Totul despre The Wolf of Wall Street

de Ştefan Dobroiu în 24 Iun 2013
Martin Scorsese şi Leonardo DiCaprio se îndreaptă repejor către Oscaruri

Cea mai recentă colaborare dintre Martin Scorsese şi Leonardo DiCaprio se lansează în România pe 15 noiembrie, simultan cu premiera americană. Perioada nu este deloc întâmplător aleasă, pentru că The Wolf of Wall Street are toate şansele să impresioneze la Oscarurile de la anul, iar o lansare în noiembrie îl va menţine proaspăt în memoria membrilor votanţi ai Academiei americane de film, organizatoarea Oscarurilor. Iată mai jos povestea extraordinară (şi adevărată) a filmului şi motivele pentru care noua producţie ar trebui avută în vedere într-o listă a favoriţilor la cele mai râvnite premii de la Hollywood.

În centrul atenţiei este Jordan Belfort (Leonardo DiCaprio), un broker pe Wall Street a cărui pricepere în mânuirea banilor şi în intuirea tendinţelor de pe piaţă îl vor face ca, la doar 26 de ani, să câştige aproximativ un milion de dolari pe săptămână. Idol al colegilor săi, Belfort trăieşte în stil mare, cu petreceri dezlănţuite, valuri de şampanie şi droguri, dar şi cele mai frumoase femei pe care poate pune mâna. Totul se schimbă când FBI-ul începe să investigheze deciziile financiare ale companiei lui Belfort şi îl hărţuieşte pe acesta pentru informaţii.

Fără să dezvăluim finalul filmului, precizăm doar că acesta a fost deja catalogat drept o comedie neagră. Dar noi îl ştim bine pe Martin Scorsese şi ştim că, în afară de râsete, The Wolf of Wall Street va oferi şi tensiune. Greul pică pe umerii lui Leonardo DiCaprio, care trebuie să ne convingă, la 38 de ani, că poate interpreta convingător un tânăr de 26 de ani, scăpat de sub control. Dacă e să aruncăm o privire trailerului, DiCaprio pare a reuşi perfect să redea energia completamente dezlănţuită a noilor îmbogăţiţi de la sfârşitul anilor '80, convinşi că banii îi vor aşeza întotdeauna mai presus de lege.

Pe lângă DiCaprio în film mai apar Jonah Hill, Matthew McConaughey, Jean Dujardin şi Kyle Chandler. Regizorii (şi uneori actorii) Rob Reiner, Jon Favreau şi Spike Jonze au şi ei apariţii în noua aventură a lui Scorsese inspirată de cartea omonimă scrisă de Belfort, devenită un adevărat bestseller, tradusă în aproximativ 20 de limbi şi comercializată în mai bine de 40 de ţări de pe glob.

Proiectul are o poveste destul de încercată, Scorsese lucrând la scenariu încă dinaintea filmărilor la Shutter Island, o altă cunoscută colaborare a sa cu Leonardo DiCaprio. Când The Wolf of Wall Street a primit undă verde în 2012, Scorsese a dezvăluit cât de dezamăgit a fost în 2009, când cele cinci luni folosite pentru scrierea şi modificările aduse scenariului păreau pierdute din cauza ezitărilor Warner Bros. de a finanţa filmările.

Din punctul de vedere al Oscarurilor, The Wolf of Wall Street are toate şansele să primească nominalizări la Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu adaptat, Cel mai bun actor în rol principal, cel puţin o nominalizare pentru actorii sau actriţele în roluri secundare, Cea mai bună scenografie, Cel mai bun montaj, Cea mai bună imagine şi poate şi la alte categorii. Ştim cu toţii pasiunea membrilor Academiei pentru subiecte inspirate din realitate, iar faptul că filmul explorează seminţele financiare din care va izbucni criza de la sfârşitul deceniului trecut nu face decât să ajute noul proiect al lui Scorsese.

Un film categoric de avut în vedere.

Exploreaza subiecte similare:

Martin Scorsese, leonardo dicaprio, The Wolf of Wall Street, Shutter Island, Rob Reiner, Jonah Hill, Matthew McConaughey, Kyle Chandler, Jon Favreau, Spike Jonze

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 24 iunie 2013 11:53
Cu o asemenea echipa, cred ca exista sanse de Oscar.
catajedi pe 25 iunie 2013 15:02
oricum parca vad ca iar nu va lua Leonardo Di Caprio premiul Oscar pentru cel mai bun actor. Desi este un actor bun, chiar foarte bun, s-ar putea sa obtina doar un premiu Oscar pentru intreaga cariera ca si Peter O'Toole (nominalizat de multe ori, dar fara sa castige statueta vreodata). Leo a avut multe roluri extrem de bune in The Aviator, Gangs of New York, The Departed, The Blood Diamond (accentul acela de sud-african), Django Unchained, Shutter Island, J. Edgar si chiar si The Great Gatsby. Eu cred ca va bate recordul la nominalizari pentru cel mai bun actor in rol principal. Eu unul chiar sper sa obtina un premiu in cele din urma, caci el chiar merita.
alex_il_fenomeno pe 17 iulie 2013 12:26
Da, si eu...
Cinefilul007 pe 24 iunie 2013 12:54
Dupa ce am vazut trailer-ul am fost mirat si putin dezamagit gandindu-ma: "Scorsese, regizorul acestui film e cel care a regizat Taxi Driver, Goodfellas si The Departed?"
Putin ciudata abordarea. Sunt sceptic deoarece maestrul Scorsese a nu prea mai era pe linia de plutire cu Shutter Island, si scufundandu-se usor cu Hugo...
Sa vedem ce-o iesi.

Simy08 pe 24 iunie 2013 20:03
De acord, totusi Shutter Island se ridica la asteptarile filmului anterior, The Departed, dar Hugo este jos, jos de tot. De Wolf of the Wall Street nu stiu de dar din trailer pare o comedie, si ma tem ca asa va fi tot filmul, desi ma asteptam la ceva ce sa imi puna rotitele in miscare, sa ma intreb ca si la Inception sau Shutter Island, care e povestea adevarata? Si inca o chestie ce nu inteleg, de ce l-a luat pe Leonardo Dicaprio in rolul principal? Am inteles ca ultimele filme a lui Scorsese el a avut rol principal, dar totusi, exista actori cu mult mai tineri decat Dicaprio care s-ar potrivi rolului.
Simy08 pe 24 iunie 2013 22:06
Gusturile la Shutter Island nu se discut, mie mi s-a parut la fel de reusit ca si The Departed si Hugo groaznic, m-am plictisit de moarte. Pe mine nu ma deranjeaza Leonardo DiCaprio ca fiind el, ci pur si simplu nu inteleg rostul sa pui un actor aproape de 40 ani sa joace un tanar de 26 de ani, nu gaseau unul de 24-30 de ani pentru acest rol? Este ca si povestea cu adolescentii: hai sa punem actori de 20-25 de ani sa joace adolescenti de 14-16 ani.
Ovidiu239 pe 24 iunie 2013 14:07
Martin Scorsese + Leonardo DiCaprio=succes garantat
vali_r pe 24 iunie 2013 17:52
As vrea sa castige si Leonardo Di Caprio in sfarsit un OSCAR !
A jucat bine in atatea filme, a fost nominalizat de 3 ori si "degeaba" .....

- 1994 - Actor in a Supporting Role: What's Eating Gilbert Grape (1993)
- 2005 - Actor in a Leading Role : The Aviator (2004).
- 2007 - Actor in a Leading Role : Blood Diamond (2006).

Cred ca ar fi si timpul lui ! Ii tin pumnii ! :-)

Cinefilul007 pe 24 iunie 2013 21:01
Pe primele doua nu le-am vazut, dar in Blood Diamond chiar a avut o interpretare buna, chiar daca nu cu mult peste media celorlanti participanti.
legolas05 pe 24 iunie 2013 21:55
Mie trailerul filmului nu imi place,dar sper sa iasa un film bun
xerses pe 25 iunie 2013 20:13
Cred ca il voi vedea mai mult pentru ca am vazut in echipa atatea nume "grele".Insa subiectul nu ma tenteaza prea mult.
xerses pe 19 ianuarie 2014 18:56
Mi-a placut filmul. ..asa ca nu consider nici un minut pierdut cu vizionarea lui, desi a fost foarte lung.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells