Totul despre American Hustle

American Hustle/Ţeapă în stil american marchează cea de-a treia parte a unei serii ce-i aparţine cineastului David Russell.  Începând cu The Fighter, continuând cu Silver Linings Playbook, iar acum, abordând o paletă mult mai largă, în American Hustle, Russell se concentrează pe personaje care încearcă să-şi schimbe viaţa reinventându-se.

Miezul filmului American Hustle/Ţeapă în stil american îl constituie o puternică poveste de dragoste, aceea dintre Irving Rosenfeld (Christian Bale) şi Sydney Prosser (Amy Adams), suflete pereche şi - în acelaşi timp - parteneri de afaceri. Ei trebuie să se reinventeze ca să supravieţuiască – dar atunci când vor face acest lucru, oare ce se va întâmpla cu dragostea lor?

De fapt, filmul ne vorbeşte în mai multe feluri despre dragoste.  David Russell enumeră:

„este vorba despre povestea de dragoste dintre Irving şi Sydney, despre scurtul episod amoros dintre Richie (Bradley Cooper) şi Sydney, sau despre licăririle dragostei de la finalul mariajului dintre Irving şi Rosalyn.  Este vorba despre prietenia dintre Irving şi Carmine (Jeremy Renner), sau despre căsătoria lui Carmine cu Dolly.  Iar arta lui Irving de a păcăli este iarăşi un fel de poveste de dragoste în care el are abilitatea de a-i încânta pe privitori , iar ceilalţi se lasă încântaţi pentru că vor să creadă, să viseze...”

„Ideea de păcăleală răzbate din toate elementele filmului”, notează producătorul Charles Roven în caietul de presă al filmului.

American Hustle/Ţeapă în stil American a început când scenaristul Eric Warren Singer i-a abordat pe Roven şi Suckle, propunându-le să facă împreună un film despre afacerea Abscam, pentru casa de filme Atlas Entertainment, pentru care el scrisese scenariul.  Când Roven şi Suckle i-au prezentat proiectul lui Russell, acesta le-a sugerat să se îndepărteze puţin de la ideea scandalului de corupţie de la sfârşitul anilor 1970, orientându-se  spre amintiri personale, sentimente, propria sa imaginaţie, pentru a crea o poveste axată pe personaje fictive.

„Eric a făcut o treabă grozavă, scriind un scenariu extrem de palpitant”, observa Roven.  „Dar David a venit cu o viziune complet diferită. În final, David a venit cu portretul unui escroc, mai ciudat ca-n realitate, pentru a crea o poveste mult mai adevărată despre reinventare personală şi supravieţuire.  Afacerea Abscam conţine multe aspecte cinice, dar David nu a vrut să se ocupe de ele”, spune el.  „Filmele lui David au mai mult suflet.  În toate filmele făcute de el, personajele ajung la un termen de scadenţă, iar atunci ele, aflându-se la răscruce, trebuie să se orienteze spre calea cea bună”...

SCANDALUL ABSCAM

Adevăratul scandal Abscam a început ca o operaţiune specială de provocare, a FBI.  Preocupaţi de infracţionalitatea „gulerelor albe” – şi de posibila corupţie politică – agenţii FBI John Good şi Anthony Amoroso au lucrat împreună cu un „agent provocator”, Mel Weinberg, pentru a pune pe roate această operaţiune.  Weinberg şi agenţii FBI au creat o companie falsă, condusă de un fals şeic arab, cu scopul de a oferi mită congressmenilor sau oficialităţilor în schimbul unor favoruri politice.

Weinberg a devenit martorul cheie din procesele pe care  FBI le-a deschis împotriva a şase membri ai Camerei reprezentanţilor şi  a unui senator, care au fost condamnaţi la diferite pedepse cu închisoare, în urma acestor procese. În plus, au mai primit condamnări şi alte persoane oficiale, cum ar fi primarul din Camden, New Jersey.

„Eu credeam că primarul e un tip ca lumea,” spunea la acea dată agentul FBI Amoroso.  „Tipul ăsta nici măcar nu era din colegiul electoral al primarului, dar el a vorbit timp de 10 minute cu tipul.  În slujba asta, există tipi pe care abia aştepţi să-i bagi la zdup şi alţi tipi de care îţi pare rău când vezi că se duc la fund. Primarul făcea parte din aceasta ultimă categorie – îmi părea rău să-l văd cum intră la apă, dar ce să-I faci? Asta era meseria!”

PERSONAJELE

Personajele complexe, care au devenit un fel de semnătură persoanlă a lui David O. Russell, sunt motivul principal pentru care el a reuşit să atragă în filmele sale numai actori de primă mână, care au primit unele din cele mai importante premii şi distincţii din cariera lor.  

American Hustle/Ţeapă în stil american se concentrează pe Irving Rosenfeld, un mic escroc, care consideră că acum e momentul să-şi schimbe viaţa, fiind cucerit de  seducătoarea Sydney Prosser.  Sydney devine partenera de afaceri şi amanta lui, iar afacerile lor devin din ce în ce mai prospere.  Dar atunci când Irving şi Sydney sunt prinşi cu ocaua mică, agentul FBI, Richie DiMaso îi forţează să conlucreze cu el, întinzând o capcană pentru guvernanţi si politicienii corupţi, începând cu Carmine Polito, un politician care încearcă să reconstruiască oraşul Atlantic City, chiar dacă asta înseamnă să colaboreze cu un investitor necinstit. 

DiMaso este însă sedus de lumea strălucitoare în care se învârt  Irving şi Sydney şi vede în ea posibilitatea de a deveni persoana care îşi doreşte să fie.  Între timp, soţia lui Irving, Rosalyn – care este de nestăpânit – devine, prin slăbiciunea pe care o are faţă de Irvin,  veriga slabă care ar putea să-i ducă pe toţi la pieire.

Bradley Cooper notează în caietul de presă oferit jurnaliştilor: „Îmi place să lucrez cu David.  Dacă ai încredere în el, David te poate conduce în zona emoţiei reale.  Personajele şi interpretarea lor devin mult mai complexe şi mai pline de înţeles.  Totul devine mai intens pentru că tu, ca actor, eşti vulnerabil, iar atunci când eşti vulnerabil, adevărul iese mai uşor la lumină.  Cu cât cunoşti mai bine modalitatea de lucru a lui David, cu atât te acomodezi mai uşor, devii un fel de membru al familiei”.

Christian Bale lucrează din nou sub bagheta regizorului Russell pentru a interpreta rolul lui Irving Rosenfeld, un escroc şi un romantic.  „Christian Bale a adus cu el o profundă senzaţie de autentic – e ca şi când el ar trăi chiar acum în anii 1970”, e de părere Suckle.  „Felul cum arată, gesturile, atitudinea specifică celor din Bronx…  El întrupează un personaj exact aşa cum e scris în scenariu.  Acest rol e complet diferit de celelalte roluri interpretate de el – are umor, şarm, vulnerabilitate.  Când păşea pe platou – deşi eram conştient de faptul că era Christian Bale – era ca şi când îl aveam în faţa ochilor, în carne şi oase, pe adevăratul Irving”.

„N-am mai întâlnit un personaj mai şarmant ca Irving interpretat de Christian”, afirmă Amy Adams, care o interpretează pe Sydney Prosser.  „Te identifici cu el – vezi cu ochiul liber cum Sydney se prinde în plasa lui.  Sydney consideră că începe cea mai mare poveste de dragoste a vieţii ei – ea nu se consideră o impostoare, o escroacă.  Lui Sydney nu-i place la început cine este. Aşa încât ea îşi crează o lume proprie în care să-şi proiecteze fanteziile şi idealurile.  Totodată îşi găseşte un bărbat care îi apreciază inteligenţa, iar atunci când acesta e luat de lângă ea, în sinea ei izbucneşte  un conflict – povestea ei este despre o înscenare, dar în final ea chiar vrea sa afle adevărul despre ea însăşi”.

Richie DiMaso, personajul interpretat de Cooper, nu este exact prototipul unui agent federal– iar pentru Richie, chiar asta e problema. „Lui i se pare ca trece ca gâsca prin apă, că viaţa lui ar trebui să fie mult mai trepidantă,” explică Cooper.  „El îşi ondulează părul exact ca jucătorii de baseball, doar pentru faptul că vrea să fie altcineva, iar sportivii sunt mai “cool”.  Aşa că atunci când îi întâlneşte pe Irving şi Syd, el se lasă uşor sedus de viaţa lor. Dintr-o dată el se află în anturajul unor tipi “cool”.  Sydney îl scoate la club, îi schimbă “look”-ul – iar lui îi place să trăiască în lumea aceasta fascinantă”.

Jennifer Lawrence joacă din nou sub bagheta regizorului Russell, rolul soţiei lui Irving, Rosalyn, o casnică instabilă din Long Island, care e opusul elegantei Sydney. Modestia personajului se regăseşte în toate manifestările sale, de la dialoguri, la interpretare şi până la costume.  „Rosalyn se trage din Long Island – cu unghii roşii de acril, coafuri uriaşe, e înnebunită după imprimeuri leopard,” explică Lawrence. “Imi imaginez că nu iese niciodată din casă, toată ziua răsfoiesşte reviste, îşi cumpără haine de duzină şi-şi imaginează că arată exact ca în reclame – dar nu are idee cum trebuie adaptate hainele în funcţie de siluetă, sau personalitate.  Aşa încât probele pentru costume au devenit nişte sedinţe în care trebuia să se asigure că niciun articol un arăta prea bine – ‘asta trebuie să fie mai fără gust, asta e prea clasică.’  Vroiam ca ea să arate aproape şleampătă”.

Ţinta operaţiunii de provocare este Carmine Polito, rol pentru care Russell l-a distribuit pe Jeremy Renner. El este un politician din New Jersey care promite să reconstruiască regiunea cu ajutorul unui investitor potrivit.  „Polito îşi face bine treaba”, spune Renner.  „El îşi iubeşte meseria, are principii, e om de familie, un mare comunicator – un politician bine intenţionat  şi un bărbat care seamănă cu Liberace, dar cu frizura lui Tony Curtis”.

Personajul lui Renner este diferit de celelalte pentru că el nu poartă nicio mască – el spune că încearcă să facă tot ceea ce le trebuie oamenilor pe care-i reprezintă, şi chiar asta face.  „Am discutat cu David foarte mult pe tema motivaţiei care-l pune în mişcare pe Polito”, spune Renner. „Totul se reduce la faptul că el este bine intenţionat în tot ceea ce face.  Reconstruirea statului New Jersey –iată scopul şi motivaţia lui.  Chiar dacă face greşeli,  tot ceea ce face este bine intenţionat, iar tipul e foarte simpatizat”.

RECREAREA ANILOR 1970

Russell s-a bazat pe vechea sa colaboratoare, scenografa Judy Becker, pentru a da filmului imaginea pe care o dorea.  Becker a fost încântată de ocazia care i s-a oferit. Cercetarea pe care a făcut-o şi datele puse la dispoziţie de scenariu au inspirat-o să creeeze lumi diferite pentru personaje, pentru a exprima cât mai bine identitatea acestora.  “Acesta e unul dintre elementele care m-au atras către acest proiect,” afirmă Becker. 

„O bună parte a acestui film se întâmplă în lumi diferite: este casa din Long Island a lui Rosalyn Rosenfeld, apartamentul din East Side al lui Sydney Prosser, apartamentul din  Brooklyn al lui Richie, este apoi lumea FBI, cu Stoddard Thorsen, muzeul şi Irving, Primăria, casa din Camden a lui Carmine Polito, cu cei cinci copii ai săi şi soţia, este apoi frumosul restaurant unde Carmine îl invită pe Irving să ia cina împreună cu nevestele.  Atât de multe lumi care aduc căldură acestui film!”

Scenografa a fost emoţionată de proiect pentru că avea şansa de a lucra din nou cu unul dintre cei mai apreciaţi colaboratori ai săi, dar şi pentru că trebuia să recreeze imaginea oraşului New York din anii 1970.  Abordarea lui Becker se vede cel mai bine în contrastul dintre apartamentul lui Sydney şi casa lui Rosalyn din Long Island.  „Acestea sunt lumi contrastante – e interesant că pentru cele două locaţii am folosit palete coloristice, texturi şi materiale similare, dar la niveluri diferite de rafinament”, explică Becker.  „Pentru casa lui Rosalyn avem de a face cu o femeie,  casnică şi mamă, căreia îi place să-şi decoreze căminul, dar exagerează cu decoraţiunile”, râde Becker. 

Prin contrast cu casa lui Rosalyn, Becker a făcut apartamentul lui Sydney să pară mult mai sofisticat şi modern.  „Ea locuieşte în Upper East Side într-o locuinţă cu apartamente pentru tinere domnişoare.  Pentru Sydney am creat un interior minimalist; acolo unde Rosalyn a pus auriu, Sydney are un galben ca un apus de soare; acolo unde Rosalyn are tapet de hârtie, Sidney are mătase”, detaliază Becker.

Având decoruri din anii 1970, designerul de costume Michael Wilkinson a valorificat şansa de a exprima epoca prin moda vestimentară.  Creaţiile sale sunt şi ele în concordanţă cu  tema filmului: personajele se remodelează, se transformă în alţi oameni, conform aspiraţiilor acestor personaje. Wilkinson explică: „Personajele lui David sunt unice şi extrem de imaginative.  În scenariul lui David sunt o mulţime de oportunităţi de a explora clase şi medii sociale diferite, de la clasa muncitoare din New Jersey la ultra-modernul Upper East Side Manhattan şi până la suburbiile din Long Island”.

Vestimentaţia e extrem de importantă pentru definirea personajelor lui Bale şi  Adams. De exemplu, fiecare dintre acete personaje se îmbracă cu peste 40 de costume în decursul filmului. „Trebuia ca hainele lui Irv să fie extrem de atrăgătoare – pentru ca spectatorul să aibă încredere în el, să creadă în el.  Dar mai e un aspect al acestui personaj care vrea să treacă neobservat: este vorba despre Sydney, care îl ajută să găsească un alt mod de a se prezenta lumii”.

Pe lângă faptul că-l schimbă pe Irving, Sydney se schimbă şi pe sine.  „Ea e o fată de provincie care ajunge la New York, dar care e înzestrată cu stil – când îl întâlneşte pe Irv, ea începe să aibă încredere şi să-şi folosească stilul propriu.  Ea îşi alege rochii create de Diane von Furstenberg, poartă pălării Halston, şi începe să se bucure de libertatea şi silueta promovate de noua modă – asta o face extrem de sofsticată şi de încrezătoare în ea însăşi.

Personajul lui Adams se află în contrast radical cu cel interpretat de Jennifer Lawrence, Rosalyn.  Wilkinson spune că pentru personajul lui Lawrence a creat dinadins toalete defavorabile, care să-i sublinieze falsitatea. „Rosalyn este o maestră a manipulării emoţionale – ea ştie cum să joace pe cineva pe degete şi cum să-şi folosească sexualitatea pentru a-şi promova interesele.  În acelaşi timp trebuia să subliniem şi faptul că ea duce o existenţă plictisitoare într-un cartier de periferie”, explică Wilkinson. „Ea încearcă stări contradictorii, iar asta se reflectă în felul cum se îmbracă, de la rochii lălâi de casă şi până la ţinute „ucigătoare” de seară”.

Personajul lui Cooper, agentul FBI care cade în mrejele escrocilor pe care vrea să-i atragă de partea sa, este iarăşi un personaj care se schimbă pe parcursul filmului.  “La început el nu dă prea mulţi bani pe felul cum arată,” spune Wilkinson.  “ Când vine însă în contact cu Irv şi Sydney, asta are un efect extraordinar asupra lui.  El se reinventează şi trece de la haine de poliester care nu-i vin bine, la cămăşi de mătase şi jachete de piele în ton cu moda.”

„În ceea ce-l priveşte pe personajul lui Jeremy Renner, David a dorit ca el să apară în costume pastel”, continuă Wilkinson.   El are stilul lui propriu de a se îmbrăca, mai de modă veche, cu un pic de îndrăzneală a la Humphrey Bogart.  Poate că  hainele lui nu sunt  chiar la modă – ele aparţin altor vremuri, în special când sunt comparate cu hainele sofisticate pe care le poartă Irv şi Sydney – dar el e un om bine îmbrăcat, care exprimă o bravadă de New Jersey, iar asta a fost interesant de explorat.”

MUZICA

Muzica joacă un rol important în filmele lui David O. Russell, iar American Hustle/Ţeapă în stil American nu face excepţie.  Având decoruri şi interioare din anii 1970, Russell şi aranjorul muzical, Susan Jacobs, au încercat să folosească melodiile favorite ale epocii, aducându-le unele turnuri moderne.  „Muzica trebuie să dea senzaţia de autentic, să un dea impresia de clip video musical”, spune Jacobs. 

„E cel mai greu lucru să adaugi emoţie, pentru că nu e suficient să potriveşti o piesă muzicală, trebuie să montezi un cântec care adaugă nişte trăiri la secvenţa respectivă. E foarte difícil să găseşti cântecul potrivit pentru o secvenţă din filmele lui David, pentru că tonul lor este foarte dificil.  Lui îi plac cântecele care contrastează şi care sunt venite din suflet. Şi mai e ceva, nu poţi să foloseşti aceeaşi muzică pentru toate secvenţele”.

Jacobs adaugă că Russell scrie uneori având în minte anumite replici, care se regăsesc în cântece şi uneori însoţesc filmul până la final.  Spre exemplu, “Jeep’s Blues” – cântecul lui Duke Ellington care declanşează flacăra iubirii dintre Irving şi Sydney – se regăseşte în replicile scenariului.

Folosirea altor cântece s-a datorat inspiraţiei sau discuţiilor pe care Russell le-a purtat cu actorii pentru dezvoltarea rolurilor. De exemplu, dialogul lui Bale şi Renner având pe fundal cântecul lui Tom Jones, “Delilah”, sau criza de furie a lui Lawrence pe acordurile lui Paul McCartney, “Live and Let Die”, au fost alese în cursul unor discuţii telefonice cu Jacobs, la miez de noapte.  „Acestea ne-au venit extrem de spontan”, râde Jacobs.  

După ce s-au filmat secvenţele respective, Jacobs le-a trimis, însoţite de coloana sonoră la artişi şi la deţinătorii drepturilor de autor pentru a obţine permisiunea să le folosească.  „Live and Let Die’ ne-a fost oferit cadou”, spune Jacobs.  „Am trimis secvenţa lui Paul McCartney şi lui Barbara Broccoli, întrebându-i ce părere au despre felul cum se potrivea muzica lor cu secvenţa din film.  Amândurora le-a plăcut enorm.  Ei au fost super încântaţi că acest cântec va face parte din film în felul acesta.  Iar secvenţa a rămas unul dintre momentele esenţiale ale filmului”.

Alte bucăţi muzicale au fost alese în camera de montaj  – iar artistul ale cărui cântece pot fi auzite pe tot parcursul filmului a venit să vadă filmul.  Jacobs povesteşte: „Are sonoritatea Beatles-ilor, cu violoncel, contraste şi frumuseţe.  Jeff Lynne a venit să vadă filmul, i-a plăcut la nebunie şi atunci şi-a deschis cufărul cu pietre preţioase. În final Jeff Lynne ne-a oferit 5 sau 6 piese de-ale sale, multe dintre ele care n-au mai fost auzite niciodată de public. E pur şi simplu fantastic”.