Trailer extins pentru Ghostbusters: Afterlife

de Marina Florea în 2 Aug 2021
Vânătorii de fantome: Moștenirea se va lansa pe marile noastre ecrane în luna noiembrie

Cel mai recent trailer al filmului Vânătorii de fantome: Moștenirea/Ghostbusters: Afterlife s-a lansat iar ce vedem este promisiunea unei antrenante aventuri destinate întregii familii, în stilul producțiilor marca Steven Spielberg, în care vânătorii de fantome poate că au vârste mai mici, însă par la fel de isteți și de simpatici pe cât erau predecersorii lor.

Filmul este un sequel direct al lui Ghostbusters (1984) și Ghostbusters II (1989), fiind semnat de regizorul Jason Reitman (fiul lui Ivan Reitman, cel care a regizat primele două pelicule din serie).

Afterlife va fi o continuare directă a filmelor din 1984 și 1989 și o va readuce în distribuție pe Sigourney Weaver drept Dana Barrett. Intriga se concentrează în jurul unei noi familii și aduce un omagiu celui care a inventat tehnologia de captare a teribilelor fantome, Egon Spencer. 

Fiica sa, interpretată de Carrie Coon (poate fi văzută acum pe marile noastre ecrane în filmul Cuibul), este acum o mamă singură, care se mută cu copiii săi, jucați de Finn Wolfhard (Stranger Things) și Mckenna Grace, într-un mic orășel de provincie, în casa dărăpănată care i-a aparținut lui Spencer și care ascunde multe dintre invențiile sale. Paul Rudd joacă rolul unui profesor din oraș, care le povestește copiilor istoria  „Vânătorilor de fantome”.

Filmul se va lansa pe marile noastre ecrane pe 12 noiembrie.

Exploreaza subiecte similare:

Ghostbusters: Afterlife, Steven Spielberg, Ghostbusters, Ghostbusters II, Jason Reitman, Ivan Reitman, Sigourney Weaver, Carrie Coon, The Nest, Stranger Things, Finn Wolfhard, Mckenna Grace, Paul Rudd

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells