Trailer Marea mahmureală 3

de Ştefan Dobroiu în 20 Mai 2013
Află de ce ajunge gaşca cea veselă în însoritul Mexic

În ultima zi a lunii mai vine pe ecrane Marea mahmureală 3, iar acum putem vedea trailerul final al aşteptatei comedii. Este un trailer-rezumat, căci arată şi aventurile ce i-au unit pe Phil (Bradley Cooper), Stu (Ed Helms) şi Alan (Zach Galifianakis), arătând şi ce se va întâmpla în noua parte a trilogiei.

Ştim deja că tigrul din prima parte şi maimuţa din Marea mahmureală 2 sunt schimbate cu o girafă (îi dorim tot binele din lume) şi mai ştim că sequelul nu utilizează formula din primele două filme: nicio petrecere a burlacilor cu dezastruoase consecinţe şi niciun tumultuos slalom prin cine ştie ce oraş. De această dată capul răutăţilor este Alan, care intră în bucluc cu nişte gangsteri şi depinde numai de Phil şi Stu să-l salveze.

Ne reîntâlnim cu Ken Jeong în rolul aceluiaşi dement Chow, dar marea surpriză a sequelului este John Goodman, în rolul unui gangster cu care eroii vor avea întâlniri... dureroase. Dacă Marea mahmureală 2 a dezamăgit din cauza prea numeroaselor similitudini cu prima parte, iată că finalul trilogiei pare a promite o mulţime de surprize.

Cum ţi se pare trailerul?

Exploreaza subiecte similare:

The Hangover Part III, Bradley Cooper, Ed Helms, Zach Galifianakis, Ken Jeong, John Goodman

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
nouvellevague pe 20 mai 2013 13:56
Se anunta a fi interesant dar nu cred ca va fi la fel de bun ca primele 2 parti .
alex_il_fenomeno pe 20 mai 2013 15:43
Sigur vom avea alte momente tari de savurat. Astept sa le urmaresc.
Ovidiu239 pe 20 mai 2013 17:36
Primele 2 au fost excelente, sa vedem acuma...
Bayard pe 20 mai 2013 20:50
Cred ca o sa fie foarte amuzant, clar mai bun decat 2. Totusi, sper sa nu fi aratat toate glumele in trailer... ar fi dezastruos
alex_il_fenomeno pe 23 iunie 2013 11:09
Nu a fost chiar ca primele doua, insa a mers, avand in vedere ca a pastrat putin din ceea ce urmaream in primele filme ale trilogiei.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells