Strâns cu uşa de MTV, regizorul, scenaristul şi producătorul J.J. Abrams a spus că "planul este ca Tom Cruise să apară în film", referindu-se la aşteptatul Misiune Imposibilă 4.
"În acest moment se scrie scenariul, iar povestea arată foarte bine. Suntem foarte mulţumiţi şi chiar vrem să facem şi filmul ăsta", a mai comentat Abrams, poate alegându-şi cu prea mare grijă cuvintele.
Asta ar confirma un zvon descoperit de Latino Reviews, zvon conform căruia Tom Cruise ar intenţiona să apară într-o nouă Misiune numai cu statutul de actor secundar. Starul din primele trei filme ar putea deveni un simplu mentor sau un coordonator al unei noi echipe de agenţi în stare să transforme "imposibilul" în "floare la ureche".
Dacă ţi-era dor de acrobaţiile lui Tom Cruise, vei avea ocazia să-l vezi pe actor din nou în acţiune în iulie, când Knight & Day se lansează în România.
Ţi-au plăcut cele trei misiuni imposibile? Ai vrea ca Tom Cruise să revină în rolul agentului Ethan Hunt?

Părerea ta
Spune-ţi părereaFara el ca rol principal ar fi o porcarie.