O corabie de război din secolul al XVIII-lea, de 30 metri lungime, condusă de piraţi, străbate cerul Londrei în miez de noapte, în rafalele de foc ale avioanelor de luptă Spitfire din Al Doilea Război Mondial... Un aventurier îndrăzneţ porneşte în căutarea prafului de zâne, nerăbdător să scape de un pirat ticălos, dornic devină nemuritor... Neînfricaţi războinici băştinaşi apără un tărâm secret al zânelor... Iar în mijlocul acestor aventuri, un orfan neastâmpărat, pornit în căutarea mamei sale, îşi descoperă adevăratul destin, acela al băiatul ce poate zbura.
Acestea sunt doar câteva amănunte din filmul plin de aventură şi distracţie al regizorului Joe Wright. Deşi personajul a fost creat cu mai bine de un secol în urmă, Wright declară: „Acesta este Peter Pan din 2015, o reeditare a poveştii pe care o iubim cu toţii. Este povestea originală a lui Peter şi călătoria eroului clasic într-o lume frumoasă şi îndrăzneaţă...”
„E plăcut să faci filme pentru copii, deoarece te poţi debarasa de povara seriozităţii. Am creat o lume nebunească, plină de culoare, formă şi ciudăţenie, cu imagini minunate ce sper că vă vor părea desprinse din imaginaţia copiilor...”
Principala sursă de inspiraţie a fost povestea clasică a lui J.M. Barrie, iar regizorul Joe Wright susţine că a preluat din „înclinaţia autorului către bizarerie”
Principala sursă de inspiraţie a fost povestea clasică a lui J.M. Barrie, iar regizorul Joe Wright susţine că a preluat din „înclinaţia autorului către bizarerie. Este o carte foarte ciudată. Nu subestimează inteligenţa copiilor. Nu există buni sau răi, toată lumea are defecte. Îmi place duplicitatea personajelor...”
Jason Fuchs, autorul scenariului iniţial, a fost fascinat de acest personaj de la o vârstă fragedă, iar această pasiune nu a dispărut nicicând. „Când aveam nouă ani, m-am dat cu tata într-un carusel cu Peter Pan şi am rămas blocaţi într-o corabie a piraţilor, deasupra unei miniaturi a Londrei”, îşi aminteşte acesta. „Au fost cele mai frumoase 25 de minute din viaţa mea. Steluţele sclipeau deasupra noastră, iar Peter şi Wendy zburau la doi metri distanţă”.
Acele clipe i-au trezit puştiului întrebări pentru care urma să caute răspunsuri ani la rând. „Atunci îl tot întrebam pe tata: „Cum a ajuns Peter în Ţara de Nicăieri?”, „De ce poate zbura?”, „Cum l-a întâlnit pe Căpitanul Hook şi de ce se urăsc atât de mult?”. Am citit cartea în speranţa că voi afla răspunsurile, dar am găsit doar indicii. M-am fascinat mereu ideea de a face un film care să spună întreaga poveste şi să răspundă măcar la o parte din întrebările mele de atunci”.
Producătoarea Sarah Schechter a remarcat că „În premieră, Garrett îi conferă carismă şi farmec lui Hook, pe care îl cunoşteam doar în rolul de ticălos croit să se răzbune pe Peter Pan. În povestea noastră, cei doi sunt prieteni şi luptă împreună împotriva lui unui Barbă Neagră savuros de maliţios. O au de partea lor şi pe Tiger Lily, interpretată cu o graţie nepământeană de către Rooney Mara. Peter, Hook şi Tiger Lily sunt personaje minunate pentru băieţi şi fete”.
Creaţia scenaristului Jason Fuchs este povestea nespusă a unui tânăr orfan pe nume Peter, care urmează sa devină eternul erou Peter Pan. O tânără femeie, Mary – interpretată de Amanda Seyfried- îşi lasă pruncul pe treptele unui orfelinat numit Casa Lambeth pentru Băieţi, cu un bilet, o sărutare şi un talisman în formă de nai, pe o sfoară prinsă în jurul gâtului său. Povestea continuă cu Peter, în vârstă de 12 ani, visând la întoarcerea mamei sale.
Firea poznaşă a lui Pan, cunoscută tuturor, iese la iveală în acest puşti răzvrătit, care, alături de bunul său prieten Nibs, încearcă întruna să o păcălească pe directoarea orfelinatului, Mama Barnabas. Băieţii află în scurt timp că lăcomia acesteia nu se rezumă doar la mâncarea servită în porţii ca din vreme de război. Cu încuviinţarea ei, Peter şi alţi câţiva băieţi sunt luaţi din paturile lor de un grup de piraţi şi duşi într-un loc extraordinar... Ţara de Nicăieri.
...nu este Ţara de Nicăieri pe care o cunoaştem cu toţii
Dar nu este Ţara de Nicăieri pe care o cunoaştem cu toţii. Sub stăpânirea lui Barbă Neagră, Peter şi ceilalţi orfani, împreună cu alte câteva mii de copii, sunt aruncaţi într-un puţ adânc, unde sunt obligaţi să sape încontinuu, în căutarea celei mai valoroase pietre nestemate, pixum, din care se extrage praful de zâne. Dar când Peter ajunge în faţa lui Barbă Neagră şi descoperă că are un dar nebănuit, devine limpede că răuvoitorul conducător are şi mai multe motive să se teamă de Peter şi că soarta sa, dar şi a întregului Tărâm de Nicăieri, sunt în mâinile tânărului băiat.
Pentru a reproduce tărâmul din imaginaţia sa, Wright a decis să construiască o mare parte a lumii din „Pan” pe platourile de filmare, nu numai pentru a-i aduce pe actori mai aproape de realitatea poveştii, ci şi pentru a imita atmosfera copilărească a Ţării de Nicăieri şi a le pune la dispoziţie un adevărat lod de joacă în care să (se) joace. In Londra, scenele întunecate din Studiourile Warner Bros şi hangarele de la Studiourile Cardington le-au oferit suficient spaţiu pentru toate scenele, de la orfelinatul sumbru la vast carieră a lui Barbă Neagră din Pădurea de Nicăieri şi Satul Copacului, două corăbii de piraţi în mărime naturală, laguna sirenelor şi multe altele.
Regizorul Joe Wright a spus: „Dimensiunea platourilor a făcut Ţara de Nicăieri să pară reală, iar actorii au venit in fiecare zi pregătiţi să se joace de-a piraţii, războinicii şi aventurierii, toate rolurile pe care le interpretăm în minte în copilărie, dar într-un decor cât se poate de realist ce dă naştere unei aventuri într-o lume tridimensională a culorilor”.
Secvenţa de la începutul filmului a fost realizată în peste o săptămână, având loc filmări în locuri binecunoscute precum Kensington Gardens, celebrul London Park, pline de copaci idilici şi grădini elegante, în apropierea locului în care a trăit scriitorul J.M. Barrie şi care l-a inspirat pentru Peter Pan; Royal Albert Hall, una dintre bijuteriile victoriene ale Marii Britanii, şi Blythe House, o altă clădire victoriană. De acolo, echipa s-a instalat la Warner Bros. Studios, Leavesden, iar după şase săptămâni s-a mutat în Cardington Studios.
Au fost două construcţii principale în Leavesden. Pentru sumbrul orfelinat din Londra, Căminul Lambeth pentru băieţi, Benetto a conceput un ansamblu întunecat, monocromatic de nuanţe de albastru-gri, pentru a sugera o lume fără imaginaţie sau speranţă. Designul pentru lumea de iad din minele lui Barbă Neagră a fost inspirat atât de minele de aur braziliene înfăţişate în extraordinarele fotografii ale lui Sebastiani Salgado, cât şi de imaginea microscopică a structurii celulare din corpul uman: un imens labirint cu tuneluri în toate direcţiile, fără sfârşit, din câte se pare, redate în nuanţe palide de maro şi porotcaliu.
Cum s-au realizat veselul Sat-Copac, încântătoarea Neverwood și platoul tulburător, pentru care s-a folosit ca referinţă o favela braziliană
La Cardington, prima zi de filmare în veselul Sat-Copac a fost o bucurie pentru toţi; era prima dată când distribuţia vedea platoul de filmare gata, iar cu toată figuraţia din fundal costumată, imaginea era spectaculoasă. Unul dintre cele două hangare de acolo a oferit spaţiul uriaş necesar pentru platoul tulburător, pentru care s-a folosit ca referinţă o favela braziliană, o mahala. În timpul procesului de pre-producţie, Wright şi-a dorit ca satul să aibă un design multicultural, dar şi efemer prin natura sa, ca şi cum indienii, temându-se de invazia piraţilor, ar putea să-şi strângă imediat lucrurile şi să plece într-o clipă. Aşa că echipa a trecut de la crearea căsuţelor de lemn din copaci la crearea de corturi, un amestec cultural, inclusiv iurte mongole, turpiq ale inuiţilor, teepee ale indienilor americani şi chiar corturi de circ, dar şi adăposturi tribale din Noua Guinee şi Africa. Pentru diferitele locuinţe, Bonetto a ales materiale care putea fi uşor vopsite în orice culoare.
Aşeza pe platforme la diferite niveluri, cu legături la poduri şi scări, Satul-Copac a fost construit din cherestea rustică făcută din scânduri vechi de stejar de la depozitele de lemne din ţară. A durat 13 săptămâni construirea şi măsurarea imensei podele de 100X50 metri, 44 metri înălţime, şi a fost proiectată în jurul trambulinei din centrul satului, acolo unde are loc lupta cu Hook şi Kwahu. A fost un mediu deschis, în care Wright şi şefii echipei sale de creaţie au putut colabora liber şi acordând o mare atenţie detaliilor în elaborarea decorului, adică fiecare cort şi fiecare parte a satului.
Pe lângă Satul-Copac, Bonetto şi echipa sa au construit încântătoarea Neverwood, o pădure atât de mare, încât de-a lungul perioadei de filmare a dezvoltat propriul ecosistem, devenind căminul multor păianjeni, greieri şi alte insecte, plus păsări şi chiar lilieci. Wright a vrut să aibă flexibilitate în explorarea pădurii cu camera de filmat, în loc să fie limitat de construcţie, aşa că echipa scenografilor i-a dat un şir de pasaje şi cărări, existând deseori posibilitatea ca distribuţia şi echipa să se rătăcească pe platou.
Printre copacii din fibră de sticlă, unii ajungând şi la 15 metri, în pădure au fost şi mii de plante tropicale adevărate, între 20 şi 30 de specii. Au fost aduse din Italia, Belgia, Olanda şi Malaezia, unde echipa artistică şi cea de biologi a găsit destule plante neobişnuite, pe care le-au plasat în frunzişul celor comune. Plantele tropicale, care aveau nevoie de temperaturi de cel puţin 26 de grade, au fost încet-încet transformate şi au fost fixate asupra lor lumini care să le facă să crească, astfel încât plantele să reziste în noul mediu. Opt specialişti în plante au avut grijă de pădure.
„Mi-a plăcut să construiesc locuri în care să ne jucăm toţi”, spune Wright despre platoul imens, unul dintre cele mai mari construite în Marea Britanie şi pe care mulţi din distribuţie şi din echipa de filmare l-au descris drept propriul lor parc tematic.
Navele lui Barbă Neagră
Hangarul învecinat a oferit o zonă uriaşă pentru navele lui Barbă Neagră, „The Queen Anne’s Revenege” şi „The Ranger”, dar şi corabia cunoscută de fanii lui peter Pan, „The Jolly Roger”. Creaţiile au fost documentate după referninţele istorice găsite la Muzeul Maritim din Greenwich şi la HMS Victory, în Portsmouth, şi a durat opt săptămâni construirea şi decorarea lor.
Două vase mai mici erau, de fapt, o singură construcţie: The Ranger era vasul zburător care ajunge în Lambeth să ia un transport de orfani, şi The Jolly Roger, o navă zburătoare abandonată din flota lui Barbă Neagră, pe care Hook a descoperit-o în Laguna Sirenelor din Ţara de Nicăieri. Odată ce s-au terminat filmările pe The Ranger, aceasta a fost transformată în The Jolly Roger. Ambele au fost modelate după galioanele de 30m, cu opt tunuri, din secolul al XVIII-lea, iar platoul măsura în totalitate 18 m lungime şi 7 m lăţime. Construit pe un cadru de oţel, cu punţi de cherestea, armătură din fibră de sticlă în lateral şi balustrade în zigzag, The Ranger era echipată cu elemente neobişnuite, cum ar fi un cal de carusel, pe care piraţii, nomazi ai aerului şi prădători ai cerului, îl furaseră în călătoriile lor. Echipa lui Bonetto a folosit apoi vopsea, accesorii şi diferite velaturi pentru a o transforma în The Jolly Roger.
„Răzbunarea Reginei Anna", centrul de comandă naval al lui Barbă Neagră, oglindea navele cu 100 de tunuri din secolul al XVIII-lea, şi avea aproape 30 m lungime şi 12 m lăţime. Galionul uriaş mândria flotei, era întunecat şi sumbru, de culoarea cositorului, şi era menit să reflecte puterea căpitanului său. A fost construit la o treime din mărimea sa ipotetică – limita la care putea fi mişcat în siguranţă – cu diferite nivele şi culoare care îi permiteau lui Wright să mişte camera şi să proiecteze secvenţe interesante.
Adevărata provocare a fost ca navele să fie făcute să se mişte şi, în timp ce ele se mişcau ca bărcile, să pară că şi zboară ca avioanele, fiind nave zburătoare. Asigurarea acestui lucru şi, în acelaşi timp, realizarea unor condiţii de siguranţă şi un mediu eficient pentru actori şi echipa de filmare, au reprezentat un proiect de amploare. Directorul de efecte speciale Mark Holt şi echipa sa au conceput substructura care le permitea navelor-pirat să pară că zboară, în timp ce se roteau pe angrenajele acţionate de un sistem programabil de braţ-robot pe care el îl dezvoltase şi perfecţionase în filmele anterioare.
Greutatea trebuia menţinută la minim din cauza întregii inginerii, aşa că s-a apelat la fibră de sticlă, ipsosul şi vopseaua făcând minuni pentru a crea un aspect de lemn învechit şi uzat al galionului. O echipă de tehnicieni navali a fost adusă pentru a asambla navele într-un mod cât mai autentic.
Păsări multicolore, crocodili uriaşi şi încântătoare sirene
În afară de flora luxuriantă, colinele, junglele şi apele din Ţara de Nicăieri sunt pline de creaturi fantastice, printre care şi păsări multicolore, crocodili uriaşi şi încântătoare sirene. Peter, Hook şi Smee se întâlnesc cu păsările aproape imediat după ce au ajuns în Neverwood, când prădătorii înaripaţi de peste 3m, asemănători cu nişte pterodactili în culorile curcubeului, se năpustesc asupra lor.
„Păsările sunt inspirate din carte", spune Wright. „Sunt mari şi înspăimântătoare, şi, cu toate că înfricoşează, sunt şi foarte stângace şi lipsite de coordonare, ca nişte saci cu oase, ceea ce le face şi mai imprevizibile.
În zilele noastre, asemenea păsări feroce ar fi create pe calculator. Deşi până la urmă au fost realizate de directorul de efecte speciale Chas Jarret şi echipa lui, păsările din Ţara de Nicăieri au fost create de sora lui Wright, păpuşara Sarah Wright.
„Provin dintr-o familie de păpuşari", mărturiseşte regizorul. „Încercam să găsim o înfăţişare potrivită pentru păsările din Ţara de Nicăieri şi nu reuşeam, aşa că am rugat-o pe Sarah să ne dea nişte idei pe care să le prelucrăm".
Sarah a construit un model de pasăre şi l-a folosit pentru a-i crea trăsăturile şi mişcările. „A creat un mic model folosind un craniu ca acela al unui pescăruş, ataşat unui gât lung din mai multe discuri, o cutie toracică ciudată, scheletică, picioare de găină şi pene multicolore", continuă el. „A început s-o mânuiască şi a ieşit atât de bine, încât acela a devenit modelul păsărilor din Ţara de Nicăieri”.
În timp ce crocodilul care a fugit cu mâna Căpitanului Hook este binecunoscut din carte, crocodilii care stau la pândă în apele din Ţara de Nicăieri în „Pan" sunt, poate, mult mai înfricoşători decât tot ce şi-a imaginat Barrie. Fiarele uriaşe locuiesc în Laguna Sirenei şi, după cum descrie Wright, "au cam 10m lungime, sunt asemănători cu crocodilii preistorici, sunt albinoşi, fiindcă stau în întuneric, se tem de lumină şi sunt aproape orbi. Sunt nişte creaturi extrem de nefericite."
În mod ciudat, cel mai mare duşman al crocodililor din Ţara de Nicăieri nu este omul, ci sirena. În timp ce Peter, Hook şi Tiger Lily caură miticul Ţinut al Zânelor, ajung în Laguna Sirenei, unde sirene frumoase şi radiind lumină înoată jucăuş. Din fericire pentru eroii noştri, incandescenţa lor alungă crocodilii monstruoşi, deoarece au puterea să înţepe fiarele cu cozile lor electrizate.
În rolul celor trei sirene pe care le întâlneşte Peter este o singură actriţă, Cara Delevingne. Wright mai lucrase cu ea la „Anna Karenina" şi sperase s-o ademenească pentru o apariţie specială în „Pan". Un mediu relativ nou pentru Wright, regizorul a fost încântat să lucreze cu echipa de la efecte vizuale, condusă de Chas Jarrett, care, printre alte isprăvi, a transformat-o pe Delevingne în trei sirene subacvatice cu bucle lungi şi cozi fosforescente, şi a creat nenumărate zâne micuţe sub forma unor stropi de lumină strălucitori.
Filmul mai conţine şi trei secvenţe de animaţie unice: „Prologul", „Copacul amintirilor" şi „Amintirea subacvatică". Wright spune că, atunci când era copil, fusese „fascinat de ideea că, dacă secţionezi un copac bătrân, inelele îţi arată numărul anilor. Am văzut un copac care avea un ac înfipt într-unul dintre inele şi care marca Bătălia de la Hastings şi când a avut ea loc, în istoria copacului".
Această amintire i-a dat ideea să includă secvenţe din istoria familiei lui Peter în inelele unui copac. „Mă uitam la câteva creaţii minunate ale lui Andrew Huang, care a făcut videoclipuri pentru Bjork şi Radiohead, precum şi nişte scurtmetraje uimitoare. L-am sunat şi l-am întrebat dacă poate să creeze câteva secvenţe de animaţie pentru „Pan". E incredibil de talentat”.
În timp ce îl plimba pe Peter prin propriul trecut, prezent şi viitor posibil, Wright a dorit, de asemenea, să aducă publicul în lumea lui Peter, într-o manieră cât mai cuprinzătoare. Cu ajutorul stereografului Chris Parks, Wright a apelat, pentru prima dată în cariera sa de regizor, la tehnologia 3D.
„Am încercat să creăm o lume captivantă pentru copii şi adulţi", spune Wright. „Niciodată nu am avut un material mai bun decât Ţara de Nicăieri pentru 3D, deci am ştiut că e timpul să încerc, şi cred că publicul va experimenta această lume magică în moduri pe care nu şi le-a imaginat”.
Costumele, spectacol exploziv de cultură, culoare şi textură
Creatoarea de costume Jacqueline Durran şi stilista Ivana Primorac, împreună cu Julie Dartnell, care s-au ocupat de machiajul şi perucile lui Jackman, au avut misiunea uriaşă de a crea înfăţişări nu numai pentru actorii principali, ci şi pentru sute de figuranţi. Şi ele au colaborat strâns cu Wright, adoptându-i viziunea unui spectacol exploziv de cultură, culoare şi textură.
Când Wright s-a întâlnit prima dată cu Jackman ca să discute despre Barbă Neagră, actorul îşi aminteşte: "Mi-a arătat imaginea la care se gândise pentru personaj şi era o fotografie a feţei mele aşezată pe corpul lui Ludovic XIV, cu peruca Mariei Antoaneta, iar eu am spus: „Accept!”
Durran a creat înfăţişări specifice pentru fiecare dintre personajele principale, savurând procesul construirii unui personaj prin intermediul costumelor. Lăsându-i la o parte pe foştii monarhi francezi, „existau anumite specificaţii pentru costumul lui Barbă Neagră, care au evoluat pe măsură ce înaintam, una fiind aceea că trebuia să fie negru, observă ea. „Voiam, de asemenea, să-i creăm şi o siluetă foarte interesantă”.
„O altă idee era aceea că, datorită prafului de zână, trăise secole de-a rândul”, continuă Durran, „deci costumul trebuia să cuprindă elemente din perioade diferite, pe care el le-a adoptat ca fiind ale lui şi le-a purtat de-a lungul epocilor”. Penele se potriveau şi ele cu înfăţişarea lui Barbă Neagră, ca şi perucile, care îi acopereau chelia şi cicatricele oribile de pe scalp şi îl ajutau să aibă aspectul aparent tineresc după care tânjea.
Jackman a fost încântat de ceea ce a realizat Durran pentru personajul său. „Jacqueline are un ochi incredibil pentru detalii, mult simţ al umorului şi o excentricitate care, deşi este mare, nu este exagerată”.
Primorac spune: "Joe şi cu mine ne-am distrat grozav făcând un amalgam de elemente istorice pentru acest pirat înfricoşător, pe care îl voiam diferit de oricare alt pirat pe care îl văzuserăm până atunci."
Pentru Durran asta excludea anumite epoci, „cea mai mare parte a secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea, pentru că la ele s-a apelat cel mai adesea cu succes."
Aspectul original şi jucăuş al băştinaşilor reprezintă un amestec de costume din diferite culturi ale lumii. S-a muncit mult pentru cercetarea costumelor tradiţionale şi combinarea lor într-o multitudine de modalităţi, pentru a crea înfăţişări unice. De câte ori Durran s-a confruntat cu elemente unde culturile se întrepătrund – de exemplu, o asemănare în felul în care în două culturi diferite se poartă cureaua sau eşarfa în jurul taliei – a renunţat la idee, în loc să combine elemente care nu mergeau împreună şi nu puteau fi atribuite unei grupări anume.
O mare influenţă au avut costumele populaţiei Yoruba din vestul Africii, una dintre cele mai mari grupări etnice africane de la sudul Deşertului Sahara. Costumaţia tradiţională, încă purtată cu diferite ocazii şi în zonele rurale, este foarte colorată şi elaborată, folosindu-se imprimeuri mari cu desene geometrice. Referindu-se la un costum Yoruba dintr-o galerie din Statele Unite, Durran spune: "Era reprezentativ pentru ceea ce ne doream noi. Doi dintre dansatorii noştri poartă aceste costume în timpul ceremoniei şi a fost fantastic să putem reprezenta ideea de bază."
Stilul lui Tiger Lily este similar cu stilul tribului din care face parte, cu elemente luate de la diferite etnii şi cu un machiaj influenţat de Opera chinezească. Primorac spune: „Tiger Lily este luptătoare şi ea nu se prea gândeşte la machiaj, dar am vrut o imagine care să combine acest aspect al ei cu o latură mai feminină, mai ceremonială”.
Echipa de machiaj a abordat şi aspectul piraţilor schimbând uşor imaginea clasică la care ne-am aştepta, pornind de la ideea că ei vin din locuri diferite din lumea reală şi din timpuri diferite de-a lungul istoriei, aşa că nu se poate să atribui costumele lor unei epoci anume. Durran s-a inspirat din nişte cercetări făcute de Wright legat de un grup de rebeli din Sierra Leone care erau recunoscuţi pentru hainele lor bizare, pentru machiajul femeilor şi pentru faptul că purtau aripi. Fără a avea constrângerea unei anumite perioade, Durran a luat elementele tipice pentru un pirat – centură, săbii, cizme, pălării – şi le-a combinat. Un pirat din secolul al XVI-lea poate avea şi haine de secolul XX.
„Ţara de Nicăieri ne-a dat libertatea de a alege din 400 de ani de costume şi singura restricţie a fost să evităm secolul al XVIII-lea, pentru a nu imita piraţi pe care i-am mai văzut”, spune Durran. Ea a pornit în crearea imaginii piraţilor de la ideea că aceştia erau ca un fel de rockeri punk ai vremurilor lor, oameni care refuzau să trăiască după reguli.
Wright dezvoltă: „Gaşca de piraţi este formată din nişte nebuni. Mi s-a părut că aveau nevoie de oarece duritate, aşa că, într-o zi, la repetiţii, am făcut ca un fel de tabără pentru piraţi. I-am încurajat să aleagă haine colorate şi încercam să stabilesc ce fel de muzică preferă. Am ascultat împreună, dar erau prea lirici şi drăguţi. Am sfârşit prin a le pune nişte muzică punk care a atins o coardă în ei”.
