Filmul "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", regizat de Cristian Mungiu, se afla pe primul loc intr-un top al celor mai bune filme ale anului 2007, realizat de Times Online. In top a intrat si o alta productie romaneasca: "A fost sau n-a fost" al lui Corneliu Porumboiu.
Clasamentul a fost realizat de criticii de film ai publicatiilor Times si Sunday Times. Filmul lui Mungiu este caracterizat drept o exceptionala capodopera regizorala, care combina realismul social, comentariul politic cu o tensiune extraordinara.
“432” a primit cinci stele, la fel ca si productiile urmatoare: "Babel", regizat de Alejandro González Iñárritu, "Blade Runner: The Final Cut" si "The Seventh Seal".
La categoria de patru stele au intrat: "300 - Eroii de la Termopile", "Drumul dreptatii"/ "3:10 to Yuma" si "A fost sau n-a fost".
Cele doua productii romanesti au intrecut in acest top filme precum "The Assassination of Jesse James by the coward Robert Ford", "Atonement", "Beowulf", "The Bourne Ultimatum" sau "The Brave One".
Părerea ta
Spune-ţi părerea