A şasea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară a debutat vineri la Craiova, iar de duminică s-a mutat în Portul Cultural Cetate, cu o selecţie de filme din spaţiul balcanic. Două dintre cele mai interesante sunt Turneul/Turneja, film ce a reprezentat Serbia la Oscar în 2009, şi Yol/Drumul, producţie turcească recompensată cu Palme d'Or la Cannes în 1982. Amândouă merită puse pe o listă de vizionare.
În ciuda unui început ce întârzie să-şi găsească tonul potrivit, Turneul (foto) îşi revine neaşteptat şi reuşeşte să croiască o poveste despre cum se poate schimba individul la contactul cu loviturile neaşteptate ale istoriei. Totul începe în Belgradul anului 1993. Este iarnă, iar în foaierul teatrului naţional un grup de actor joacă poker. Orgolioşi şi superficiali, se înţeapă şi se autovalidează cu replici acide.
Tonul se schimbă când unul dintre ei, Stanislav (Tihomir Stanić), propune un turneu în oraşe aflate în apropierea frontului unde are loc războiul ce va schimba o dată pentru totdeauna faţa Iugoslaviei. Tentaţia unui câştig rapid îi face pe actori, Misko (Dragan Nikolić), Sonja (Mira Furlan), Zaki (Josif Tatić), Lale (Gordan Kičić) şi Jadranka (Jelena Djokić), să ignore pericolul apropierii de front. Evident, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din "teritoriu", iar eroii se vor trezi înfruntând situaţii ce îi vor schimba o dată pentru totdeauna în filmul regizat de Goran Marković.
Cu unii dintre cei mai cunoscuţi actori din spaţiul fost iugoslav pe generic, filmul îmbină inspirat tragicul şi comicul, reuşind să pună carne pe nişte personaje tot mai ataşante şi în acelaşi timp să creioneze cruntul sfârşit al anului 1993 pentru destinul sârbilor, al croaţilor şi al bosniacilor, popoare înfrăţite ce ajung să se ucidă între ele după destrămarea Iugoslaviei. Marković prezintă excelent absurdul războiului, dar şi modul cum oamenii ajung să se ucidă într-un conflict care nu îi reprezintă. Unul din atuurile tragicomediei este Mira Furlan, în rolul dezlănţuitei actriţe Sonja. Cunoscută şi din seriale precum Babylon 5 şi Lost, Furlan a fost cooptată şi în comedia românească America, venim!, debutul în lungmetraj al lui Răzvan Săvescu.
Yol este al doilea film obligatoriu din selecţia Divanului. Dacă în ultimii ani s-a scris mult despre răfuielile unor regizori precum iranianul Jafar Panahi sau ucraineanul Oleg Sentsov cu autorităţile din ţările lor, puţini ştiu de lunga luptă dusă de turcul Yilmaz Güney pentru a realiza Yul/Drumul sau de succesul internaţional al filmului ce câştiga în 1982 trofeul Palme d'Or, dar şi premiul FIPRESCI al festivalului de la Cannes. Ca şi Turneul, Yol se potriveşte perfect cu tema celei de-a şasea ediţii a Divanului, "Drumuri şi răspântii".
În centrul atenţiei sunt cinci deţinuţi care primesc o săptămână de permisie pentru a-şi vizita familiile. Acţiunea are loc la scurt timp după lovitura de stat din 1980, într-o perioadă în care era instituită legea marţială, iar drepturile cetăţenilor erau limitate drastic. Cu ajutorul celor cinci protagonişti, fiecare îndreptându-se spre un alt oraş şi confruntându-se cu o altă problemă de familie, regizorul face un portret la Turciei vremurilor, cu accentul pe suferinţa oamenilor simpli. Poate că Yol arată datat la mai bine de trei decenii de la lansare, dar povestea realizării sale şi unele secvenţe sunt impresionante.
Scris de Yılmaz Güney, filmul a fost regizat la indicaţiile detaliate ale lui Güney de partenerul său, Şerif Gören. Motivul? Güney se afla în închisoare. Ulterior, regizorul a evadat şi a plecat din ţară cu materialul filmat, montându-şi drama în Elveţia şi Franţa şi devenind persona non grata în Turcia. Faptul că proiecţiile cu Yol au fost interzise până la sfârşitul mileniului trecut în ţara regizorului spune multe despre cât de mult a deranjat autorităţile locale metoda sa de a face cinema.
Cea mai impresionantă secvenţă a filmului are loc în ţinuturile înzăpezite din nordul ţării. Aici Seyit (Tank Akan) află o veste cutremurătoare de la tatăl său: după plecarea la închisoare a lui Seyit, soţia sa a devenit prostituată. Închisă de familie într-o hrubă, soţia aşteaptă întoarcerea lui Seyit, iar tatăl îi cere acestuia să o ucidă, unicul mod de a spăla onoarea familiei. Bărbatul va lua o altă decizie, iar Güney şi Gören folosesc întinderi nesfârşite de zăpadă pentru una dintre cele mai bântuitoare şi tragice scene din istoria cinema-ului.
Părerea ta
Spune-ţi părerea