata veneticilor, condusă de Mance Ryder, care la rândul său este vânat de niște dușmani mult mai aprigi: Umblătorii Albi.

Ca și cum asta n-ar fi fost îndeajuns, Daenerys Targaryen, însoțită de cei trei dragoni amenințători și armata sa neîntinată, este gata să "elibereze" cel mai mare oraș de sclavi din partea de est (Meereen), care ar putea constitui o forță impunătoare pentru  planul ei final: să plece spre Westeros și să-și revendice Tronul de Fier, care a fost luat cu forța de Lannisteri de la familia ei. 

Nikolaj Coster-Waldau despre Jaime Lannister

Jamie s-a întors la Debarcaderul Regelui. S-a aranjat și încearcă să-și găsească locul acum că are multe responsabilități. Cred că se bucură să fie înapoi, dar se află din nou în sânul familiei Lannister și nu mai este sigur de locul lui printre ei având în vedere că nu mai este aceeași persoană. 

Am știut mereu motivul pentru care l-a ucis pe Regele Nebun, dar telespectatorii i-au descoperit o altă latură după momentul cu Brienne din cadă. Este foarte loial familiei sale și ar face orice ca să-i protejeze pe cei iubiți (de aceea l-a împins pe Bran pe fereastră și l-a atacat pe Ned Stark), dar toată viața lui a fost soldat și trăiește într-o lume dură, brutală, fără sentimente. De-a lungul anilor și-a pierdut inocența și a devenit un cinic. Când a întâlnit-o pe Brienne și a descoperit inocența ei și credința ei în a face ceea ce e bine și în a avea onoare, și-a amintit de persoana care era, de lucrurile în care credea și de bărbatul care și-ar dori să fie.   

Gwendoline Christie despre Brienne of Tarth

Când am întâlnit-o prima dată pe Brienne, era o anumită naivitate la personajul ei – avea ideea asta inocentă de a-l sluji pe bărbatul pe care îl iubea. Nu putea să facă altceva decât să-și dedice viața lui. Acum a ajuns în Debarcaderul Regelui, un loc al intrigilor, al secretelor unde toți se luptă pentru propria supraviețuire. Este ceva diferit de tot ce a întâlnit până acum. Așa încât se simte foarte intimidată și nu prea reușește să-și găsească locul. Are o vulnerabilitate emoțională necontaminată încă de mediul în care se află. Și singura persoană pe care o cunoaște bine acolo este Jaime.

Maisie Williams despre Arya Stark

Un lucru incredibil la acest serial este că niciodată nu poți spune cu siguranță că un personaj este bun sau rău. Cred că Arya luptă de partea celor buni, dar Frey, bărbatul pe care l-a ucis, i-a omorât mama și pe fratele ei la Nunta Roșie, deoarece Robb Stark nu a vrut să se însoare cu o fată Frey. E adevărat că uciderea soldatului Frey nu a fost corectă, dar a făcut-o pentru binele ei. Simt că Arya își dezvoltă încet, încet o altă latură – câteodată omoară oameni pentru plăcerea ei, nu pentru că așa trebuie. De multe ori se pune pe ea însăși în pericol doar ca să poată omorî pe cineva, iar asta nu e ceea ce ar trebui să facă un Stark. Cred că este din ce în ce mai influențată de Sandor și de brutalitatea lui. El își face pur și simplu treaba fără a-i păsa de emoții și de ce e bine și ce nu. Probabil că el nu este cea mai bună influență pentru o persoană de doar 12 ani.

Rory McCann despre Sandor Clegane şi Arya

Relația dintre Sandor și Arya este paternă – nu sunt prieteni. Este o fată Stark și cred că, încă de la început, deoarece era pe cont propriu, Sandor are un respect deosebit pentru ea. Este încă în viață în acest nebun război civil, toți membrii familiei ei sunt morți, dar ea a reușit să supraviețuiască. Este ceva în legătură cu ea, simte că are o datorie de tată, trebuie să o protejeze. El vrea să o învețe tot ce poate ca să o ajute să supraviețuiască în această lume nebună în care a ajuns.

Sibel Kekilli despre Shae

La început Shae era doar o prostituată și voia să muncească. Era vorba doar de muncă pentru ea. Dar chiar de la finalul sezonului 2, s-a schimbat: s-a ataşat de Tyrion și nu vrea să-l lase să plece nicărieri fără ea. Chiar nu vrea să trăiască fără el, asta este dragoste adevărată – ei nu-i pasă de putere și de toate celelalte lucruri. 

Isaac Hempstead Wright despre Bran Stark

Bran încearcă să-și urmeze chemarea, iar în sezonul 4 va afla în sfârșit care este aceasta. Jojen a știut mereu ce trebuie el să facă, unde trebuie să ajungă, dar Bran abia acum va descoperi. Nu cred că știe ce se va întâmpla, dar bănuiește care îi este destinul. Bran are de înfruntat multe lucruri și mulți demoni având în vedere că și-a piedut casa și familia. Până acum a făcut parte din altceva, nu a făcut nimic doar pentru el însuși, dar acum își urmează visele și trebuie să descopere ce are el de făcut, care este locul lui în această lume.

Liam Cunningham despre Ser Davos Seaworth

Davos este un bărbat obișnuit care este pus într-o situație neobișnuită. Este un om simplu care se află într-un cuib de viespi și asta mi-a plăcut mult deoarece te face să te întrebi “ce pot și ce trebuie să fac?” Mai ales atunci când Stannis își bate joc de el când nu obține ce vrea. Nu îi vrea răul lui Davos și îi cere sfatul deoarece gândirea lui strategică este foarte bună. Dar Davos are onoare și principii pe care le-a dezvoltat când era un simplu pescar. Și este constant: vrea să-și respecte principiile într-o lume în care lipsa principiilor te duce acolo unde vrei. Aceasta este încurcătura lui dramatică, de fapt, și îmi place să interpretez asta, este un personaj interesant.

Carice van Houten despre Melisandre

Melisandre vrea ca Stannis să fie pe Tronul de Fier. În acest sezon vor călători mult – la finele sezonului 3, ea i-a salvat viața lui Davos și a spus că adevăratul război are loc în Nord. Deci vor merge într-acolo și acele lumi se vor ciocni.  

Cred că Melisandre are intenții bune: chiar crede că va salva lumea dacă Stannis ajunge pe tron. Dar cum nu putem vedea viitorul și cum e un personaj foarte misterios și câțiva oameni mi-au spus ce vrea de fapt – nu mai sunt așa de sigură. Mi-e greu să vorbesc despre asta - știu lucruri pe care nu le pot spune încă. 

Aidan Gillen despre Peter Baelish

Littlefinger e mânat de respingere și umilire. Vrea să aibă o poziție în care nimeni nu-l poate răni. Nu este vorba de a-i răni pe alții, cu toate că alte persoane au de suferit și el face și lucruri dure, grele, dar, de asemenea, cred că are o parte blândă, mai melancolică. Dar nu uită niciodată că lumea este brutală și a fi bun nu-ți garantează supraviețuirea.

La un moment dat va fi o scenă care va schimba percepția publicului față de personaj. Faptul că au toate aceste povești paralele care încă nu s-au intersectat este foarte bine. Avem multă încredere în public și publicul are multă încredere în noi.

 

Exploreaza subiecte similare:

Nikolaj Coster-Waldau, Gwendoline Christie, Maisie Williams, Rory McCann, Sibel Kekilli, Isaac Hempstead Wright, Liam Cunningham, Aidan Gillen

Alte știri din cinema

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Părerea ta

Spune-ţi părerea
denisa_liza pe 27 aprilie 2014 17:01
Personajul meu preferat esti Daenerys
alex_il_fenomeno pe 28 mai 2014 19:48
Inca am de recuperat destul, dar este timp.
cristina_felicia pe 12 iulie 2014 14:17
E grozav serialul asta .Am vazut cele 4 sezoanele in maxim doua samptamani . Cel mai mult imi place de Jon Snow ,nu stiu de ce dar cred ca o sa faca ceva foarte important. As fi putut sa citesc cartile dar sunt prea multe detali despre famili,razboi,castele,etc(intelegeti voi).

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells