Ultimul Almodovar este... noir

de Stefan Dobroiu în 14 Mar 2009
Ultimul Almodovar este... noir

"Anul acesta in cinematograful spaniol se poarta negrul", anunta Reuters, comentand ultimul film al celui mai celebru regizor iberic, Pedro Almodovar. Se pare ca oscarizatul pentru Todo sobre mi madre a renuntat la umorul specific in favoarea unei atmosfere intunecate in Los abrazos rotos/Broken Embraces, cea de-a patra sa colaborare cu Penelope Cruz. Numele filmului, Imbratisari rupte, vine de la unul din cadre, cu o gramada de fotografii cu un cuplu imbratisandu-se rupte in doua de o mana razbunatoare. "Filmul noir este unul dintre genurile mele favorite", a marturisit Almodovar la vizionarea de presa care a avut ieri loc la Madrid. "Faptul ca acest film este foarte 'negru' m-a multumit deplin", a mai spus regizorul despre Los abrazos rotos, in care muza lui, Penelope Cruz, joaca rolul unei actrite implicate intr-o torida si destructiva poveste de dragoste. Centrat pe patru personaje din lumea filmului, noul proiect al lui Almodovar reabordeaza cateva dintre temele preferate ale regizorului, dragostea, puterea, tradarea si razbunarea. Conform Reuters, Los Abrazos rotos, pe care Almodovar il descrie ca "povestea iubirii mele pentru cinema", e filmat ca un thriller hollywoodian din anii '40 sau '50. Se pare ca in una dintre scene Cruz este impinsa din varful unei scari in spirala, amintind de o secventa asemanatoare din The Kiss of Death al lui Henry Hathaway. Los Abrazos rotos se lanseaza saptamana viitoare in Spania, iar in Romania are premiera programata la sfarsitul lui septembrie.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells