Toy Story 4 se lansează în 2017

de Cristina Grigore în 7 Nov 2014
Disney a început deja lucrul la sequel. Vezi cine va regiza noua animaţie

Franciza ce a obţinut aproape 2 miliarde de dolari în toată lumea de la lansare sa în 1995 revine pe marile ecrane. Deşi cei de la Pixar au lansat între animaţii o mulţime de scurtmetraje şi filmuleţe speciale,  nu au confirmat lucrul la un al patrulea film al seriei. Aceasta a venit însă ieri din partea lui Bob Iger, preşedintele Disney. Acesta a menţionat, într-un comunicat de presă, că s-a început deja lucrul la Toy Story 4, lansarea acestuia fiind stabilită pentru 16 iunie 2017.

John Lasseter, care a regizat primul film, va reveni la cârmă. Deşi nu s-a specificat acest lucru, este de aşteptat ca Tom Hanks, Tim Allen şi restul echipei ce a asigurat vocile îndrăgitelor personaje să revină în distribuţie. De scenariu – ce „va deschide o un nou capitol în vieţile lui Woody, Buzz Lightyear şi a restului trupei”, după cum a menţionat Lasseter - se vor ocupa Rashida Jones şi Will McCormack (Celeste and Jesse Forever).

Anul trecut, de Halloween, Disney a lansat animaţia Toy Story of Terror. Luna decembrie a anului în curs va aduce pe micile ecrane – în grila postului TV ABC – animaţia specială de Crăciun Toy Story That Time Forgot. Povestea o are în centru pe Trixie, care este nevoită să îşi conducă prietenii în camera lui Bonnie. Acolo vor fi surpinşi de atacul figurinelor de acţiune.

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells