De parcă speculaţiile şi necunoscutele care învăluie viitorul film Batman nu erau destule, iată că întrebările se înmulţesc o dată cu anunţarea unui nou membru al distribuţiei. Deadline ne dă de ştire că regizorul Christopher Nolan i-a oferit lui Tom Hardy un rol principal în Batman 3, dar nu au fost date publicităţii detalii referitoare la rol, nici măcar dacă e unul pozitiv sau negativ, fanii seriei fiind lăsaţi din nou să se lanseze în presupuneri referitoare la noile personaje.
Pentru Hardy, căruia tocmai i s-a eliberat programul după amânarea filmului la care trebuia să lucreze acum, Mad Max: Fury Road, este o veste cum nu se poate mai bună. Nu doar pentru că va lucra din nou cu Nolan, după Inception (şi încă pentru una din seriile cu cele mai mari succese de critică şi box office), dar va avea ocazia să-şi folosească din plin talentul.
Dacă se confirmă că rolul său va fi cel negativ, atunci va avea serios de muncă pentru a egala performanţa lui Heath Ledger în rolul Joker-ului. Lucru nu tocmai imposibil, mai ales dacă l-aţi văzut în Bronson, interpretarea sa din filmul lui Nicolas Winding Refn făcându-l o alegere excelentă pentru un eventual rol al Riddler-ului (poate chiar şi Joker, dacă Nolan n-ar fi exclus categoric posibilitatea de a-l mai readuce în vreuna din continuările seriei).
În ce rol ai vrea să-l vezi pe Hardy? Crezi că poate fi un inamic al lui Batman de nivelul lui Heath Ledger?

Părerea ta
Spune-ţi părereaR.I.P