The Way Back, regizat de multiplul nominalizat la Oscar Peter Weir, a avut vineri premiera în cadrul festivalului de film de la Telluride, iar cronicile elogioase nu s-au lăsat prea mult aşteptate. Pentru România, succesul acestei producţii inspirate din realitate este cu atât mai important cu cât în el apar actorii Dragoş Bucur şi Alexandru Potocean.
Acum aproape doi ani eram primii care anunţam colaborarea (detalii aici) lui Bucur şi Potocean cu Weir, una dintre cele mai mediatizate apariţii româneşti într-un film de mare anvergură american. Deşi a fost achiziţionat pentru România de către MediaPro Distribution, o dată de lansare locală nu a fost încă anunţată, cea mai posibilă perioadă fiind începutul anului viitor, exact înainte de premiile Oscar.
Cei de la Deadline consideră filmul "uimitor", în timp ce despre imaginea lui Russell Boyd, deja câştigător al unui Oscar pentru Master and Commander, cel mai recent titlu semnat de Weir, spun că "îţi ia suflarea". "Dar filmul are şi multe alte avantaje, inclusiv actorii şi regia impecabilă a lui Weir", mai spune Deadline, care ar putea băga mâna în foc că, deşi producătorii nu sunt siguri dacă vor promova filmul pentru Oscarurile de la anul, "această poveste fascinantă" va pune mâna pe câteva nominalizări.
Cei de la Cinematical, spun că aventura personajelor interpretate de Jim Sturgess, Colin Farrell, Ed Harris şi Saoirse Ronan este "zguduitoare", precizând şi ei că The Way Back are toate şansele la premii importante. Extrem de intens, filmul cere tărie sufletească din partea spectatorilor pentru a-l viziona, ceea ce i-ar putea diminua şansele sale de a obţine încasări importante după lansare.
"The Way Back aduce foarte mult talent şi o cantitate fantastică de meşteşug pentru un film pe care mulţi îl vor considera prea intens pentru a-l putea urmări până la capăt", mai spune Cinematical, lăudând scenele dure şi extrem de realiste ale grupului de evadaţi din gulagul siberian, a cărui salvare depinde de parcurgerea a mii de kilometri prin toate tipurilor de climă şi înfruntând nenumărate pericole.

Părerea ta
Spune-ţi părereaOricum, om trăi, om aştepta apariţia lui în ţară şi om privi, după care om şi comenta, acest film "uimitor" şi "greu de urmărit până la capăt". :-)
Si Dragomara, nu e vorba numai de Siberia in calatoria lor. Daca nu ma insel ei vor sa ajunga in India, iar intre India si Siberia mai sunt si alte tipuri de relief! Si nu trebuie sa iei in deradere cronicile pentru ca poate filmul chiar e "uimitor". Parca simt acolo niste idei preconcepute care s-ar putea sa iti intunece judecata cand vei vedea filmul si din pacate, stii si tu, asta nu e bine.