Trailer Ricki and the Flash

de Ştefan Dobroiu în 7 Mai 2015
Meryl Streep, nouă şansă la Oscar în rol de rockeriţă dezlănţuită

Primul trailer al lui Ricki and the Flash, film aşteptat pe marile noastre ecrane pe 14 august, ne confirmă ceea ce bănuiam încă de anul trecut: Meryl Streep are o nouă şansă la Oscar cu un rol complex, de rockeriţă ce revine în sânul familiei înstrăinate după decenii de turnee şi concerte.

La şapte ani după Rachel Getting Married şi două decenii după multi-premiatul Philadelphia, regizorul Jonathan Demme revine în atenţie cu Ricki and the Flash, o dramedie despre Ricki, star rock ajuns la senectute. O veste de acasă o face pe eroină să îşi dea seama că a venit vremea să lase în urmă urmă deceniile de concerte explozive şi să revină în sânul familiei de care s-a distanţat pe nesimţite.

Faptul că fiica ei, Julie (Mamie Gummer), se recuperează după un eşec sentimental este poarta de intrare a lui Ricki în cercul copiilor şi al rudelor care o privesc iniţial cu neîncredere. Au ei ceva de învăţat de la sălbatica vocalistă care i-a părăsit pentru a-şi dedica viaţa muzicii?

Interesant la filmul lui Demme ni se pare şi faptul că Mamie Gummer este fiica din viaţa reală a lui Meryl Streep. Spectatorii filmului vor avea cu siguranţă acest detaliu în minte atunci când vor urmări reuniunea dramatică a celor două personaje.

Sebastian Stan, actorul de origine română devenit celebru în toată lumea datorită rolului din filmele Captain America, îl interpretează în film pe Joshua, unul din fiii lui Ricki.

Iată mai jos trailerul. Cum ţi se pare?

Exploreaza subiecte similare:

Meryl Streep, Mamie Gummer, Sebastian Stan, Jonathan Demme, Ricki and the Flash

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
XShadowX pe 7 mai 2015 14:53
Sunt sigur ca Meryl Streep va face un rol remarcabil din nou , ma bucur ca va juca si actorul roman Seba Stan ;)
Bayard pe 8 mai 2015 11:33
Oribil.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells