Trailerul The Hunger Games: Catching Fire disecat

de Gloria Sauciuc în 19 Apr 2013
Forţele întunericului se regrupează în Catching Fire

Cel de-al doilea film Hunger Games, cu premiera în România pe 22 noiembrie, o are în distibuţie pe (de acum câştigătoarea unui Oscar) Jennifer Lawrence, sub coordonarea regizorului Francis Lawrence (nu sunt rude cei doi), în ceea ce promite să fie o poveste mai amplă, mai apăsătoare despre tulburările politice din Panem şi despre o competiţie pe viaţă şi pe moarte, Jocurile Foamei, televizată. Săptămâna aceasta, lansarea online a primului teaser-trailer pentru The Hunger Games: Catching Fire ne dă câteva indicii despre ceea ce urmează.

Înţelegem că lui Katniss, câştigătoarea competiţiei în filmul anterior, viaţa nu i se simplifică deloc. Faptul că ea a câştigat ce-a de-a 74-a ediţie a Jocurilor, forţând mâna Capitol-ului (nu intrăm în detalii, pentru cei care încă nu au văzut primul film), o face o ţintă a autorităţilor totalitare ale Capitolului, dar şi o eroină pentru oamenii de rând.

Trailerul bate moneda pe faptul că protagonista e pusă la zid, ca o consecinţă a victoriei sale din primul film. Forţele întunericului se regrupează în Catching Fire. Din trailer vedem că Preşedintele Snow (Donald Sutherland) are un nou om de încredere. Mâna lui dreaptă este acum Plutarch Heavensbee (Philip Seymour Hoffman), fost competitor, care îl înlocuieşte pe Seneca Crane (Wes Bentley), eliminat în filmul anterior. Cei doi încearcă să găsească o cale de a o distruge pe Katniss: mai întâi atacându-i imaginea, după care omorând-o "în modul potrivit, la timpul potrivit".

Pentru aceşti doi dictatori perseverenţi în fapte reprobabile, asta înseamnă că vor să o ucidă pe Katniss într-un nou Joc al Foamei. Ea a devenit pentru oamenii din popor o făclie a speranţei, deci trebuie eliminată. Merită menţionat că Heavensbee e un personaj complicat în carte, prin urmare e îmbucurător să vedem pe cineva atât de talentat precum Philip Seymour Hoffman jucându-l, pe când Donald Sutherland e un actor suficient de bun încât să adauge eleganţă unui personaj găunos pe de-a-ntregul ca Preşedintele Snow.

Revolta este foarte aproape, mai ales în Districtul 11. Scene din trailer, cu Katniss şi Peeta prezentaţi unei mulţimi, au loc în Districtul 11, în timpul turneului organizat cu ocazia victoriei lor. În carte, Katniss recunoaşte ajutorul pe care l-a primit din partea celor două tributuri din Districtul 11 (mai ales din partea prietenei sale, Rue) în timpuL Jocurilor, iar un bătrân din mulţime o salută ceremonios. Restul mulţimii îi urmează exemplul, dar gărzile Capitolului îl execută pe bătrân, şi îi bat pe ceilalţi. Scena cu Katniss în lacrimi şi brutalitatea momentului ne rămân în minte mult după vizualizarea trailerului.

Districtul natal al lui Katniss este, de asemenea, în fierbere. Districtul 12, o regiune minieră în această societate post-apocaliptică, e sub strictă supraveghere din cauza lui Katniss, dar oamenii sunt inspiraţi de reuşita ei. Aşa încât o vedem pe sora ei mai mică, Prim Everdeen (Willow Shields), hotărâtă să-i urmeze exemplul, ceea ce o îngrozeşte pe Katniss. Între timp, Gale Hawthorne (Liam Hemsworth) - cel de care Katniss este legată sufleteşte - este pedepsit de autorităţi, biciuit până când Katniss intervine.

Cât priveşte actorii secundari, o întrezărim pe Elizabeth Bank în rolul excentricei (vestimentar) Effie Trinket şi pe Stanley Tucci, în rolul gazdei TV Caesar Flickman. Lenny Kravitz, fashion designer-ul Cinna, are o apariţie foarte scurtă, pentru ca întreaga atenţie să fie centrată pe Lawrence. Ceea ce pare corect, acum că este probabil cel mai mare star al filmului, cu Oscarul obţinut anul acesta, prin urmare nu mai are o nevoie atât de mare de susţinerea unei distribuţii secundare cu greutate.

Dacă în primul film şi în prima carte aflam cum stă treaba cu Jocurile Foamei, o competiţie pe viaţă şi pe moarte, în care şansele supravieţuirii măcar a unui singur participant sunt minime, în Cacking Fire vom fi spectatorii unei competiţii între foşti câştigători. Miza se ridică foarte mult, aşadar. Ceea ce s-a reproşat celui de-al doilea roman a fost tocmai reiterarea Jocurilor, aşa cum le ştiam din prima carte. Din trailer, pare că regizorul Francis Lawrence depăşeşte acest neajuns al celei de-a doua cărţi, arătând nu cum istoria se repetă, ci cum merge mai departe, şi acordând o mare atenţie dramei personale a lui Katniss.

Tot în trailer vedem un sărut pătimaş între Katniss şi Gale, dar asta nu duce cu gândul decât la greutăţile pe care le va întâmpina iubirea lor. Haymitch (Woody Harrelson), fost câştigător al Jocurilor Foamei, o avertizează pe Katniss încă din primul film că singura cale de a se feri de atacurile politice ale Capitolului este să susţină că a fost motivată în gestul de la finalul competiţiei de dragostea pentru Peeta, şi nu de dorinţa de revoltă. Prin urmare, în acest al doilea film, ea trebuie să pretindă în continuare că are o relaţie cu Peeta. Dar pentru ca lucrurile să fie cu adevărat complicate, sentimentele ei sunt adevărate. Însă, primordialul obiectiv al lui Katniss este să supravieţuiască - pentru sora şi pentru mama ei, ceea ce va pune pe plan secundar dilemele amoroase.

Cum vi se pare trailerul?

Exploreaza subiecte similare:

Francis Lawrence, Jennifer Lawrence, The Hunger Games: Catching Fire, Donald Sutherland, Philip Seymour Hoffman, Willow Shields, Elizabeth Banks, Stanley Tucci, Woody Harrelson, Lenny Kravitz, avanpremiera:londra 2013 pre

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 18 aprilie 2013 10:22
Mi s-a parut interesant ca nu au aratat nici macar o secunda din jocurile propriuzise :)
cavallioty pe 19 aprilie 2013 00:49
asta pentru ca e doar primul trailer aparut,pe la mijlocul verii(presupun) va aparea inca unul unde cel mai probabil va arata si ceva din jocuri
xerses pe 18 aprilie 2013 10:31
Mi-a placut; suficient incat sa astept cu nerabdare filmul...
Dacianus pe 18 aprilie 2013 11:45
Subtitlul e un pic straniu. De unde se regrupeaza fortele intunericului? Ca erau foarte bine grupate si nimic nu le-a dat inca peste cap in prima parte. Maxim ce au patit e ca au lasat doi supravietuitori din Joc, in loc de unul. De abia acum incepe sa le destabilizeze eroina luminii. E bine sa incercam sa evitam sabloanele. Nu totdeauna se potrivesc. :)
Gloria pe 18 aprilie 2013 18:56
Pai a fost eliminat aghitantul Presedintelui Snow la finalul primului film. Acum Snow isi ia o noua mana dreapta, pe Plutarch Heavensbee (Philip Seymour Hoffman). In plus, stabilesc o strategie de a o lichida pe Katniss. Raul are "forte noi" si o noua strategie.
cavallioty pe 19 aprilie 2013 08:48
fortele intunericului e cam mult spus
princeofpersia79 pe 18 aprilie 2013 13:17
prima parte a fost cel mai prost film din istoria cinematografului...daca si asta v-a fi la fel atunci s-au chinuit degeaba...
Alex4Fun90 pe 18 aprilie 2013 14:36
Si ma rog , de ce a fost cel mai prost film din istorie ?
Nimicdinceparafi pe 19 aprilie 2013 20:26
Poate i-a placut doar jocurile...
constanta pe 18 aprilie 2013 15:25
Trailerul este mai spectaculos decat cartea. Pentru mine cel putin.
constanta pe 18 aprilie 2013 15:35
Poate vor reusi sa faca un film mai bun decat cartea (destul de plictisitoare pentru mine, cel putin fata de volumul 1 si 3).
raulk pe 18 aprilie 2013 15:41
Cartiile relateaza doar intamplarile ce apartin de Katniss,ma bucur ca filmele relateaza ce se intampla si cu celelalte pers. si sunt sigur ca va fi un film foarte bun.
radu3455 pe 18 aprilie 2013 17:21
sper sa fie mai reusit decat a fost primul
Teddy-T pe 18 aprilie 2013 18:25
Arata bine ...acum sa vedem ce o sa fie defapt ..:)
alex_il_fenomeno pe 27 mai 2013 19:47
Pare mai reusit ca primul, alte decorurile si aventuri...
Amy9998 pe 28 mai 2013 14:48
Din trailer pare mai interesant ca primul film , dar e posibil să mă înșel.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells