Tom Hanks a început filmările la cel de-al doilea film pe care-l
regizează pentru marele ecran, scrie Collider, drama cu accente comice
Larry Crowne, pentru scenariul căruia a făcut echipă cu Nia Vardalos (My
Big Fat Greek Wedding). El va interpreta personajul principal al
filmului, în care va juca alături de Julia Roberts, colega sa de platou
în Charlie Wilson’s War.
Din distribuţie fac parte şi nume mai puţin cunoscute, precum Bryan
Cranston (Little Miss Sunshine), Rami Malek (Night at the Museum) şi
Taraji P. Henson (The Karate Kid).
Filmul ni-l va înfăţişa pe Larry Crowne (Hanks), un bărbat trecut de
prima tinereţe care rămâne pe neaşteptate fără slujbă şi care, înglodat
în datorii şi fară ţintă, îşi dă seama a venit vremea unor schimbări
reale în viaţa sa. Decis să-şi îmbunătăţească viaţa, Larry se reînscrie
la facultate, unde devine cu timpul atras de frumoasa sa profesoară în
arta oratoriei (Roberts).
Filmul va fi distribuit de Universal Pictures, iar data probabilă de lansare este 12 august 2011.

Părerea ta
Spune-ţi părerea