Topul 10 al actorilor cel mai bine plătiți din 2019

de Cristina Grigore în 22 Aug 2019
Locul întâi îi revine lui The Rock, pentru al doilea an consecutiv

Revista Forbes a publicat recent topul celor mai bine plătiți actori din ultimele 12 luni, încadrați în topul anului 2019. Locul întâi îi revine, pentru al doilea an la rând, lui Dwayne „The Rock” Johnson, fost wrestler și actualul star de primă mărime a Hollywood-ului.

El a câștigat 89,4 milioane de dolari în perioada menționată, grație rolurilor din Hobbs and Shaw (spin-off-ul lui Fast & Furious), dar și action-thriller-ului Skyscraper și serialului HBO Ballers (pentru care a primit 700.000 dolari pe episod). Mare parte din încasări sunt datorate unei clauze contractuale extrem de avantajoase, ce-i asigură până la 15% din încasările la box office obținute de filmele sale. Unul dintre cele mai consistente salarii ale sale de până acum - plătit în avans - este cel de 23,5 milioane de dolari pentru continuarea lui Jumanji (Jumanji: The Next Level).

Următorul pe lista celor mai bine plătiți actori este Chris Hemsworth. Cele 76,4 milioane de dolari încasate în ultimele 12 luni se datorează, în cea mai mare parte, partiturii sale din Universul Cinematografic Marvel - mai puțin rolului din Men in Black: International, ce a marcat un eșec la box office al companiei Sony.

Robert Downey Jr. ocupă cel de-al treilea loc în clasament, cu 66 milioane de dolari, urmat, pe locul șase, de un alt star Marvel, Bradley Cooper (57 milioane de dolari). Doar 10% din încasările lui Cooper au venit pe calea Marvel, restul a obținut grație succesului peliculei A Star Is Born (pe care a produs-o, regizat-o și în care a jucat). Asta pentru că a preferat, în locul salariului, un procent din încasări. Pariul a dat roade: filmul a avut încasări de 435 milioane de dolari internațional, din care i-au revenit 40 milioane de dolari.

Fostul Captain America, Chris Evans, ocupă în top abia locul opt, cu 43,5 milioane de dolari, urmat, pe nouă, de interpretul lui Ant-Man, Paul Rudd (41 milioane de dolari).

Locurile patru și cinci din top le revin unor actori non-americani: Akshay Kumar (65 milioane de dolari, datorate, în parte, hiturilor in limba hindi Kesari și Mission Mangal) și Jackie Chan (58 milioane de dolari, grație unor co-producții internaționale ca Viy 2: Journey to China, în care au mai apărut Arnold Schwarzenegger și Charles Dance).

Adam Sandler este al șaptelea în top (57 milioane de dolari; actorul profită în continuare de contractul cu Netflix), iar pe zece se află Will Smith (35 milioane de dolari; starul a apărut recent în Aladdin, live-action-ul de succes al Disney).

Exploreaza subiecte similare:

Dwayne Johnson, Chris Hemsworth, Robert Downey Jr., Bradley Cooper, Chris Evans, Paul Rudd, Akshay Kumar, Jackie Chan, Arnold Schwarzenegger, Charles Dance, Adam Sandler, Will Smith, Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw, Skyscraper , Ballers, Jumanji: The Next Level, Men in Black: International, A Star Is Born, Journey to China: The Mystery of Iron Mask, Aladdin

Alte știri din cinema

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells