Sâmbătă, 18 mai, a avut loc la Festivalul de Film de la Cannes premiera mondială a scurtmetrajului românesc Ultimul drum spre mare, în cadrul secțiunii Semaine de la Critique, fondată de către sindicatul criticilor de film din Franța și interesată de găsirea de noi voci in cinema.
Regizorul Adi Voicu este interesat de substanța umană în acest al doilea scurtmetraj al său. În decorul unui compartiment de tren (ce se îndreaptă spre mare), personajele ne vor arăta că nu sunt consecvente valorilor pe care le propovăduiesc. În planul doi, câmpurile ard, iar derularea imaginilor încadrată de geamurile trenurilor e ca o succesiune a cadrelor pe peliculă.
Personajele sunt: un bărbat şi o femeie relativ tineri şi educaţi - genul de intelectuali (jucați de Cristina Juncu și Silviu Debu), pe de alta două femei în vârstă, gata să pună pe oricine la punct - jucate de poeta Angela Marcovici, respectiv actrița Ana Ciontea. Un străin misterios (jucat de Salih Yildirim) vorbeşte o limbă necunoscută - poate e arab, poate că nu.
Filmul nu e clar plasat în timp - poate că e la ora actuală, sau poate în anii '90, însă scoate în evidenţă clivajul social între tineri şi bătrâni, dar şi discrepanţa dintre valorile intelectuale declarate ale oamenilor (toleranţă, nediscriminare) şi comportamentul aceloraşi oameni într-o situaţie reală, în care trebuie să aplice aceleaşi valori. Mai mult, cel mai grav lucru petrecut în film are loc vizibil, dar în deplină tăcere: zgomotul şi drama din jur distrag atenţia de la un moment tragic.
Numai personajul cel mai puţin înţeles (şi cel mai suspectat) are o atitudine umană, doar pentru a fi luat în râs. Filmul are un mesaj pentru cei care nu fac ceea ce propovăduiesc. Iar pentru restul: atunci când ești implicat în mici drame zilnice, fără substanţă, ce e mai important va trece pe lângă tine pe nesimţite...
