Sean Penn se intoarce la Cannes! De data aceasta nu pentru vreun premiu de interpretare, sau de regie, ci in calitate de Presedinte al Juriului. Laureat in 1997 la Cannes pentru rolul din She`s so Lovely (regia Nick Cassavetes), actorul si regizorul Sean Penn va fi Presedintele Juriului celei de-a 61 editii a Festivalului care va avea loc intre 14 si 25 mai 2008. Sean Penn a acceptat invitatia directorului festivalului – Gilles Jacob - motivand ca asteapta foarte tare sa participe anul acesta in calitatea cu care tocmai a fost investit.
In 1991 Sean Penn se afla prima data la Cannes cu filmul pe care l-a regizat si produs – The Indian Runner. In 2001 se intorcea la Cannes in competitie cu filmul pe care l-a produs: The Pledge (cu Jack Nicholson). Sean Penn este un simbol al filmului american, intinzandu-si cariera pe intervalul a trei decenii. In 2004 a obtinut un Oscar pentru interpretarea din Mystic River (regia Clint Eastwood). In calitate de regizor a participat si in proiectul colectiv 11'09''01 - September 11, alaturi de 11 mari regizori ai cinematografului mondial.
Ne intrebam totusi cum vor fi decernate premiile la un festival european – cel mai important al lumii, de altfel, cu un presedinte al juriului american.