„Trăind printre demoni 2” îşi îngrozeşte fanii din 1 iulie la cinema

de Cinemagia în 1 Iul 2016
Filmul vine după primirea extrem de bună a filmului lui Wan „Trăind printre demoni”, care a marcat cea mai bună lansare a unui film de groază original

Un thrillerul supranatural produs de New Line Cinema, „Trăind printre demoni 2” revine tot în regia lui James Wan, după succesul înregistrat de „Conjuring” şi aduce în prim plan un alt eveniment din dosarele renumiţilor demonologi Ed şi Lorraine Warren.

Reluându-şi rolurile, Vera Farmiga („Sus, în aer”), nominalizată la Oscar şi Patrick Wilson, sunt Lorraine şi Ed Warren, care, într-una dintre cele mai terifiante investigaţii paranormale ale lor, călătoresc în nordul Londrei, pentru a ajuta o mamă să-şi crească singură cei patru copii, într-o casă plină de spirite rele.

Filmul vine după primirea extrem de bună a filmului lui Wan „Trăind printre demoni”, care a marcat cea mai bună lansare a unui film de groază original. Filmul a avut încasări de 319 milioane de dolari la nivel mondial şi rămâne cel de-al doilea film horror, din punct de vedere al încasărilor, din toate timpurile, după „Exorcistul”.

Din distribuţie mai fac parte Frances O’Connor care este mama singură, Madison Wolfe şi nou-veniţii Lauren Esposito, Patrick McAuley şi Benjamin Haigh în rolurile copiilor ei, Maria Doyle Kennedy, Simon Delaney, Franka Potente şi Simon McBurney.

Scenariul este semnat de Chad Haynes şi Carey W. Hayes, James Wan şi David Leslie Johnson, după o poveste de Chad Hayes, Carey W. Hayes şi James Wan. Peter Safran şi Rob Cowan care au colaborat înainte la „Trăind printre demoni”, au produs filmul împreună cu Wan. Producători executivi au fost Toby Emmerich, Richard Brener, Walter Hamada şi Dave Neustadter.

În spatele camerei, au mai colaborat cu Wan, directorul de imagine nominalizat la Premiul Oscar Don Burgess („Forrest Gump”, „42”) şi scenograful Julie Berghoff, editorul Kirk Morri, creatoarea de costume Kristin M. Burke şi compozitorul Joseph Bishara.

New Line Cinema prezintă o producţie Safran Company/Atomic Monster Production, un film de James Wan, distribuit internaţional de Warner Bros. Pictures „Trăind printre demoni 2” are premiera în cinematografele din România pe 1 iulie 2016.

Exploreaza subiecte similare:

The Conjuring 2, Vera Farmiga, Patrick Wilson, James Wan

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells