După ce au produs împreună animaţia 9,
Tim Burton şi Timur Bekmambetov (foto) fac din nou echipă pentru ecranizarea
unui roman care ar putea jigni sensibilităţile multora. E vorba de
Abraham Lincoln: Vampire Hunter, scris de Seth Grahame-Smith, autor şi
al "discutatului" Pride and Prejudice and Zombies.
Grahame-Smith va adapta singur romanul, dar sunt mici şanse ca Burton
sau Bekmambetov să preia sarcina de a regiza noul film. Acesta ne va
prezenta "adevărata" viaţă a lui Abraham Lincoln, cel de-al
şaisprezecelea preşedinte american, spunând povestea luptei sale cu
vampirii (total neglijată de manualele de istorie, desigur) şi cu
aliaţii acestora. Premisa de la care porneşte romanul este că mama lui
Lincoln a fost ucisă de un vampir, de unde aversiunea naturală a
viitorului preşedinte pentru fiinţele cu incisivi supradezvoltaţi şi
apetit insaţiabil pentru sânge.
În acest moment nu se ştie cine ar putea interpreta rolul lui Abraham
Lincoln şi nici când ar putea intra filmul în producţie. Sunt puţine
şanse ca o premieră să aibă loc înainte de începutul anului 2012.
Ce părere ai despre noul proiect al duo-ului Burton-Bekmambetov?
Părerea ta
Spune-ţi părerea