Nouă filme vor concura anul acesta pentru trofeul Bucureşti IFF. Toate titlurile sunt prezentate în premieră absolută în România, în proiecţii HD sau 35mm, iar şase dintre ele reprezintă debuturi în lungmetraj. Directorul artistic al festivalului, Andrei Creţulescu, a definitivat luni, 26 februarie, lista de filme din competiţie – din eclectica selecţie nu lipseşte cel mai fierbinte titlu românesc al momentului, Toată lumea din familia noastră. Iată lista completă:
Extraterrestre – al doilea lungmetraj al spaniolului Nacho Vigalondo (nominalizat la Oscar, în 2005, pentru scurtul 7:35 de la manana, şi care a dat lovitura în 2007 cu fantasticul Los cronocrimenes) este o comedie de moravuri în 3+1 personaje, minimalistă (sic!) dar extrem de inventivă, pe fundalul unei (aţi ghicit!) invazii extraterestre; filmul a fost selecţionat la Festivalul de la Toronto şi primit Premiul Juriului la Festivalul de Film Fantastic Austin 2011.
Martha Marcy May Marlene – debutul în cinema al americanului Sean Durkin se situează, ambiţios şi coşmaresc, undeva între Bergman şi Polanski. Filmul (& titlul) cult al anului trecut a primit Premiul de Regie la Sundance 2011 şi a fost selecţionat la Cannes, în cadrul secţiunii Un certain regard. Interpreţii rolurilor principale, veteranul John Hawkes şi revelaţia Elizabeth Olsen, au fost nominalizaţi la Independent Spirit Awards 2012.
Présumé coupable – al doilea opus al francezului Vincent Garenq este povestea adevărată a unei erori judiciare siderante şi genul de film care te face să scuipi pe prima uniformă care-ţi iese în cale; filmul a câştigat premiul Label Europa Cinemas în cadrul Festivalului de la Veneţia 2011 şi a primit două nominalizări la Premiile Cesar 2012 – pentru scenariul pertinent, semnat tot de regizor, şi pentru interpretarea cutremurătoare a lui Philippe Torreton.
Sette opere di misericordia – debutul în regie al gemenilor italieni Gianluca şi Massimiliano de Serio, o fabulă tristă, pe cât de controversată, pe atât de inevitabilă, se constituie într-un duel actoricesc inedit între italianul Roberto Herlitzka şi românca Olimpia Melinte; filmul a primit Premiul Don Quijote la Festivalul de la Locarno 2011 şi Premiul de Regie la Festivalul de la Marrakech 2011.
Sleeping Beauty – primul film de cinema al romancierei australiene Julia Leigh, susţinut şi promovat de Jane Campion, este un eseu provocator, lansat într-o mare de controverse (nu neapărat din partea puritanilor) în competiţia oficială de la Cannes 2011. Emily Browning, interpreta unui rol la graniţa dintre sexy şi deranjant, a primit Premiul pentru Cea mai bună Actriţă în cadrul Festivalului de la Hamptons 2011.
Snowtown – debutul în lungmetraj al australianului Justin Kurzel a încins spiritele criticilor care l-au declarat filmul perfect pentru Cannes: crud, deviant, sec, deprimant, ultra-violent şi bazat pe fapte reale. Juriul FIPRESCI i-a acordat o menţiune specială în cadrul secţiunii Semaine de la Critique, iar Institutul Australian de Film l-a premiat de şase ori în 2012, inclusiv pentru interpretarea terifiantă a lui Daniel Henshall.
Submarine – în regia actorului britanic Richard Ayoade (una dintre vedetele serialului IT Crowd), un coming of age şarmant/optzecist, setat pe muzica special compusă de Alex Turner de la Arctic Monkeys; aşa ar fi arătat un film cu adolescenţi făcut de Godard, dacă Godard ar fi ascultat vreodată The Smiths. Lansat la Sundance 2011, filmul a fost nominalizat la BAFTA 2012 pentru cel mai bun debut.
Toată lumea din familia noastră – cel de-al doilea lung-metraj al lui Radu Jude (selecţionat deja în cadrul Bucureşti IFF cu Cea mai fericită fată din lume, premiat pentru scenariu în 2009) este un film deopotrivă personal şi universal, parte satiră, parte exorcizare, genul de film la care râzi şi plângi, cam în acelaşi timp, şi care duce cumva la paroxism povestea din formidabilul scurt Alexandra. Premiera mondială s-a întâmplat la Berlin 2012.
Tyrannosaur – Paddy Considine duce şi el la paroxism povestea din multipremiatul scurt Dog Altogether (2007) şi debutează în regia de cinema cu un film britanic pur şi dur, genul de film care face rău şi care o face al naibii de bine. Premiul pentru regie şi Premiul Special al Juriului pentru interpreţii principali, Peter Mullan şi Olivia Colman, la Sundance 2011; Premiul BAFTA 2012 pentru cel mai bun regizor debutant.
Cea de-a 8-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti, cel mai vechi festival competitiv din Capitală destinat exclusiv filmului de lungmetraj, va avea loc în perioada 19-25 martie 2012, la Cinema Studio, NCRR şi sala Elvira Popescu. Lista completă a filmelor şi a proiecţiilor speciale în afara competiţiei va fi făcută publică pe 12 martie.
Toată lumea din familia noastră, în luptă pentru trofeul Bucureşti IFF
29 Feb 2012Citeşte şi:
Taguri:
Toată lumea din familia noastră, Extraterrestre, Martha Marcy May Marlene, Sette opere di misericordia, Sleeping Beauty, Snowtown, Submarine, Tyrannosaur
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Trei kilometri până la capătul lumii în competiție la Cannes, o dramă sfâșietoare despre homofobie, corupție și minciuni
Premiera internațională a filmului românesc Trei kilometri până la capătul lumii a avut loc vineri după-amiază la Cannes într-o zi însorită cu cer senin atât pentru cinefili, cât și pentru cinematografia românească. - Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos
- Totul despre familia Lefkovics - O poveste despre familie, traume și vindecare
- Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex
- How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Alexandra Maria Lara
Rachele Brooke Smith
John Huston
Reese Witherspoon
Gone
Scent of a Woman
Ioana Scarlatescu
Tyson
102 Dalmatians
Rob Zombie
Faces in the Crowd
Cuibul salamandrelor
Jackie
The X-Files: I Want to Believe
Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăși, frumoasă e viața!
Vistrian Roman
Greenland
Dracula Untold
A Different Loyalty
The Ladykillers
Ben Kingsley
Un camino hacia el destino
Minka Kelly
Simon Woods
Pompeii
Der Untergang
Om Shanti Om
Cross of Iron
And Now for Something Completely Different
Hacksaw Ridge
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- A Quiet Place: Day One
- Bad Boys: Ride or Die
- Never Let Go
- Ultraman: Rising
- MoviePass, MovieCrash
- It Ends with Us
- Giants of la Mancha
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Kinds of Kindness
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Toată lumea din familia noastră, în luptă pentru trofeul Bucureşti IFF
Părerea ta
Spune-ţi părerea