Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess

de Oana Balaci în 15 Apr 2025
Atunci când o prințesă mândră refuză să se mărite cu un rege modest, acesta se infiltrează în castelul ei în calitate de grădinar și aduce la lumină conspirații periculoase. Vor reuși ei să salveze regatul?

Regizorii de animație Radek Beran și David Lisy și-au unit forțele pentru a aduce pe marele ecran Prințesa și grădinarul, un clasic basm ceh scris de Bozena Nemcová. Scenariul adaptat de Beran împreună cu Oldrich Kautský, Borivoj Zeman și Henryk Bloch – cel care a lucrat și la ecranizarea live-action din 1952 – urmărește un rege în încercarea de a cuceri o prințesă extrem de frumoasă, dar egocentristă.

În Regatul de Miazăzi domnește cu înțelegere și compasiune regele Benjamin. Din acest motiv, oamenii sunt altruiști, veseli și puși pe șotii. Însă odată ce se trece granița în Regatul de Miazănoapte, peisajul se schimbă dramatic. Natura ofilită și culorile întunecate predomină, muzica este interzisă pe întreg teritoriul, iar locuitorii disperați sunt loviți de neputința de a-și plăti taxele exorbitante. Captivă în perimetrul castelului și protejată de acest decor morbid, prințesa Carolina se preocupă cu banalități: se joacă cu o cățelușă de rasă, refuză pețitori și vandalizează portrete. După ce îl numește sarcastic pe Benjamin „grădinar”, acesta decide să se costumeze într-unul și să îi facă fetei o vizită.

Odată ajuns acolo însă, regele realizează că să o cucerească pe Carolina este cea mai mică problemă. Regatul se află în paragină din cauza unor sfătuitori lacomi care manipulează familia regală. Cu ajutorul unei femei înțelepte – echivalentul Sfintei Duminici în folclorul românesc – protagonistul relevă adevărul, folosindu-se de plante magice și muzică. Astfel o câștigă pe prințesă și împreună se luptă să salveze regatul din mâinile avarilor. Iar animalele de companie intră și ele în această confruntare: cățelușa îi ține piept dihorului lipsit de scrupule, orbit la rândul lui de strălucirea monedelor de aur.

Coloana sonoră devine astfel un element de maximă relevanță atât în universul poveștii, cât și în afara lui. Fiind o animație de tip musical, ca cele Disney, cântecele exprimă sentimentele personajelor și conduc narațiunea mai departe. În varianta din limba română, acestea sunt interpretate de Nicole Cherry și Silviu Mircescu, actorii care au dublat perechea. Stilul animației și culorile puternice seamănă de asemenea cu cele ale filmelor clasice cu prințese, fiind diferite doar atunci când ni se prezintă trecutul tragic al Carolinei, cu tușe 2D în alb-negru.

Prințesa și grădinarul merită vizionat de adulți și copii deopotrivă, deoarece reprezintă un basm atemporal. Poate induce nostalgie celor care îl cunosc deja și poate oferi lecții importante celorlalți. O idilă de asemenea calibru înduioșează întotdeauna, însă una presărată cu momente comice, trădare de regat, aventură și eroi este de nerefuzat. Filmul conține echilibrul perfect între elemente familiare și elemente neprevăzute, de noutate. Și, poate cel mai important, vorbește despre cum ambiția și determinarea de a-ți urmări propriile scopuri nu trebuie să conducă la distrugerea celorlalți. Spre deosebire de antagoniști, Benjamin și-a îndeplinit dorința de a o cuceri pe prințesă – motivul pentru care plecase – dar a avut grijă să schimbe în bine locurile prin care a trecut. Așa cum ar trebui să facem și noi.

Exploreaza subiecte similare:

Nicole Cherry, Silviu Mircescu, The Proud Princess

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells