În 2017, regizorii Dorota Kobiela şi Hugh Welchman dădeau lovitura cu animaţia Loving Vincent, film în care fiecare cadru a fost pictat în ulei. Stilul inovator a făcut ca acest film să primească o nominalizare la Oscarul pentru Cea mai bună animaţie, iar acum cei doi regizori revin în atenţie cu The Peasants/Ţăranii, film ce poate fi văzut duminica viitoare, într-o proiecţie unică, în selecţia Les films de Cannes à Bucarest, premiera naţională având loc la anul.
Românii au toate şansele să rezoneze cu această ecranizare după romanul-fluviu al autorului polonez Władysław Reymont pentru că The Peasants este, în esenţă, un Ion al lui Rebreanu la feminin, teleportându-ne în lumea nemiloasă a satului polonez de la cumpăna dintre secolele 19 şi 20. Nu ai auzit niciodată de Reymont şi nu te interesează satul polonez de acum 120 de ani? Nicio grijă, căci The Peasants spune o poveste universală, posibilă chiar şi azi în comunităţile tradiţionale, indiferent de continent. Nu e greu deloc greu să-ţi imaginezi o poveste similară având loc în India sau China rurală, de exemplu...
În centrul atenţiei este Jagna (Kamila Urzędowska), o fată abia ieşită din adolescenţă şi cea mai mare frumuseţe a satului ei. Visătoare şi cu spirit artistic, Jagna îşi petrece vremea făcând ornamente din hârtie şi plimbându-se pe câmpurile din jurul satului, câmpuri aflate în mijlocul unor dispute săteşti. Un exemplu ar fi Antek (Robert Gulaczyk), chipeşul fiu al lui Boryna (Mirosław Baka), cel mai bogat om din sat. Tânărul ar vrea să-şi separe pământurile de ale tatălui, dar acesta îşi controlează averea cu o mână de fier. Cele două intrigi se vor alătura când Antek, care e deja însurat, e tot mai atras de Jagna, dar aceasta va fi oferită, pentru câteva parcele de pământ roditor, chiar tatălui său rămas văduv cu nici un an in urmă. Astfel, The Peasants devine un Ion la feminin, cu Antek în rolul frumoasei Florica şi Boryna în cel al neatractivei, dar bogatei Ana.
Ca şi Loving Vincent, The Peasants a avut parte de o dublă producţie ce a durat mai bine de doi ani. Întâi scenele au fost filmate cu actori în carne şi oase, de-a lungul a două luni. Apoi fiecare cadru din materialul filmat a fost pictat în ulei de o adevărată armată de pictori din mai multe ţări. Ca sursă de inspiraţie pentru aspectul vizual al filmului au fost folosite operele mai multor pictori din Polonia şi ţările din jur care au activat în perioada când Reymont îşi scria magnus opus-ul.
Din păcate nu suntem deloc convinşi că insistenţa regizorilor de a opta pentru un film pictat ajută acestei poveşti extrem de puternice despre mândrie, tradiţii, rolul femeii în societate şi despre faptul că, de multe ori, avem doar opţiuni care ne dezavantajează. Poate că filmul ar fi fost mult mai bine receptat şi văzut de mult mai mulţi oameni dacă ar fi fost live-action, dar nimeni nu poate spune că The Peasants nu arată superb şi că nu ar trebui vizionat pe un ecran cât mai mare. Ca şi romanul sursă, ecranizarea e atentă la trecerea anotimpurilor, dar şi la marile evenimente ale satului precum nunta, slujba duminicală de la biserică sau claca: într-una din cele mai impresionante scene, sătenii se strâng pentru a pune varza la murat pentru iarnă.
The Peasants impresionează şi cu trecerea în revistă a unor sentimente specifice comunităţilor strânse, din care cu greu poţi evada. Asupra Jagnei se abat limbile veninoase ale femeilor în vârstă, care mai întâi îi invidiază frumuseţea şi apoi bogăţia, nevând habar că Jagna nu e deloc fericită în casa lui Boryna, ai cărui viitori moştenitori o vad ca pe o intrusă ce le-ar putea fura ce li se cuvine. Filmul nu-şi menajează deloc publicul, explorând multiplele feţe ale cruzimii şi modul insidios în care ceea ce este exemplar poate fi respins de mulţimea mediocră, învitându-ne să medităm la aforismul "O lume strâmbă va încerca întotdeauna să frângă un om drept".
