Ne mai despart aproape trei luni şi jumătate de premiera românească a Battle: Los Angeles şi iată că cei de la Columbia Pictures încep campania de promovare a filmului cu şanse să devină SF-ul anului (pentru alte 10 filme foarte aşteptate în 2011 click aici). Şi trailerul lansat în urmă cu câteva săptămâni era spectaculos, dar cel lansat ieri întrece orice aşteptări.
Omenirea este din nou atacată de o rasă extraterestră, dar dacă-ţi vine în minte Ziua Independenţei citind aceste cuvinte s-ar putea ca trailerul să-ţi schimbe părerea. Arată mai degrabă ca primele secvenţe din Salvaţi soldatul Ryan (asemănarea e mai evidentă dacă te uiţi la fotografia ataşată acestui material), cu ceva elemente din Transformers pe deasupra. În orice caz, ştacheta genului este evident ridicată.
Vom vedea tragicele experienţe ale unei întregi omeniri atacate de extratereştri prin ochii unui pluton de soldaţi condus de un sergent de stat major interpretat de Aaron Eckhart. Aflaţi încontinuu în centrul evenimentelor, soldaţii îi vor înfrunta direct pe extratereştri, dar vor lua parte şi la operaţiunile de salvare, observând pe viu reacţiile cetăţenilor cu totul depăşiţi de ce li se întâmplă.
Nu putem decât spera că filmul se ridică la nivelul trailerului.
Îl poţi vedea mai jos. Ce părere ai?
Părerea ta
Spune-ţi părereaExista un singur element care il face interesant si care ramane un mister inca ....adevarata batalie pentru Los Angeles ,musamalizat de autoritati a fost probabil cea mai ampla musamalizare din istorie ,mai multe gasiti pe wikipedia si pe net daca chiar sunteti curiosi ............
http://en.wikipedia.org/wiki/Battle_of_Los_Angeles