Trailer final Valerian şi Oraşul Celor o Mie de Planete – acţiune fără limite într-un incredibil univers SF

de Cristina Grigore în 25 Mai 2017
Spectaculoasa producţie SF se lansează în cinematografele noastre pe 21 iulie

După cum menţiona tagline-ul unui trailer anterior al filmului, iată că „un univers fără limite are nevoie de eroi fără limite”. Exact acest lucru este evidenţiat în ultimul trailer al producţiei SF semnate de Luc Besson (Lucy, Al cincilea element), Valerian şi Oraşul celor o Mie De Planete, recent lansat online.

Dacă primele trailere ale producţiei s-au concentrat pe cei doi protagonişti – Valerian (Dane DeHaan) şi partenera sa, Laureline (Cara Delevingne) – şi pe detaliile fascinante din Oraşul celor o Mie De Planete, de această dată acţiunea este cea care primează, completată, aşa cum am văzut şi până acum, de priveliști fantastice şi decoruri impresionante. Valerian şi Laureline sunt desemnaţi ca fiind salvatorii acestei lumi complexe, numită Alpha – în fapt un amalgam de metropole intergalactice. Pericolul este iminent şi covârşitor, de origine necunoscută şi poate ameninţa întregul univers.

Pelicula, ce a avut cel mai mare buget din istoria cinematografiei europene, o are în distribuţie şi pe cântăreaţa Rihanna. Lista actorilor este completată de nume celebre ca: John Goodman, Ethan Hawke, Clive Owen şi Rutger Hauer.

Filmul are la bază seria de benzi desenate Valerian and Laureline, scrisă de Pierre Christin şi desenată de Jean-Claude Mézières, căreia Besson i-a devenit fan încă de când avea 10 ani. Cineastul s-a hotărât să înceapă lucrul la adaptarea acesteia abia după ce văzut filmul lui James Cameron, Avatar, şi a înţeles că tehnologia a ajuns în acel punct în care avea tot ceea ce era nevoie pentru a reda într-un mod potrivit povestea.

Exploreaza subiecte similare:

Valerian şi Oraşul celor o Mie De Planete, Dane DeHaan, Cara Delevingne, Luc Besson, Rihanna, John Goodman, Ethan Hawke, Clive Owen, Rutger Hauer, Avatar

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells