Totul despre Poveste de iarnă

de Cinemagia în 17 Feb 2014
Fantasy-ul cu Colin Farrell, Brown Findlay, Russell Crowe, Will Smith şi Jennifer Connelly rulează în premieră

Epopeea care se desfăşoară de-a lungul unui secol într-un New York mitic, Poveste de iarnă este un film despre miracole, destine încrucişate şi primordiala luptă dintre bine şi rău. Filmul marchează debutul regizoral al scenaristului premiat la Oscar Akiva Goldsman (O minte sclipitoare) şi ni-i prezintă în rolurile protagoniştilor pe actorii Colin Farrel (Saving Mr. Banks: În căutarea poveştii), Jessica Brown Findlay (serialul Downton Abbey) şi Russell Crowe (Gladiatorul), laureat al premiului Oscar. 

 Când copilul Peter Lake ajunge cu vaporul în oraşul New York, în 1895, nici nu poate să conceapă viaţa lungă şi complicată care i se aşterne în faţă sau vieţile oamenilor pe care le va atinge în feluri extraordinare. Peter poate să înfăptuiască un miracol pentru un suflet special, o viaţă foarte importantă pe care numai el poate s-o salveze, dacă reuşeşte să rămână în viaţă suficient încât s-o găsească.

„Povestea filmului îmbină un mediu inspirat din realitate cu inexplicabilul care există dincolo de lumea vizibilă.” - spune scenaristul, producătorul şi regizorul Akiva Goldsman. „Este o naraţiune emoţionantă într-o lume naturalistă în care se ascunde o altă lume, unde magia este vie şi oamenii trăiesc sute de ani”.

Peter Lake (Colin Farrell) este un hoţ neegalat în măiestrie, care nu s-ar fi aşteptat în veci să-i fie inima furată de frumoasa Beverly Penn (Brown Findlay). Dar dragostea lor este condamnată. Ea este răpusă de tuberculoză, iar Peter se îndreaptă către o moarte mult mai violentă, pusă la cale de fostul său mentor, maleficul Pearly Soames (Russell Crowe). Peter încearcă din răsputeri s-o salveze pe iubita sa, prin iţele timpului, luptându-se cu forţele întunericului, iar Pearl face tot ce îi stă în putinţă să-l doboare - o luptă pe viaţă şi pe moarte. Peter are nevoie de un miracol, dar numai timpul va dezvălui dacă acesta va fi înfăptuit.  

În film îi vom mai vedea pe laureaţii premiului Oscar Jennifer Connelly (O minte sclipitoare), William Hurt (Kiss of the Spider Woman) şi Eva Marie Saint (Pe Chei) şi pe tinerii actori Ripley Sobo şi Mckayla Twiggs, care au jucat pe Broadway în piesa de teatru „Once”. 

Povestea

În miezul filmului Poveste de Iarnă este o poveste de dragoste care se întinde pe un secol. „E vorba despre îndrăgostire, iubire pierdută, e foarte romantic” - spune Goldsman. „Protagonistul, Peter Lake, este un bărbat chipeş care trăieşte mai mult de o sută de ani, susţinut de dragostea pe care i-o poartă unei femei, lui Beverly Penn. Cred că oricare dintre noi şi-ar dori să cunoască dragostea la o asemenea intensitate. Iar eu, când merg la cinematograf, vreau să mi se transmită emoţii mai intense, mai profunde decât le întâlnesc în realitate”.

„Cred că o poveste de dragoste frumoasă înseamnă ca doi oameni să se piardă unul în celălalt, şi astfel să se descopere pentru prima oară, să-şi găsească cele mai frumoase comori lăuntrice în prezenţa persoanei iubite. Asta i se întâmplă lui Peter când se îndrăgosteşte de Beverly. Se întâmplă pe loc. Sentimentele lor transcend constricţiile timpului.” - spune Colin Farrell, care interpretează rolul lui Peter.

Personajul Peter Lake este, într-un fel, un antierou. Când îl cunoaştem, în 1916, este un hoţ uns cu toate alifiile. Datorită meseriei sale ajunge s-o întâlnească pe Beverly. Voia să jefuiască imobilul din Central Park al tatălui ei şi nu se aştepta să găsească pe nimeni acasă, dar lui Peter îi apare în faţa ochilor o superbă viziune în alb, cu păr unduitor ca focul, care, spre surprinderea lui, este neînfricată.  

Rolul lui Beverly este interpretat de Jessica Brown Findlay, care s-a îndrăgostit de scenariu la prima citire. „Când am citit scenariul, nu mi-a venit să cred că o asemenea poveste, de o sensibilitate incredibilă, urmează să fie ecranizată şi mai puţin că voi face parte din ceva atât de frumos”,  spune actriţa.

Din nefericire, când Peter o întâlneşte pe Beverly, aceasta este foarte bolnavă de tuberculoză şi nu mai are mult de trăit. Dar ăsta nu este singurul lucru care poate să-i despartă pe îndrăgostiţi. Pearly Soames, mentorul lui Peter în ale hoţiei şi un demon de prima mână, şi-a pus în gând ca în viaţa lui nesfârşită să-l vâneze pe Peter şi să-l facă să plătească pentru aparenta lui trădare.  

Russell Crowe a fost încântat să interpreteze rolul răufăcătorului, după ce a mai colaborat cu Goldsman la O Minte Sclipitoare şi Renăscut din Cenuşă.
 „Nu se întâmplă des să legi relaţii atât de strânse ca relaţia mea cu Akiva.” - spune Crowe. „Fie că suntem pe platoul de filmare sau că lucrăm la un scenariu, avem în vedere aceleaşi lucruri. Este una dintre cele mai fructuoase colaborări creative din viaţa mea. Acesta este un scenariu minunat, cu personaje frumos desenate, iar tot ce ai nevoie pentru ca o poveste să prindă viaţă era aşternut pe paginile scenariului. M-am simţit norocos să mă implic într-un proiect atât de grozav şi să lucrez cu un prieten adevărat...”

 

 

Exploreaza subiecte similare:

Winter's Tale

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
diana_ruxandra_lupu pe 17 februarie 2014 18:21
cand va aparea online?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells