Un nou trailer Gardienii Galaxiei 3! Cum e în capul unui Celest, plus lămurirea dilemei legate de prezența Gamorrei

de Gloria Sauciuc în 13 Feb 2023
Încă procesând pierderea Gamorrei, Peter Quill își adună echipa pentru a proteja universul și pe unul de-ai lor - o misiune al cărei eșec ar însemna sfârșitul Gardienilor Galaxiei...

Duminică, în Statele Unite, în weekendul Finalei Super Bowl, un nou trailer plin de acțiune a avut premiera pentru Gardienii Galaxiei 3. În sfârșit vedem cum Peter Quill ridică mingea la fileu cât privește prezența Gamorrei în film - personaj despre care știm că a murit în Avengers: Infinity War. Totodată, vedem din nou acea combinație de acțiune, emoții și umor (plus auto-ironie) care au făcut din serie una atât de populară și poate chiar mai „umană” decât „Avengers”, cu supereroii ei adesea cam prea „scorțoși”.

În trailerul Gardienii Galaxiei vol. 3 vedem cum îndrăgita noastră echipă de supereroi își stabilește centrul de operațiuni în Knowhere, un teritoriu creat în interiorul capului decapitat al unui Celest, aflat la marginea Galaxiei. Totuși, nu trece mult timp până când viața lor se schimbă odată ce în ea revine trecutul zbuciumat al lui Rocket.

Peter Quinn, chinuit încă de moartea Gamorrei, trebuie să își strângă în jurul său echipa într-o misiune periculoasă pentru a-l salva pe Rocket - o misiune care, dacă eșuează, ar putea însemna sfârșitul Gardienilor așa cum îi știm noi. Nu mare e surpriza tuturor (fani ai filmului și gardieni deopotrivă) când o revedem pe Gamorra. Prezența ei în film se justifică prin aceea că această Gamorra provine dintr-o altă linie temporară decât Gamorra cea pe care a iubit-o Peter Quinn, dar care a murit sacrificată de Thanos în schimbul Pietrei Sufletului. Melodia Since You Been Gone, cântată de formația rock britanică Rainbow, asigură coloana sonoră a trailerului, punctând momentele emoționante. Zoe Saldana însăși o joacă un pic altfel pe Gamorra, afișând, parcă, o prezență mai sălbatică.

A luat ceva timp pentru a pregăti cel de-al treilea film Gardienii Galaxiei, așa că orice nouă incursiune în lumea lor ne bucură, acest nou trailer fiind o bună ocazie să ne facem o idee despre cum va fi filmul. Un sondaj realizat de RottenTomatoes.com a arătat că filmul pe care fanii Marvel îl aşteaptă cu cel mai mare entuziasm după Avengers: Endgame este Guardians of the Galaxy Vol. 3.

În 2018, Disney l-a concediat pe Gunn după ce au apărut câteva postări controversate pe Twitter, pentru a-l reangajat câteva luni mai târziu după ce și-a cerut scuze. În film joacă Chris Pratt, Zoe Saldana, Dave Bautista, Karen Gillan, Pom Klementieff, cu Vin Diesel dând voce lui Groot și Bradley Cooper lui Rocket, plus actorii Sean Gunn, Chukwudi Iwuji, Will Poulter (care va juca rolul lui Adam Warlock), Maria Bakalova și Sylvester Stallone.     James Gunn semnează regia și scenariul. Kevin Feige a semnat producția alături de Louis D’Esposito, Victoria Alonso, Nikolas Korda, Sara Smith, și Simon Hatt ca producători executivi.

Exploreaza subiecte similare:

Guardians of the Galaxy Vol. 3 

Alte știri din cinema

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells