Universitatea monştrilor: personaje

de Ştefan Dobroiu în 19 Mai 2013
Cu cine intră în bucluc simpaticii Mike şi Sulley?

Universitatea monştrilor vine în iunie şi ni-i arată pe Mike (Billy Crystal) şi Sulley (John Goodman) la Şcoala de speriat, unde speră că vor învăţa suficient de bine pentru a ajunge să lucreze la Compania monştrilor. Cum evenimentele din prequel au loc înainte de marea aventură din filmul din 2001, majoritatea personajelor din acesta nu apar şi în Universitatea monştrilor, dar regizorul Dan Scanlon a găsit o mulţime de înlocuitori interesanţi. Iată o prezentare a lor mai jos.

Ne reîntâlnim şi cu Randy, villain-ul din primul film, mult mai simpatic în anii săi de studenţie decât în timpul acerbei competiţii cu Sulley. Randy, interpretat de acelaşi Steve Buscemi, încă nu-şi poate controla prostul obicei de a dispărea când i-e lumea mai dragă, o problemă foarte mare în cariera lui de Sperietor, pentru că nicio fiinţă invizibilă nu prea reuşeşte să fie înfricoşătoare.

Cea mai misterioasă noua achiziţie este Art (Charlie Day), un spirit liber care nu dezvăluie prea multe detalii despre trecutul său. A studiat mişcarea New Age şi cam tot ce spune sună de parcă Art s-ar afla pe un alt nivel al înţelegerii universului. Este extrem de flexibil şi uneori se transformă într-o bilă de păr violet. Totodată, dacă e rost de o petrecere, Art este primul în zonă!

Don Carlton a revenit la facultate după ce criza economică l-a făcut să-şi piardă slujba în vânzări. Este extrem de muncitor şi entuziast şi faptul că e mai în vârstă decât noii săi colegi de la Universitatea monştrilor îl face să vegheze cu un ochi binevoitor la direcţia acestora. Pentru a-i lua sub aripa sa pe toţi neadaptaţii de la facultate, a înfiinţat frăţia Oozma Kappa.

Squishy are cinci ochi şi este mic, simpatic, naiv şi tăcut. Alţii pot considera aceste lucruri calităţi, dar nu şi la Universitatea Monştrilor, unde ambiţia de a deveni Sperietor este extrem de importantă. Squishy va avea nevoie de ajutorul colegilor din frăţie pentru a-şi da seama că ascunde înăuntru forţe mult mai mari decât aveam impresia la prima vedere.

Terri şi Terry sunt două capete pe acelaşi trup, dar cu greu ai putea să găseşti personalităţi mai diferite. Terri este romantic şi optimist, în timp Terry are o poziţie cu totul cinică despre ceea ce se întâmplă în jur. Se ceartă amândoi încontinuu şi vor avea nevoie de frăţie pentru a-şi găsi locul în Programul de Speriat al universităţii.

În chip de autoritate supremă a universităţii este Decanul Hardscrabble. Este un Sperietor de legendă şi conduce secţia de Speriat, ceea ce înseamnă că toţi studenţii cu aspiraţii în această direcţie trebuie să o impresioneze. Dacă arunci o privire la trailer vei vedea că Mike, Sulley şi prietenii lor vor fi în curând NEVOIŢI să o impresioneze pentru a rămâne studenţii Universităţii monştrilor. Această obligaţie îi va arunca pe eroi într-o mulţime de buclucuri.

Exploreaza subiecte similare:

Billy Crystal, John Goodman, Monsters University

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 23 iunie 2013 10:16
De abia astept, pare genial!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells