Vineri am vorbit despre cele cinci premiere de pe marile ecrane, iar acum îţi arătăm cele mai interesante titluri din programul posturilor TV.
Click - Zapând prin viață (2006)
luni, 19.40, Cool TV
Obsesia prezentului pentru dispozitive universale devine motorul acestei comedii în care Adam Sandler interpretează un individ obsedat de serviciu a cărui viaţă se schimbă atunci când pune mâna pe o telecomandă universală. Aceasta nu doar activează toate electronicele din casă, dar poate da pe repede înainte momentele neplăcute. Întrebarea este cum va folosi eroul minunatul gadget şi ce efecte va avea acesta asupra vieţii lui. O alegorie amuzantă despre modul cum tehnologia ne schimbă viaţa, ajungând în acelaşi timp să ne-o controleze.
Masca/The Mask (1994)
luni, 21.45, Cool TV
Jim Carrey şi-a lansat cariera în februarie 1994 cu Ace Ventura: Pet Detective, iar anul îi va aduce un succes major şi în decembrie, când Dumb and Dumber/Tăntălăul şi Gogomanul ia prin surprindere publicul din lumea întreagă cu trăsnăile protagoniştilor săi. Dar cel mai mare succes al actorului din 1994 este Masca, film care a încasat 350 de milioane de dolari în lumea întreagă, consolidându-i lui Carrey statutul de cel mai popular actor de comedie de la sfârşitul mileniului. Stanley Ipkiss, un timid angajat al unei bănci, are parte de o schimbare în viaţă când găseşte o mască ce îl transformă în cel mai ciudat supererou văzut vreodată pe ecran.
Răzbunare și adrenalină/Crank (2006)
miercuri, 20.15, Naţional TV
Nu se poate să nu îţi placă un protagonist pe care îl cheamă Chelios şi are înfăţişarea lui Jason Statham. În acest film de Mark Neveldine şi Brian Taylor îl vedem pe britanicul cel forţos interpretând un asasin plătit care are parte de o surpriză de proporţii când duşmanii săi îi injectează un ser mortal: pentru a rămâne în viaţă, eroul trebuie să se asigure că trupul îi e în permanenţă inundat de adrenalină. Ceea ce pentru Chelios este un pericol de moarte pentru spectatori este garanţia unui spectacol pe cinste, protagonistul aruncându-se într-o mulţime de situaţii tensionate pentru a-şi menţine inima bătând, totul în timp ce caută cu disperare antitodul.
Ducesa/The Duchess (2008)
sâmbătă, 20.10, TVR 2
După aventurile ei în crinolină din seria Piraţii din Caraibe, Keira Knightley schimbă registrul, dar nu şi vestimentaţia pentru acest film de epocă despre ducesa Georgiana şi provocările vieţii ei ce pare, cel puţin din exterior, lipsită de probleme. Una dintre cele mai cunoscute, admirate, dar și hulite femei din înalta aristocrație britanică a secolului XVIII, a dus o viață scandaloasă, dar filmul regizat de Saul Dibb arată cum o personalitate ieşită din comun poate fi afectată de rigorile societăţii şi prejudecăţile perioadei. Înconjurată de fast, Georgiana îşi va da seama curând că tot confortul ei este irelevant dacă nu va fi în stare să-i ofere soţului (Ralph Fiennes) un moştenitor...
G.I. Joe: Represalii/G.I. Joe: Retaliation (2013)
sâmbătă, 20.30, Pro TV
Acest sequel din 2013 arată bine şi beneficiază de energia convingătoare a unor Dwayne Johnson, Channing Tatum, Bruce Willis, Ray Park şi Adrianne Palicki. Filmul nu are pretenţii să fie verosimil, dar oferă o distracţie cinstită şi, mai mult, cheltuieşte inspirat un generos buget de efecte speciale. În centrul atenţiei este Roadblock (Dwayne Johnson), care, după ce echipa G.I. Joe este aproape nimicită de un atac al organizaţiei Cobra, trebuie să facă totul pentru ca aceasta să nu arunce în sclavie lumea întreagă.
Sunt un mic ticălos/Despicable Me (2010)
duminică, 20.00, Antena 1
Unul dintre cele mai gustate titluri destinate atât adulţilor, cât mai ales copiilor, animaţia Despicable me/Sunt un mic ticălos ne oferă întâlnirea cu Gru (Steve Carell), un villain un pic grandoman al cărui scop este, nici mai mult nici mai puţin, să fure luna de pe cer. Ca orice ticălos din filmele pentru copii, Gru va dovedi repejor că are o inimă de aur în momentul când la uşa lui sună trei fetiţe orfane care nu cred o iotă din pornirile sale malefice şi-i arată că există şi un alt mod de viaţă decât cel pus pe spulberat tot ce-i iese în cale. Un superhit al anului 2010, filmul a avut parte din sequelul Despicable Me 2, dar şi de spin off-ul Minions.
Pompeii (2014)
duminică, 22.00, Cool TV
Kit Harington, interpretul lui Jon Snow, cel mai popular personaj din Game of Thrones, face trecerea pe marele ecran cu acest film al lui Paul W. S. Anderson, care nu are mare legătură cu realismul, dar compensează cu acţiunea şi efecte speciale. Harington joacă rolul unui sclav de pe o mare navă comercială al cărui vis este să-şi răscumpere libertatea şi să se însoare cu fiica stăpânului său (Emily Browning). Doar că aceasta este promisă unui senator corupt. Oare erupţia care a ucis mii de oameni este soluţia iubirii celor doi eroi?
Părerea ta
Spune-ţi părerea