Trei kilometri până la capătul lumii merge la Oscar

de Ştefan Dobroiu în 2 Sep 2024
Filmul lui Emanuel Pârvu intră în cinematografe cu începere din 11 octombrie

Cel mai nou film al lui Emanuel Pârvu, Trei kilometri până la capătul lumii, va reprezenta România în cursa pentru Oscarul pentru cel mai bun film străin la ediţia din 2025 a Premiilor Academiei Americane de Film.

O comisie a Centrului Naţional al Cinematografiei a decretat că „filmul reușește să captiveze prin complexitatea personajelor, iar locul ales pentru amplasarea poveștii asigură o perspectivă specifică și distinctă în rândul candidaților. Prin nuanțe subtile, pelicula sondează probleme contemporane, aducând o contribuție valoroasă la discuțiile actuale”, conform unui comunicat de presă al echipei filmului, care lansează cu această ocazie şi un nou poster.

După premiera mondială în cadrul festivalului de la Cannes, unde filmul a obţinut premiul Queer Palm, oferit unei producţii ce explorează teme LGBTQ+, Trei kilometri până la capătul lumii a fost proiectat la mai multe festivaluri, inclusiv la cel de la Sarajevo, unde a câştigat trofeul cel mare, Inima oraşului Sarajevo pentru Cel mai bun film.

Filmul poate fi văzut în acest moment la Bucureşti, în cadrul retrospectivei festivalului Anonimul (detalii aici), premiera oficială în cinematografe fiind programată pentru 11 octombrie.

Exploreaza subiecte similare:

Trei kilometri până la capătul lumii

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells