Tobey Maguire (Spider-Man) îi ia locul lui James McAvoy în comedia independentă The Details, anunţă Variety.com. Starul din Wanted nu mai poate face parte din distribuţia filmului din cauza unei neînţelegeri în privinţa orarului.
The Details este o comedie neagră despre un cuplu (Tobey Maguire şi Elizabeth Banks) care se luptă cu infidelitatea. Capac peste aceste probleme, apar altele mult mai palpabile - nişte ratoni flămânzi se instalează în curtea din spatele casei lor.
Filmul va fi scris şi regizat de Jacob Estes, iar din distribuţia acestuia mai fac parte Anna Friel şi Laura Linney. Regizorul spune despre personajul lui Maguire că este „un om obişnuit, în sensul că are o personalitate şi cu bune şi cu rele. El are intenţii bune, dar face o mulţime de greşeli autodestructive.”
Filmările sunt programate să înceapă în august, deşi au fost amânate, o perioadă, din cauza lipsei de fonduri. Mai mult decât atât, casa din Seattle în care trebuie să se filmeze a fost avariată, iar realizatorii lucrează la renovarea acesteia.
The Details va apărea pe marile ecrane în cursul anului 2010.

Părerea ta
Spune-ţi părerea