Unul dintre cele mai bune filme românești, E pericoloso sporgersi, intră din nou în cinema

de Cinemagia în 9 Mai 2023
Variantă restaurată digital se relansează pe 19 mai

E pericoloso sporgersi, filmul de debut al regizorului Nae Caranfil, intră din nou în cinematografele din toată țara, la 30 de ani de la premieră. Conform comunicatului remis Cinemagia, comedia de dragoste lansată în secțiunea Quinzaine des réalisateurs la Festivalul de Film de la Cannes din 1993, E pericoloso sporgersi, va putea fi urmărită pe marele ecran în variantă restaurată digital începând cu 19 mai.

Cu o structură inovatoare pentru cinematografia română din acel moment și cu interpretări remarcabile ale unor actori precum Marius StănescuNathalie Bonnifay sau Florin Călinescu, filmul își păstrează și astăzi prospețimea și umorul. E pericoloso sporgersi este distribuit de Transilvania Film.

„Nae Caranfil a apărut ca o tornadă, ca o promisiune a unui nou val care n-avea să se concretizeze decât mulţi ani mai târziu. E pericoloso sporgersi se întorcea şi el în România lui Ceauşescu, dar o făcea cu tandreţe şi sprijinindu-se pe o poveste solidă, trecută prin filtrul unei experienţe personale, în care elementele de recuzită predecembristă sunt folosite cu maximum de efect”. (Mihai Chirilov, Re:Publik, mai 2005)

Filmul, care a deschis o nouă epocă în cinematografia autohtonă, este compus din trei părți care narează aceeași poveste din punctul de vedere a trei personaje diferite: o studentă, un soldat și un actor de teatru. Acțiunea se petrece într-un oraș de provincie din România la începutul anilor '80. Destinele celor trei se lovesc, schimbând ideile fiecăruia despre carieră, politică și dragoste.

Din distribuția filmului mai fac parte actorii George Alexandru, Marius Florea Vizante și Magda Catone. Regia și scenariul sunt semnate de Nae Caranfil.

E pericoloso sporgersi a câștigat Premiul criticii la Festivalul Internațional de Film de la Montpellier, Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film de la Bratislava sau Premiul special al juriului la Festivalul de Film de la La Baule.

Exploreaza subiecte similare:

E pericoloso sporgersi, Nae Caranfil, Marius Stănescu, Nathalie Bonnifay, Florin Călinescu, George Alexandru, Marius Florea Vizante, Magda Catone

Alte știri din cinema

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells