Nu de puţine ori v-aţi întrebat ce legătură are un titlu de film cu povestea pe care o prezintă şi ce intenţie a avut scenaristul când a făcut o astfel de alegere. Iată, în continuare, câteva cazuri.
Chariots of Fire
Pare să fie: un spectacol al efectelor speciale, cu eroi în mantii de gladiatori şi dragoni care trag care de luptă înaripate, în luptă cu armatele duhurilor rele.
De fapt: o mână de flăcăi în şorturi se antrenează pe o plajă din Scoţia, într-o poveste despre cei care în anii '20 se antrenau pentru Olimpiada din 1924. E drept, o cursă aproape la fel de dramatică. Şi totuşi...
Fargo
Pare să fie o referire la Fargo, un oraş din Statele Unite, Dakota de Nord. Aşadar, ar avea logică o acţiune plasată, cel puţin cea mai mare a timpului, în Fargo.
De fapt: nu este. Jerry Lundegaard (William H.Macy) locuieşte la Minneapolis. Soţia lui e răpită, dusă la Brainerd, Minnesota. În cele din urmă, Jerry este arestat lângă Bismarck, Dakota de Nord. Oraşul Fargo apare doar într-un cadru; în realitate, nici măcar acesta nu e filmat acolo.
Million Dollar Baby
Pare să fie: o comedie grotescă despre un copil câştigător la cărţi. Poate chiar un copil digital, sau unul care să strâmbă în faţa camerei fără ca nimeni de fapt să-l urmărească.
De fapt: e un film pur şi dur despre box, în regia lui Clint Eastwood, despre lupta cu existenţa a unei femei boxer, avându-l ca mentor pe un antrenor vârstnic (jucat tot de Eastwood) care trăise aceleaşi probleme. Dramatic până la sfârşit.
The Human Stain
Pare să fie: ceva despre un personaj de la marginea societăţii, cu un cazier, deci un trecut pătat.
De fapt: o adaptare inteligentă, semnată Robert Benton, a romanului semnat Philip Roth; constituie o analiză incisivă asupra conflictelor de mentalitate dintre grupurile culturale liberale şi conservatoare, derulate la începutul anilor '90. Protagonistul, jucat de Anthony Hopkins, este un profesor cu un secret teribil, pe care l-a ascuns cu grijă mai bine de 50 de ani faţă de soţia sa, copii şi colegi. Dar nu un secret care se referă la vreo crimă.
The Constant Gardener
Pare să fie: o biografie tulburătoare a unui obsedat de grădinărit, mânat de forţe obscure să sape cu mâinile până când i se înverzeşte pielea. La propriu.
În realitate: adaptarea lui Fernando Meirelles a romanului lui John Le Carre este exact opusul: Justin Quayle o fi amator de grădinărit, dar în realitate e diplomat britanic într-un colţ de Africa prăfuit şi inospitalier. Atunci când soţia lui e asasinată în mod sinistru, se hotărăşte să afle adevărul.
Pe meleagurile noastre există, de asemenea, titluri care l-au trimis pe viitorul spectator cu gândul la cu totul altceva.
Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii - nu e un film apocaliptic, ci unul despre ultimul an al comunismului în România. Pescuit sportiv nu e un film despre un sport de performanţă, ci despre un cuplu care iese la picnic în weekend şi întâlneşte o fată care le dă viaţa peste cap. Bărbatul, jucat de Titieni, apare la un moment dat pescuind, dar o face de plăcere, în niciun caz sportiv. Dar nu prinde nicun peşte pe tot parcursul filmului...
Ce alte titluri de filme te-au făcut să crezi că subiectul este despre cu totul altceva decât a fost în realitate?

Părerea ta
Spune-ţi părereaEu adaug Good Will Hunting din ce mi-am amintit pe loc.
Bafta!
Si totusi cred ca titlul ala e deja prea mult.. as putea zice aberatie lol