Trofeul Anonimul 2015 s-a acordat filmului Lumea e a mea

de Cinemagia în 23 Aug 2015
Retrospectiva ANONIMUL 12 va avea loc la București, la Cinema Elvira Popescu și Cinema Studio, în perioada 2- 6 septembrie

Sâmbătă, 22 august, a avut loc Gala de Închidere a celei de-a 12-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul, în cadrul căreia publicul a hotărât câștigătorii.

La secțiunea de scurtmetraj s-au decernat următoarele premii: Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj străin filmului Listen, regia Hamy Ramezan și Rungano Nyoni (Danemarca- Finlanda). 

Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc filmului Dispozitiv 0068, în regia lui Radu Bărbulescu, decernat în prezența producătorului Alexandra Buzaș.

Premiul Ovidiu Bose Paștină, oferit de Fundația Anonimul, pentru filmul Nu există-n lumea asta, regia Andreea Vălean, decernat în prezenţa regizoarei. 

În cadrul secţiunii competiționale de lungmetraj, Trofeul Anoniul 2015 s-a acordat filmului Lumea e a mea, în regia lui Nicolae Constantin Tănase. Trofeul a fost decernat în prezența regizorului.

Anonimul 12 s-a desfășurat în perioada 17- 23 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Retrospectiva ANONIMUL 12 va avea loc la București, la Cinema Elvira Popescu și Cinema Studio, în perioada 2- 6 septembrie.

Ediția a 12-a a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL a fost organizată de Fundația Anonimul, cu sprijinul Ministerului Culturii, Centrului Național al Cinematografiei, Uniunii Cineaștilor din România, Consiliului Județean Tulcea și Institutului Cultural Român.

Sponsori Principali: Stella Artois, Vodafone România. Sponsori: BRD Groupe Société Générale, HBO România, TNT România

Parteneri principali: Green Village, TUI TravelCenter, Eurolines

Parteneri: Asociaţia "Ivan Patzaichin - Mila 23", Hotel Ibis Gara de Nord, Aniva, Christie, Film Festival, InterComFilm, Independența Film, Docentris, PepsiCo Romania, Rio-Bucovina, Cramele Recaş, Jagermeister, Bacardi, Lacerta Winery, Julius Meinl, Cafe Bar Bistro Légère, Shift

 Maşina oficială a evenimentului: BMW. Parteneri media: EuropaFM, Unica, 24 FUN, Cinemagia, FilmReporter.ro, AaRC.ro, BRD Scena9, Urban.ro, Ralix.ro, Cinepub

 

Exploreaza subiecte similare:

Lumea e a mea

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carlito_carlito_s pe 20 octombrie 2015 17:35
Super-oportunitate de castig la domiciliu! Avem nevoie de cei mai seriosi oameni, pentru cel mai serios program de lucru la domiciliu! Cerinte: varsta minima de 18 ani, cunostinte minime de folosire a calculatorului, de lucru cu documente word si pdf, de navigare pe internet, de utilizare a email-ului. Oferim instruire gratuita, pas cu pas. Numai persoanele foarte serioase sunt asteptate sa solicite detalii la adresa de email: [email protected]

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells