Regizorul Tim Burton şi Johnny Depp, unul dintre cele mai de succes cupluri din lumea filmului, se pregătesc pentru un nou proiect. Este vorba despre pelicula Dark Shadows, conform Empire.
"Scenariul este aproape gata. Probabil că ne vom apuca de muncă anul viitor", a declarat Depp.
Dark Shadows a fost un serial de televiziune care a rulat pe ABC, între 1966-1971, de-a lungul a 120 de episoade. Din serial nu au lipsit vampirii, vârcolacii, universurile paralele sau călătoriile în timp.
Cel mai recent film al cuplului Burton-Depp este Alice in Wonderland care va ajunge în cinematografe anul viitor.
Aceasta este a şaptea colaborare a lui Depp cu regizorul Tim Burton, după Edward Scissorhands, Ed Wood, Sleepy Hollow, Corpse Bride, Charlie and the Chocolate Factory şi Sweeney Todd: the Demon Barber of Fleet Street.

Părerea ta
Spune-ţi părerea