Tom Hardy a semnat pentru mai multe filme Mad Max

de Cristina Grigore în 7 Apr 2015
Mad Max: Fury Road se lansează la noi pe 15 mai

După mai mulţi ani de amânări şi probleme, Mad Max : Fury Road, cel de-al patrulea film din franciza post-apocaliptică imaginată de George Miller, se pregăteşte de lansare (pe 15 mai în România). Noul star al producţiei, Tom Hardy, a confirmat recent, într-un interviu acordat revistei Esquire, că a semnat pentru apariţia în mai multe filme Mad Mad.

Actorul a menţionat că a fost de acord să joace în trei dintre filmele seriei, însă totul depinde de evoluţia la box office a lui Fury Road. Aşa cum au menţionat şi cei de la Empire Online într-una din ediţiile lor anterioare, producţia lui Fury Road nu a fost deloc una uşoară. „Ne aflam în mijlocul pustietăţii [filmările au avut loc, printre alte locaţii, în deşertul Namibian], atât de departe de sistemul de lucru al studioului, încât cei de la Warner Bros. nu prea ştia ce se întâmplă, iar a transporta şi muta lucruri pe platoul de filmare era un coşmar. Jumătate de vehicul se pierdea în nisip şi trebuia să săpăm după el. Era această echipă de filmare pierdută în mijlocul a nu ştiu câţi kilometri de desert şi apoi noi, un grup de nebuni în haine de piele, ca la o ciudată petrecere de sado-maso sau ca la o reuniune a Hell’s Angels. Era ca şi cum Cirque du Soleil îi întâlnea pe nenorociţii de metalişti de la Slipknot”, povesteşte Hardy.

Din distribuţia lui Fury Road, în regia lui Miller, îi vom mai vedea pe Charlize Theron, Nicholas Hoult, Nathan Jones, Zoe Kravitz şi Rosie Huntington-Whiteley.

Exploreaza subiecte similare:

Tom Hardy, actor, Mad Max: Fury Road

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
XShadowX pe 7 aprilie 2015 10:55
Mie nu imi place acest actor Tom Hardy in filmele Mad Max , nu i se potriveste deloc rolul, parerea mea...
Bayard pe 7 aprilie 2015 12:37
Excelent, le-ai vazut deja pe toate 4? :)
spartacus pe 7 aprilie 2015 13:22
Desi imi place de Tom Hardy cum joacă, sunt de părere că trebuie găsit un actor cu mai multă carismă, el este ca şi Daniel Craig in "James Bond" - nepotrivit, pur si simplu. Cred că mult mai bine s-ar fi descurcat cineva gen Chris Hemsworth etc., adică cineva care să fie şi măcar putin "cu lipici" la public. Parerea mea.
newproiect_gabriel pe 7 aprilie 2015 14:32
Atât timp cât vei continua să susţii în mintea ta imaginea schimbărilor pozitive pe care ţi le doreşti, acestea vor continua să se petreacă în viaţa ta. Asta scrie celebrul Bob Proctor în cartea ”Te-ai născut bogat”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email:[email protected]

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells