Cu “Welcome to the Dollhouse”, a devenit cunoscut in intreaga lume. Cu “Happiness”, si-a intarit renumele de regizor genial, ciudat si socant. Todd Solondz a preferat insa sa ramana asa. Cu fiecare film, americanul arunca la gunoi orice conformism hollywoodian si face cum il taie capul. Au urmat “Storytelling” si “Palindromes”, alte filme excelente, apreciate la festivaluri, dar fara succes la public, tocmai datorita ideilor exprimate, si mai ales a modului in care Solondz priveste lumea, si subiectele abordate.
Solondz a venit cu placere la TIFF-ul clujean, pentru a-si promova noul film, “Palindromes”, prezentat in premiera (si, probabil, in exclusivitate), la festivalul din acest an. A stat patru zile, s-a simtit excelent (dupa cum spune chiar el), a mers la filme, petreceri, evenimente, si nu a refuzat pe nimeni cu nimic. Extrem de amabil, glumet, dar si oarecum ciudat prin felul sau de a fi, Solondz pare o copie a filmelor sale.
Rep.: Cum ati ajuns sa fiti invitat la acest festival?
T.S.: Am primit un email, si, cand am vazut cuvantul „Transilvania”, am spus imediat „da”. N-am mai fost niciodata aici. Lumea, cand merge in concediu, merge fie pe o insula, fie la Paris sau la Londra. Eu am venit in Transilvania. Ma voi putea lauda si prietenilor cu asta.
Rep.: Ce cunosteati despre Romania, inainte sa veniti aici?
T.S.: {tiam unele din circumstantele care definesc viata aici. Un prieten de-al meu a facut un film despre orfanii din Romania, deci stiu despre aceasta realitate. Am sosit aseara, inca n-am vazut nimic la lumina zilei.
Rep.: S-a spus ca „American Beauty” este o varianta mai usoara a filmului dvs. „Happiness”. Sunteti de acord?
T.S.: „American Beauty” este o oda magnifica adusa narcisismului. De aceea a strans 300 milioane de dolari, iar filmul meu doar 3 milioane. Cred ca Sam Mendes si cu mine avem moduri diferite de a privi lumea. El o face intr-un mod mult mai popular.
Rep.: Credeti ca epoca digitala ce se prefigureaza va schimba structura cinematografiei?
T.S.: La aceste procedee tehnice noi, exista si plusuri, si minusuri. La plusuri, trebuie consemnat faptul ca e minunat sa poti folosi filmarile digitale, daca esti tanar si ambitios. Poti face filmele mai usor. Problema pentru mine e ca nu-mi place cum arata filmele ca „Sin City”. Prefer filmul clasic. Dar daca voi avea vreodata de ales, intre a face ceva digital, sau a nu face nimic, as alege varianta digitala.
Rep.: Sunteti interesat de eventuale subiecte din estul Europei?
T.S.: Problema e ca mai am multe povesti ale mele pe care sa le scriu. Asta e prioritatea. Nu cred ca exista nici o regula, privind ecranizarea povestilor din zona dvs, daca e mai bine sa fie facute de est-europeni, sau de cineva din afara. Timpul va da raspunsul. Personal, sunt prea absorbit de povestile mele, pentru a ma apuca de altceva.
Rep.: Cum v-ati autodefini, ca realizator de filme?
T.S.: E greu sa ma autodefinesc. N-am fost foarte popular nici in liceu, de ce as deveni acum? As spune ca ar putea fi vorba de destin, doar ca eu nu cred in destin.
Rep.: Cum va considerati, raportat la Hollywood?
T.S.: Exista tot felul de filme, teluri, functii. Cand mergi la cinema la un film, vezi tot felul de fapte marete, de eroi. Te identifici oarecum cu acestia, si, cand iesi de la film, te simti foarte bine. Cand vezi un film de-al meu, nu te simti asa. Asta e diferenta. Personajele mele sunt definite de greselile si defectele lor. Narcisismul si deceptiile proprii sunt mecanisme ale supravietuirii.
Rep.: Ati fost descris ca un regizor ciudat, socant. Acesta e scopul dvs, inainte de a face un film?
T.S.: Eu nu ma vad ca un tip ciudat. Scopul meu nu e sa fac rau nimanui, nici sa sochez. Exista mai multe moduri de a soca. Una din definitiile socului: relevarea unui adevar dureros. Asta se gaseste in filmele mele. Ele insa nu ofera genul de socuri la care v-ati astepta.
Rep.: Ce ne puteti spune despre noul film, „Palindromes”?
T.S.: Statele Unite sunt un loc foarte straniu. Sustinatorii avorturilor sunt asasinati, iar clinicile bombardate. Meseria asta este eroica, la fel ca a fi politist sau pompier. De aceea am facut acest film. Nu puteam sa nu fac nimic in privinta asta.
Rep.: Ce regizori v-au influentat de-a lungul carierei?
T.S.: Nu stiu. Imi place ca altii sa-mi zica cine ma influenteaza. Dar exista cu siguranta referinte la altii in filmele mele. In „Palindromes”, o scena intreaga e ca un citat la „Night of the Hunter”. In „Storytelling” exista referinte la Visconti, iar in „Happiness” la Hitchcock. Ce pot sa spun... fur de la cei mai buni si folosesc cum cred de cuviinta.
Rep.: Ce planuri de viitor aveti?
T.S.: Am terminat un nou scenariu, chiar inainte sa ajung aici. Dar nu sunt foarte optimist. Nu stiu daca voi primi banii pentru a-l face, pentru ca piata de filme e un sistem dur. Nu exista nici o plasa de siguranta pentru cineva ca mine. Daca nu poti scoate profit, e greu sa gasesti finantare pentru un film. Toate vorbele astea despre arta si intelectual sunt doar vorbe.
Rep.: Deci nu va convine ideea ca filmele sunt o afacere si profitul conteaza?
T.S.: Trebuie sa acceptam realitatea ca industria cinematografica e o afacere. Inteleg asta. Atata vreme cat e vorba de finantare, trebuie sa accept asta si sa traiesc cu acest sistem.
Rep.: Ce ne recomandati dintre filmele dvs?
T.S.: Va recomand „Welcome to the Dollhouse”. Mai ales daca vedeti si „Palindromes”. Dar nu cumva sa va uitati la „Fear, Anxiety and Depression”. Oricum, nu cred ca aveti cum sa-mi vedeti filmele in Romania, decat la astfel de festivaluri.
Rep.: Nu e chiar asa, „Welcome to the Dollhouse” a fost la TV.
T.S.: Pe bune? Chiar a fost? Interesant. Asta inseamna ca cineva chiar a platit pentru el. Oricum, e greu, financiar vorbind. In „Palindromes” am bagat bani de la mine. „Happiness” si „Storytelling” au avut studiouri in spate. Desi, cand au vazut filmele, n-au mai vrut sa le lanseze. E vorba de entertainment, deci trebuie sa fie entertaining. Toti critica Hollywoodul pentru lipsa de creativitate. Dar creativitate exista din plin. In ceea ce priveste contabilitatea.
