« Înapoi la pagina festivalului

TIFF: număr record de filme româneşti

6 Mai 2010
TIFF: număr record de filme româneşti

La TIFF 2010, Zilele Filmului Românesc sunt mai bogate în filme ca niciodată. Un număr record de 18 lungmetraje şi 19 scurtmetraje au fost selecţionate la ediţia din acest an a festivalului, majoritatea dintre acestea fiind proiectate la Cluj în premieră absolută.

ZFR debutează în forţă joi, 3 iunie, cu un film selecţionat în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de Film de la Cannes: Aurora, în regia lui Cristi Puiu. O dramă impresionantă care gravitează în jurul lui Viorel, un bărbat de 42 de ani, divorţat, fără serviciu, care decide într-o zi să pună capăt nesiguranţei care a pus stăpânire pe viaţa lui. Personajul principal este interpretat chiar de regizorul filmului, Cristi Puiu (foto), care revine la TIFF după participarea în Competiţia festivalului din 2005 cu Moartea Domnului Lăzarescu, film recompensat cu Premiul de Regie şi Premiul de Interpretare la TIFF 2005.  

Marţi, după Crăciun, de Radu Muntean, este un alt titlu hit al secţiunii ZFR. Un alt film autohton care ajunge la TIFF direct de la Cannes, unde este prezentat în premieră mondială, în cadrul aceleiaşi secţiuni Un Certain Regard.

Avându-l ca protagonist pe Mimi Brănescu, Marţi, după Crăciun spune povestea lui Paul, un bărbat aflat în dificila situaţie de a alege între soţie şi amantă. Din distribuţia acestei pelicule mai fac parte actorii Maria Popistaşu, Mirela Oprişor, Dragoş Bucur şi Victor Rebengiuc.

Lista de lung-metraje a secţiunii ZFR continuă cu titlurile: Medalia de onoare (R. Peter Călin Netzer) şi Felicia, înainte de toate (R. Răzvan Rădulescu & Melissa de Raaf), ambele aflate în competiţia TIFF 2010, Portretul luptătorului la tinereţe, debutul în lung metraj al lui Constantin Popescu, prezentat în secţiunea Forum a Festivalului de Film de la Berlin 2010, Mănuşile roşii (R. Radu Gabrea), bazat pe romanul cu acelaşi nume scris de Eginald Schlattner, povestea unui deţinut politic sas supus la o anchetă prin mijloace de tortură fizică şi psihică şi Caravana Cinematografică (R. Titus Muntean), o comedie neagră plasată în România anilor '60, cu Dorian Boguţă în rolul principal.

O serie de documentare spectaculoase vor completa lista filmelor din ZFR: Dacia, dragostea mea (R. Ştefan Constantinescu, Julio Soto), Kapitalism, reţeta noastră secretă (R. Alexandru Solomon), Lumea văzută de Ion B. (R. Alexander Nanău), The Shukar Collective Project (R. Matei Alexandru Mocanu) sau Circul vesel (R. Claudiu Mitcu).

În cadrul celei de-a noua ediţii a festivalului, Zilele Filmului Românesc cuprind o selecţie impresionantă de scurt metraje originale, apreciate la festivaluri internaţionale de prestigiu sau în premieră absolută în România.

TIFF aduce la Cluj cele mai recente filme ale lui Adrian Sitaru: Colivia, premiat în cadrul competiţiei oficiale a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin precum şi Lord, un alt scurt metraj mult aşteptat de public.
Adina Pintilie îşi va prezenta Oxigen, un film inspirat dintr-o poveste reală, selecţionat în competiţia de scurtmetraje Tiger Awards de la Rotterdam, iar regizoarea Iulia Rugină vine la TIFF cu mediu metrajul Captivi de Crăciun, o poveste captivantă despre patru oameni nevoiţi să îşi petreacă Ajunul Crăciunului într-o gară mică de provincie în aşteptarea unui tren înzăpezit la mulţi kilometri distanţă.

De asemenea, pentru prima oară în istoria TIFF, în competiţia ZFR se va afla un scurt metraj realizat de două foste participante ale atelierului de film, marca TIFF, Let’s Go Digital: Aniversarea, regizat de Luiza Pârvu şi montat de Letiţia Ştefănescu.

Succesul celor două tinere constituie o recunoaştere a eforturilor organizatorilor LGD de a forma o generaţie talentată de cineaşti şi vine într-un moment important pentru workshop: aniversarea a cinci ani de la prima ediţie Let’s Go Digital!

Producţiile autohtone de lungmetraj vor concura pentru câştigarea Premiului Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea lungmetraj oferit de Institutul Cultural Român şi Premiul de Debut oferit de Ursus, iar miza pentru scurt metraje este Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea scurt metraj, oferit de Mediafax.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
porcushor pe 6 mai 2010 20:49
Principalu sa fie bune, caci cum se spune: totu-i bun cate putin...
Vortex pe 7 mai 2010 21:40
Pot sa fie si 100 de filme,daca nu sunt de calitate,vizionabile(macar treaz sa te tina,daca nu interesat),nu conteaza cantitatea ci calitatea.Totiusi slabe sanse ca filmele sa fie bune.Problema la noi este ca nu scpam de preistorici regizori( cu influente comuniste,cu idei trecute, de pe vremea jurasicului)care ori regizeaza ei insasi ori influenteaza pe astia tineri,fapt ce se si vede.Avem actori,iar ideile refuzam sa le innoim vrem sa ramanem la acelasi trecut.Defapt singura data cand filmul romanesc a iesit din tiparele obisnuite a fost cand s-a facut Nea Marin miriladar(film extraordinar),si pe la Pacala (asta mai nou).Daca filmul romanesc nu se comformeaza,si trateaza aceleasi subiecte banale cu un dramatism sec,nu o sa scoatem nimic.Putem sa ne amuzam intre timp cu mici piese de teatru exceptionale!.Aaaa v-ati gandit vreodata ce scriitori de piese am avut (si inca avem intr-o maniera mai subtila)?De exemplu Caragiale, ce film ar iesi dintr-o piesa scrisa de el,regizata in stil modern?
johnny83 pe 7 mai 2010 22:54
caragiale e boring, cher ami... iar filmele care ti-au placut tie, mie, cel putin, mi se par niste stupizenii; deci, nu mai vorbi la general - filmele sunt pe gustate, iar gusturile nu se discuta, se educa...
TAMARAINSA pe 9 mai 2010 14:02
Dacă ai da timpul înapoi ce ai schimba? mă tot intreb cu ...gândul la mama....
Momentul în care am completat un proiect pentru filmul românesc....
Aş arunca filele la gunoi...Aş ieşi ...pe poarta clădirii unde le completam la maşina de scris (se cunoştea ca bat bine la maşină) şi toata viaţă de la 90 încoace ar fi alta....
Nu doresc decât să uit că m-am păcălit atât de rău încât am rămas şi fără casă

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells