Totul despre Gandalf cel Sur. De vorbă cu Ian McKellen

Peter Jackson, Martin Freeman, Richard Armitage, Benedict Cumberbatch, Evangeline Lilly, Luke Evans,  Ian McKellen, Orlando Bloom, Stephen Fry şi mulţi alţii vor călca pe covorul roşu desfăşurat în faţa Dolby Theater din Hollywood, pentru premiera mondială a mult-aşteptatului The Hobbit: The Desolation of Smaug marţi, 3 decembrie, 4.30 AM ora României. Cinemagia va difuza în streaming live procesiunea de pe covorul roşu, dar - până atunci - iată ce spune  Ian McKellen despre personajul său, Gandalf cel Sur. 

Pe care anume dintre trăsăturile lui Gandalf v-a plăcut cel mai mult să le scoateţi în evidenţă în aceste filme, şi ce anume consideraţi că îl face unic în rândul celorlalţi vrăjitori din Pământul de Mijloc?

Ian McKellen: Nu sunt cu adevărat un expert în lumea cărţilor lui J.R.R. Tolkien, însă în poveştile lui apar menţionaţi cinci vrăjitori. Doi dintre ei nici măcar nu au nume, şi nu apar în poveste. Aşa că ne mai rămân Saruman, conducătorul ordinului vrăjitorilor care, în cele din urmă, ajunge să fie corupt (Cristopher Lee), apoi Radagast cel Brun, un personaj fermecător, mai ales că am lucrat împreună cu Sylvester McCoy la filmul Regele Lear, unde McCoy era Nebunul.

Şi, desigur, personajul meu cuprinde doi vrăjitori: este odată Gandalf cel Sur, cel pe care îl cunoaşte toată lumea ca purtând o pălărie ţuguiată. Şi atunci când acesta este dat dispărut şi se crede că ar fi murit, atunci el este adus înapoi la viaţă de către Tolkien, în The Lord of the Rings, ca Gandalf cel Alb. Astfel, am ajuns să joc două roluri - Gandalf în sine şi Gandalf, cel care în filmele cu hobbiţi este Gandalf cel Sur.

Ce-mi place cel mai mult la el? El este îndrăgit tocmai pentru că este mereu apărătorul Pământului de Mijloc, şi asta este sarcina lui. El se află mereu acolo şi face tot ce poate pentru a-i avertiza pe locuitorii Pământului de Mijloc despre eventualele pericole şi pentru a-i ajuta să se pună la adăpost. Gandalf nu este infailibil, dar este întotdeauna bine intenţionat. Cred că unul dintre cele mai relevante momente în primul film este atunci când Bilbo îi oferă lui Gandalf inelul spre păstrare, însă vrăjitorul îi spune „Nu, nu, nu, nu, nu mi-l da mie. Nici măcar eu nu pot să-l păstrez în siguranţă, într-atât este de puternic". Aşadar, el are ceea ce noi considerăm a fi slăbiciuni omeneşti, deşi el nu este o prezenţă omenească: el are vârsta de peste 7000 de ani (râde). El a fost cu noi dintotdeauna. Nu poţi, ca actor, să cuprinzi aceasta cum ar trebui: să fii veşnic nu este un lucru de care să poţi să te apuci la un moment dat. De fapt, ceea ce îmi place în mod special la Gandalf cel Sur este tocmai faptul că e atât de uman. Îi place să fumeze şi să mai bea, din când în când, câte un păhărel.

De asemenea, el îi îndrăgeşte pe Hobbiţi şi îi place să petreacă timp printre ei. Îl vedem adesea, cum s-ar spune, în timpul liber. Şi totuşi, cea mai mare parte a timpului el este ocupat cu a-i ajuta pe ceilalţi, şi devine câteodată puţin cam nerăbdători atunci când oamenii nu se mobilizează imediat să facă ceea ce el crede că e necesar. Însă, aşa cum spunem, acest lucru îl umanizează. Gandalf este o persoană de încredere. Pentru cei mai tineri, Gandalf este un bunic. Poate că nu reuşeşti să-l cunoşti din capul locului pentru că el are o strălucire în ochi şi pentru că el este întotdeauna pregătit cu o glumă. Însă Gandalf este cu adevărat serios, şi el ştie asta cel mai bine. Este un lucru foarte rar să ai ocazia să joci un personaj care nu doar încearcă să fie bun, ci este bun pur şi simplu. Cele mai bune roluri sunt considerate rolurile negative, dintre care am jucat la viaţa mea atât pe scenă cât şi pe marele ecran. Totuşi, atunci când vine vorba despre Gandalf, nu există la el nimic dintr-un personaj negativ, şi astfel el este un bun model pentru cei mai tineri.

Gandalf are un moment frumos în primul film atunci când îl descrie pe Bilbo „Îmi este frică, iar el îmi dă curaj". De ce credeţi că Gandalf simte asta despre Bilbo, şi vede în el un potenţial pentru acte de curaj şi o energie pe care alţii nu o văd?

Ian McKellen: Ei bine, cred asta pentru că noi vedem pe Hobbiţi cam ca pe oamenii obişnuiţi de pe stradă. Se întâmplă să aibă problemele lor banale; se întâmplă să fie un pic lacomi; se întâmplă să fie leneşi - să aibă toate defectele pe care le observi oamenilor în general. Însă, spre deosebire de ceilalţi vrăjitori, Gandalf recunoaşte că Hobbiţii au curaj, şi o tărie interioară pe care ceilalţi oameni ar putea-o trece cu vederea datorită staturii lor mici şi a modului de a se purta. Gandalf se gândeşte că uneori este nevoie doar de un Hobbit gata să facă tot ce trebuie.

De ce Bilbo? Gandalf îl avea în vedere, şi înţelege că unui personaj lipsit de imaginaţie, cineva obişnuit, cineva mai degrabă egoist şi cu tabieturi poate - atunci când i se deschide posibilitatea unei aventuri - să-şi descopere o tărie pe care nu ştia că a avut-o vreodată. Lucrul acesta se întâmplă în repetate rânduri şi atunci citim în ziare despre gesturi eroice. Adesea eroii sunt oameni de la care nu ne-am fi aşteptat vreodată la asemenea lucruri. Iar Tolkien şi Gandalf ştiu acest lucru. I-am sugerat lui Peter Jackson ca în primul film din Trilogia Hobbitului să existe o scenă în care Gandalf îl întâlneşte pe Bilbo copil. Cartea face referire la copilăria lui Bilbo, pe când acesta era un Hobbit mic şi entuziast.

De atunci, s-a schimbat în mare măsură până în momentul în care începe aventura cu Gnomii. Cred că merită să existe un flashback în care să îl vedem pe Bilbo copil, făcându-i lui Gandalf o impresie bună, astfel încât Gandalf se întoarce să regăsească pe băieţelul care l-a impresionat, şi care între timp s-a schimbat şi, pentru binele său, trebuie să pornească o aventură. Scena nu s-a păstrat în film, dar va face parte din Extended Edition, şi mă bucur pentru asta deoarece era o scenă fermecătoare. Facem cunoştinţă, în ea, şi cu mama lui Bilbo, renumita Belladonna Took.

Ce părere are Gandalf despre Thorin şi despre rolul său în conducerea grupului?

Ian McKellen: Thorin este un tânăr încapăţânat şi conştient de originea sa aristocratică, şi el afişează cam prea multă aroganţă pentru gustul lui Gandalf. Vrăjitorul ar prefera ca Thorin să facă lucrurile pe placul lui, însă Thorin nu este genul. Gandalf are dubii dacă Thorin are, în realitate, tăria interioară sau exterioară ca să ducă lucrurile la bun sfârşit. Veţi vedea dacă are sau nu dreptate.

Ce anume credeţi că aduce Martin Freeman rolului lui Bilbo?

Ian McKellen: Ca actor, cred că aduce un palmares impresionant. Sunt un adevărat fan al jocului său actoricesc, nu numai de pe marele ecran, dar şi de pe scenă. Îl urmăresc de ani de zile şi a fost o bucurie adevărată a învăţa de la el şi a deveni prietenul său. Este un actor foarte, foarte talentat şi nimeni nu îl subestimează. El este adesea lăudat şi pe bună dreptate, iar de aproape este fascinant, în special în film. Atunci când lucrezi cu cineva pe scenă, nu poţi să îl observi tot timpul. Poţi să îl observi prin prisma personajului tău, dar în film personajul se expune mai mult.

L-am văzut la scenele de aproape, şi atunci de obicei ai cu adevărat ocazia să observi cum lucrează actorul. Şi în cazul lui Martin, admir asta în mod special. A fost o alegere bună în a-l distribui pe Martin în rol, şi el a reuşit să şi-l însuşească pe Bilbo. Fiecare moment al său pe ecran îi reuşeşte la maxim - nu scade niciodată. Cred că este, în mod evident, liantul care ţine tot filmul la un loc, şi mă bucur de succesul său. Acestea fiind spuse, problemele care vin odată cu faptul că joc un personaj înalt în mijlocul unora scunde, precum Hobbiţii şi Gnomii, constă în faptul că adesea nu joci în aceleaşi scene cu ei, fiind separat de ei din motive tehnice. Asta e dureros pentru că nu reuşesc, în rolul lui Gandalf, să apuc să îl privesc pe Bilbo în ochi mai mult decât o dată sau de două ori. Acelaşi lucru mi s-a întâmplat şi cu Elijah Wood în rolul lui Frodo.

Trebuia întotdeauna să privesc în jos când mă uitam la Elijah pentru ca să vadă publicul că personajul meu este mai înalt. Prostioare din astea. De aceea a venit ca o uşurare să joc alături de oameni de aceeaşi înălţime cu mine, precum Legolas sau Elfii. Din păcate, asta a fost altceva decât lucrul cu Gnomii sau cu Hobbiţii, şi e păcat. Însă eu sunt un adevărat admirator al lui Martin. Şi cred că e minunat să-l vedem din nou, în mai multe ipostaze, pe ecran.

Cum a fost să vă revedeţi cu Orlando Bloom şi cu personajul său, Legolas?

Ian McKellen: Îl văd pe Orlando mereu, însă nu am reuşit să lucrez mare lucru împreună cu el la film. Este un fapt ironic deoarece suntem vecini la New York, unde el joacă pe Broadway în Romeo şi Julieta, şi eu de asemenea joc pe Broadway cu Beckett and Pinter. Aşa că l-am văzut de multe ori în ultima vreme, ceea ce este un lucru minunat.