Postul de televiziune ABC a acceptat ca ultimul episod din cunoscutul serial LOST să fie prelungit cu o jumătate de oră. Astfel, episodul dublu va avea nu mai puţin de două ore şi jumătate...
Episodul, intitulat sugestiv The End, va da peste cap programul de ştiri al postului şi va amâna şi emisiunea specială Jimmy Kimmel Live: Aloha to Lost, pregătită în cinstea serialului. Înainte de... Sfârşit, ABC va difuza o retrospectivă a tuturor celor şase sezoane, promovată cu numele Lost: The Final Journey.
O durată mai mare să însemne şi rezolvarea tuturor enigmelor serialului? Cu siguranţă că nu, iar producătorul Damon Lindelof a avertizat deja, de săptămâna trecută, că ultimul episod "se va termina într-un mod extrem de Lost-ian şi va genera un număr impresionant de teorii".
"Ultimul episod din Clanul Soprano ar fi funcţionat doar într-un serial ca Clanul Soprano. Cel mai tare lucru la finalul unui serial este că trebuie să respecte stilul acestuia. Vom încerca să dăm răspunsuri cât mai definitive, dar nu-i nicio şansă ca fanii să nu întâmpine finalul cu întrebarea 'Oare ce au vrut să zică?'. Ăsta este şi motivul pentru care nu vom explica nimic", a spus Lindelof.
În imagine: celebrul artwork al sezonului 6, inspirat de Cina cea de taină a lui Leonardo da Vinci.
Îţi pare rău că se termină Lost? Sau de-abia aştepţi să afli ce este insula pe care au petrecut atâta timp naufragiaţii?

Părerea ta
Spune-ţi părerea