Totul despre eroii din Despicable Me 2

de Gloria Sauciuc în 15 Mai 2013
Sunt un mic ticălos 2 se va lansa pe marile ecrane de la noi pe 5 iulie, cu Gru (voce Steve Carell) şi armata sa de minioni gata să facă noi năzdrăvănii.

Cinemagia vă pune la dispoziţie un ghid pentru mai vechile şi pentru mai noile figuri care populează lumea lui Gru: După cum ştim din primul film, Gru a (mai) renunţat la raza prin care îi îngheţa pe cei din jur, şi la afacerile cu jeleuri abia digerabile. Aşa şi-a făcut câţiva prieteni (dar şi duşmani).

Gru (Steve Carell) este unul dintre foştii mari eroi negativi ai lumii, doar că a mai renunţat la vechile năravuri şi acum e în căutarea condiţiei de super-tată. În timp ce are de furcă la capitolul ăsta, e recrutat de către o organizaţie super- secretă care luptă contra crimei, ceea ce îl pune într-un rol neaşteptat: să coopereze cu băieţii buni şi să-i ajute să salveze lumea. De obicei neînfricat, Gru are de a face cu provocarea pe care i-o dau fetiţele sale care încep să crească, şi în altă ordine de idei îşi doreşte să invite o femeie în oraş. Ambele lucruri îi dau mari bătăi de cap.

• Lucy (Kristen Wiig) este o agentă secretă, una care face echipă cu Gru pentru a urmări şi a vâna pe cei mai periculoşi eroi negativi. Lui Lucy îi place să îl uimească pe Gru cu gadget-urile ei şi şi-a dezvoltat propriul stil de arte marţiale care combină Jujitsu, Krav Maga, luptele aztece şi street dance-ul. Spre deosebire de Gru,ea nu prea reuşeşte să îşi ţină entuziasmul sub control, şi asta aduce un pic de atenţie nedorită....mai ales când ea trebuie să lucreze sub acoperire. Ea reuşeşte să ţină ritmul cu Gru, cu toate că poartă tocuri înalte.

• Margo (Miranda Cosgrove) este cea mai mare fiică a lui Gru şi e stâlpul familiei. Responsabilă pentru surioarele ei, acum că la rândul ei a crescut începe să fie pasionată de trimis mesaje prietenelor şi de băieţii de vârsta ei,lucru care îl înnebuneşte pe Gru.

• Edith (Dana Gaier), fiica mijlocie a lui Gru, este o băieţoasă neascultătoare şi pusă pe şotii. Ea e cea care îşi cere iertare, nu îşi cere voie. Trecând prin faza în care se crede ninja, mereu caută ocazia să participe la acţiunile secrete ale lui Gru. Pentru că îi plac farsele, a avut adesea probleme cu gadget-urile lui Dr. Nefario.

• Agnes (Elsie Kate Fisher) este cea mai mică şi cea mai dulce dintre fetiţe. Obsedată de unicorni şi de tot ce e pufos, e atât de adorabilă încât o îmbrăţişare a ei topeşte inima celui mai încrâncenat erou negativ.

• Dr. Nefario (Russell Brand) este omul de încredere al lui Gru: un savant nebun uituc şi foarte, foarte bătrân. Pentru că îşi pierde auzul, ajunge să inventeze din greşeală tot felul de arme de distrugere în masă. În timp ce Gru este ocupat cu viaţa de tătic, Dr. Nefario tânjeşte după zilele de odinioară pe când făcea rău în linişte

• Cei doi Minioni (Pierre Coffin şi Chris Renaud) ai lui Gru sunt galbeni, puşi pe şotii şi iubitori de banane. Sunt uşor de distras şi sunt imprevizibili, curioşi şi ştiu să se facă îndrăgiţi, deşi sunt foarte competitivi unul cu altul. Însă cu toate astea, atunci când cineva din exterior vrea răul familiei lui Gru, cei doi devin deodată foarte protectivi.

• Minionii cei Răi (Pierre Coffin şi Chris Renaud) sunt de culoare violet, cu o coafură nebunească şi au chiar mai puţină minte decât simpaticii Minioni galben ai lui Gru. Cei doi sunt pe cât de indestructibili pe atât de lacomi: nu doar că vor mânca totul din frigider, vor mânca şi frigiderul însuşi!

• El Macho (Benjamin Bratt) este cel mai nemilos, periculos şi, după cum o spune şi numele, cel mai masculin erou negativ. Sau era, până când a murit călare pe un rechin în gura unui vulcan activ, cu dinamită legată în jurul corpului. Şi totuşi, cadavrul nu i-ar fi fost niciodată găsit, mai puţin un fir de păr de pe piept. • Eduardo (Benjamin Bratt) este cald, şarmant şi gata de flirt, fiind patronul restaurantului Salsa&Salsa, unde dansurile Latino fac femeile să arate senzual. Eduardo are o personalitate debordantă, şi singurul său minus este burta respectabilă. Şi totuşi, să fie Eduardo, în secret, eroul negativ nr. 1 de pe lista celor mai căutaţi terorişti?

• Antonio (Moises Arias) este fiul lui Eduardo, un tânăr atrăgător, rebel şi plin de sine. Un cuceritor ca şi tatăl său, o întâlneşte pe Margo la magazin şi atunci când privirile li se întâlnesc...până aici le-a fost. Sentimentele lui Eduardo sunt reciproce pentru Margo, băiatul fiind gata să înfrunte un tată posesiv pentru a se apropia de fata pe care o iubeşte.

• Floyd (Ken Jeong) este unul din micii proprietari de magazin unde Gru şi Lucy lucrează sub acoperire. Floyd conduce salonul de frizerie Eagle Hair Club şi are mereu sfaturi pentru Gru despre cum să arate mai atrăgător pentru femeile care, hm, fac coadă să iasă cu el. Sub o înfăţişare ieşită din comun, Floyd poate să aibă sau nu şi o latură întunecată.

• Kyle este o specie necunoscută, un fel de încrucişare între câine pitbull şi peşte piranha, şi - în plus - are o atitudine pe măsură. Kyle este câinele de pază al familiei lui Gru: atunci când le întâlnise pe fete pentru prima oară, nu voia decât să le mănânce. Acum, nu mai poate să se culce decât în patul lor, seara la culcare.

Exploreaza subiecte similare:

Despicable Me 2, Steve Carell, Kristen Wiig, Miranda Cosgrove, Dana Gaier, Elsie Kate Fisher, Russell Brand, Pierre Coffin, Chris Renaud, Benjamin Bratt, Moises Arias, Ken Jeong

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 21 iunie 2013 19:59
Primul a fost chiar deosebit, am ceva asteptari de la acesta.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells